Recent Posts

luni, 28 noiembrie 2011

DARUL DIVIN

heorot 

Cândva eram o fire orgolioasă, credeam că totul mi se cuvine

Că sunt indispensabil, că lumea ar trebui să-mi mulţumească

Pentru simplul fapt că exist, într-un cuvânt eram buricul pământului.

Curând însă aveam să-mi revin din starea de vis nebunesc în care

Cu neruşinare mă lăsasem purtat de ispita unui eu trufaş şi egoist

Aveam să constat cu oarecare surprindere că nu însemn nimic, dimpotrivă,

Sunt un simplu oarecare aruncat pe valurile înspumate ale vieţii.

De fapt, nu făcusem altceva decât să aştept cu braţele deschise

Să mi se ofere totul de-a gata, aşteptam să primesc daruri fără

Ca în schimb să pot oferi ceva în schimb, mai grav, fără să consider

Că sunt dator a dărui şi eu la rândul meu lumii, lui Dumnezeu şi naturii

Cel puţin prinosul de recunoştinţă pentru minunea de a fiinţa în mijlocul lor.

În fapt, mă mândream cu ceva care nu-mi aparţinea câtuşi de puţin

Tot ce aveam era rodul darurilor primite fie din partea divinităţii, fie din partea

Părinţilor, sau altor oameni de suflet care în bunătatea lor mi-au oferit ceea ce eu

Nu eram încă capabil să înţeleg şi să recunosc la adevărata valoare spirituală.

În primul rând, bucuria de a fi, naşterea mea din braţele neantului în sânul

Universului, suflarea de viaţă a lui Dumnezeu sădită în cugetul părinţilor mei trupeşti.

Apoi căldura căminului părintesc, dragostea maternă oferită gingaşului meu suflet

Ocrotirea firavului meu trup, educaţia primilor ani, copilăria fericită şi fără griji sau lipsă

Apoi toată energia investită cu încredere şi speranţă într-un viitor pe măsură.

În schimbul tuturor acestor binefaceri cereşti oferite persoanei mele cu credinţă

Cu răbdare şi dragoste, nu am dăruit nimic, nici măcar nu m-am sinchisit a le răspunde

În vreun fel, darămite să încerc să mulţumesc pentru darurile primite, aşadar lipsit de

Recunoştinţă, fără bun simţ, am îndrăznit să cer în continuare, fără a da nimic în schimb.

Ce fiinţă josnică am putut fi, ce vierme scârbos, ce creatură hidoasă şi fără de suflet eram

Cât de mult mă afundasem în mlaştina trufiei, ce stârpitură crescuse natura la sânul ei

Dar totul avea să se săvârşească într-o bună zi, spre bucuria cerurilor şi pământului

Odată cu renaşterea mea spirituală, parcă un întreg univers trepida de emoţie

Era emoţia regăsirii în spirit, dobândirea unităţii primordiale a fiinţei, magia învierii

Darul divin al Cristului Cosmic pentru o lume înlăcrimată de propriile-i neputinţe…

Robert TRIF - din Volumul " Triumfătorul "

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More