elf

Multe sunt drogurile cu care ne hrănim iluziile, dornici de noi experienţe

Suntem dispuşi la orice sacrificiu pentru alungarea adevăratei realităţi

Însăşi singurătatea în care ne afundăm cu cerbicie nu este decât o dulce ispită.

Prea obişnuiţi cu măştile scornite de firea noastră schimbătoare

Uităm care este eul nostru lăuntric, sub diferite chipuri înşelătoare

Stă ascunsă însăşi esenţa fiinţei noastre, care uneori răbufneşte când

Ne aşteptăm mai puţin, dar chipul divinului din noi, sămânţa de lumină

Celestă, trebuie ţinută sub obroc cu orice chip, ne este ruşine de adevărata

Înfăţişare, care diferă enorm de hidoasele măşti iluzorice cu care ne împănăm.

De unde oară această aplecare spre iluzie şi frica de realitatea fiinţei de lumină ?

Cum e posibilă metamorfozarea eului nostru sub nenumărate şi stranii înfăţişări ?

Există eterna scuză a instinctului de autoapărare, apărare în faţa cui ?

Chipurile în faţa societăţii, suntem astfel cu toţii sihaştrii unei lumi de carton.

Cu fiecare mască adăugată eului lăuntric, ne depărtăm tot mai mult de esenţă

De spiritul divin din noi, în fapt asemănarea cu acei călugări care fug de lume

În speranţa că vor găsi imaginea pierdută a Dumnezeului din noi în pustietate,

Este izbitoare, la fel şi noi ne ascundem eul din faţa lumii şi credem în false chipuri

Până la urmă cufundaţi în multitudinea iluzoricelor măşti vom uita care ne este

Adevăratul chip, nu vom mai putea distinge cu claritate originalul de falsurile jocului

Acesta primejdios al purtatului măştilor, devenit un hallowen înfiorător şi jalnic.

Ascunderea în faţa realităţii, laşitatea de care dăm dovadă este o boală gravă care

Pe zi ce trece ne macină sufletele, şi asta începând cu izgonirea din rai când cuplul

Edenic de după căderea în păcat se ruşina la vederea adevărului etern, încercând

Probabil pentru prima oară în istoria umanităţii decăzute, să fugă de chipul creatorului.

Asumarea realităţii presupune curaj şi hotărâre, calităţi de care omul de ieri şi de azi

Se pare că duce o acută lipsă, fuga de responsabilitatea faptelor sale este adevăratul

Şi singurul păcat de care se face vinovată stirpea umană odată cu Adam, restul este

Fantezie născocită de minţi bolnave, slăbiciunea de care dă dovadă omul în faţa

Amăgirii scornite de diavol aceasta este, aruncarea răspunderii pentru faptele sale

În spatele unei divinităţii blânde şi iertătoare, sau învinuirea şarpelui pentru neputinţa

Propriei persoane, suntem mai perfizi decât orice diavol care ar putea exista.

Însuşi Mântuitorul devine neputincios în faţa unor suflete meschine care trişează mereu

Până când vom accepta să ne schilodim sufletul cu amăgiri efemere nu vom putea

Să devenim părtaşi la nunta spiritului, nu vom putea vibra în armonia comuniunii hristice,

Vom putrezi asemenea trupului de carne, vom pieri ca nişte hoituri în neantul nefiinţei

De ce trebuie să alegem întunericul nefiinţei noastre, când o întreagă eternitate ne aşteaptă

Cu braţele deschise, pentru a ne adăpa la izvorul fericirii veşnice şi a ne scufunda în lumină ?

Robert TRIF - din Volumul " Triumfătorul "