PIERZĂTORUL

Odată trecut în celălalt tărâm credeam că va urma un repaus

Sau mai degrabă că va exista o perioadă lipsită de grijile unor

Istovitoare încercări, eram pe deplin convins că lupta se sfârşise

Dar mă-nşelasem, abia acum venise timpul pentru marile încercări

Restul zbaterilor mele de până atunci nu fuseseră decât simple aventuri.

Chiar dacă devenisem una cu Celălalt asta nu însemna că lupta se sfârşise,

Ci tocmai dimpotrivă, spre marea mea surprindere venise timpul să aflu că Energia,

De orice fel ar fi fost ea, şi cu atât mai mult când e vorba de Energia supremă, Energia Pură,

Suferă schimbări, deoarece aşa era înscris în însăşi legea ei

Că nimic nu se pierde ci totul se transformă.

De astă dată însă, nu mai era vorba despre o luptă surdă purtată împotriva necuratului,

Şi asta deoarece, acesta practic pierise topindu-se sau mai bine spus contopindu-se în Noi,

Nici despre vreo ispită anume nu putea fi vorba, căci nimic n-ar mai fi putut acum tenta Fiinţa.

Şi cu toate acestea era ceva, ce anume n-aş putea spune cu precizie, asta din cauză că limbajul

Şi deci cuvintele, nu pot să exprime pe înţelesul tuturor ceva ce practic nu are corespondent

În lumea fizică, care din anumite puncte de vedere este atât de diferită de lumea spirituală.

Totuşi, trebuie spus că există şi multe asemănări între cele două lumi aparent diferite

Doar că neputând fi obişnuit cu o astfel de situaţie, îmi era greu să găsesc o cale

De comunicare eficientă, un canal de transfer informaţional coerent.

Lăsând la o parte micile neajunsuri cauzate de limbaj, trebuie spus că şi în lumea de Dincolo Există anumite nivele ierarhice, numite ierarhii spirituale, asta ca o consecinţă, firească zic eu,

A faptului că-mi păstrasem identitatea, sufletul individual, Eul propriu sau personalitatea,

Într-un mod bizar desigur, dar cu toate acestea nu mai puţin adevărat.

Şi asta cu toate că devenisem Noi, împreună cu El, cu Celălalt,

Chiar dacă e greu de înţeles dar nu imposibil.

Era evident că înapoi nu mă mai puteam întoarce, altă cale nu exista, dacă pe pământ aveai

Mai multe şanse de-a purcede spre nemurire, odată împlinită,

Nemurirea nu o mai puteai pierde, însă trebuia trăită

Nu oricum, ci permanentizând Ideea şi sentimentul unei Pure Iubiri.

Odată avută loc, schimbarea sau transformarea fiinţei trecută Dincolo era pentru totdeauna,

Era o cale fără întoarcere, asta am înţeles-o din primul moment.

Aşadar devenisem un eliberat în viaţă asemenea acelor yoghini celebri ai scripturilor hinduse.

Într-un cuvânt, trăiam în două planuri fără frica de a-mi pierde cuceririle

Dobândite prin atâta trudă, existau însă şi pericole majore, era suficientă o clipă de neatenţie

Pentru a face cunoştinţă cu suferinţa deplină, cu şocul schimbărilor energetice

Care erau înfricoşătoare.

Aşadar, Energia era pulsatorie, vibraţiile se puteau modifica la cel mai mic semn

De scădere a intensităţii Emoţional-afective.

În acest fel am făcut cunoştinţă cu prima treaptă Spirituală din cadrul ierarhiilor “tau”.

Pierzătorul făcea parte din cadrul vibraţiilor de frecvenţă scăzută de ordin Tau,

De aici şi numele ierarhiei spirituale.

Bineînţeles, Pierzătorul nu putea fi altundeva decât Înăuntrul Fiinţei mele,

El nu poseda o existenţă concretă şi individuală, căci asta ar fi însemnat că există

În afara dumnezeirii atotcuprinzătoare, ceea ce desigur ar fi un nonsens.

În concluzie, modificările de pulsaţie îmi aparţineau, iar Celălalt semăna cu un simplu spectator, Celălalt nu intervenea cu nimic în procesul transformărilor energetice,

El rămânea mereu acelaşi Indiferent de schimbările petrecute în mine,

Şi asta chiar dacă formam împreună acel Tot Divin Unic,

Asta era în fond marea enigmă pe care nimeni nu o poate înţelege, deoarece

Este într-adevăr Dincolo de puterea noastră de înţelegere, este marea provocare.

Aşa cum Dumnezeu este Unul singur, unic şi neschimbător în esenţă, şi totuşi mereu altul

În manifestare, prezent în toate fiinţele fără deosebire,

Este enigma unicităţii în diversitate, sau cum altfel s-o numim, unicitate în multiplicitate ?…

Pierzătorul îmi comunica, desigur nu prin limbaj ci prin muzicalitate, că sunt un veşnic pierzător Şi că în fapt unirea cu Celălalt nu mi-a adus nimic bun, că am rămas din nefericire

Un etern călător spre nicăerea, aşadar, singur printre năluci, fără un scop precis şi,

Ceea ce era şi mai grav, fără de speranţă.

Dacă înainte de marea trecere aveam un scop precis de urmat, acum pluteam în van

În nefiinţa Celuilalt, iar Fiinţa Celuilalt îmi apărea şi-acum străină, de neînţeles, şi asta deoarece,

Lumina în care credeam că mă scald era de fapt întunericul Nefiinţei noastre.

M-am înşelat crezând că odată trecut Dincolo contrariile vor dispărea cu totul, dimpotrivă,

Abia acum resimţeam, mai acut ca niciodată, trăirea în dualitate, eu însumi eram

Pierzătorul etern în căutarea unei linişti ce nu există nici Dincolo.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "