Mircea Eliade, strălucitul savant român, istoric al religiilor renumit pe întreg mapamondul, îşi intitula o carte de eseuri, memorialistică şi autobiografie, într-un mod cât se poate de sugestiv, “Încercarea labirintului”.

Sunt convins, că umila mea făptură, ar fi pierdut imens pe plan spiritual (care între noi fie vorba, constituie însăşi esenţa noastră ca fiinţe), dacă nu ar fi avut şansa să cunoască opera acestui titan a culturii române şi universale.

La fel ca întâiul meu maestru spiritual, cel care avea să-mi poarte sufletul spre minunata şi magica Indie, am pornit şi eu itinerariul spiritual al devenirii ca fiinţă, aşadar, Peregrin spre Absolut, în căutarea sinelui şi descătuşarea energiilor creatoare – în fapt, o temerară “încercare a labirintului” şi descâlcire a firului Ariadnei, sau ca să păstrăm spiritul eliadesc, o dezvăluire a Mayei lui Vishnu.

Această aventura spirituală,va avea drept piatră de hotar,publicare întâiului volum de versuri intitulat “Peregrin spre Absolut”.

Vin acum în faţa voastră, voi cei de pretutindeni, care aveţi bunăvoinţa să-mi neteziţi calea, cu prezentarea primei mele emisiuni TV, consacrată debutului meu literar.

Emoţiile au fost inerente, emisiunea a fost live, aşadar nepregătită, necosmetizată, dar poate tocmai de aceea cu atât mai interesantă.