Nu s-a schimbat nimic, desigur, s-a lucrat mult la imagine

S-au făcut mici retuşuri, cum s-ar zice, pe ici pe acolo

S-au modificat unele aspecte ţinând de cotidian

Dar în esenţă totul e la fel ca înainte

Singura deosebire fiind aşa-zisa libertate

A cuvântului, evident, că de restul…

Dacă înainte, în perioada comunismului

Se putea cunoaşte adevărata realitate

Dar nu ţi se îngăduia să ai opinii personale

Despre situaţia concretă, adică era un consens deplin

Singura variantă acceptată fiind cea prezentată

De către cadrele partidului…

Acum în schimb eşti liber să-ţi exprimi părerea

În orice problemă sau în orice domeniu

Şi cam atât…În rest, ce să mai vorbim…

Oricum nu vei fi luat în seamă de nimeni

Vei lătra singur la lună, cum zice o vorbă din popor

Şi vei avea „plăcuta” surpriză să fi cel mult considerat

De către cei mai mulţi, drept un nebun de legat.

Opiniile tale-ţi vor părea vorbe-n vânt

E ca şi cum într-un scenariu grotesc şi absurd

În acelaşi timp, ai încerca să-ţi expui părerile

În faţa unui auditoriu compus dintr-un amalgam

Eterogen format doar din surdo-muţi.

La ce bun să vorbeşti pietrelor

La ce ţi-ar folosi întreaga cunoaştere

Dac-ai fi conştient că eşti singurul supravieţuitor

Al unei lumi distruse, trecute în nefiinţă

În urma unui cataclism, artificial sau natural

Asta are mai puţină importanţă,

La ce bun să rosteşti opinii şi idei în faţa unei

Lumi mute, tăcute şi necunoscătoare, la ce bun ?

Fiecare dintre noi suntem atât de singuri

Paradoxal, tocmai acum când suntem liberi

Dar cum este posibil ?. Cum oare ?

Cum poate fi libertatea prilej de izolare ?

Pare absurd, dar cruda realitate a zilelor noastre

Postdecembriste stă martoră unei asemenea monstruozităţi.

Atunci, inerent şi inevitabil se naşte întrebarea :

Suntem cu-adevărat liberi sau totul e o iluzie

Diformă, o înşelătorie macabră şi dureroasă ?.

Răspunsul vine şi el la fel de repede

La fel de prompt şi la fel de dureros :

Fără a înţelege sensul pe care-l are

Libertatea nu-şi mai are rostul

Îşi pierde chiar înţelesul, sensul

Şi tot restul devine neant, ceea ce de altfel

Cu puţină chibzuinţă, se poate observa în zilele

Orele şi minutele care se scurg fără de rost

În epoca noastră ruptă de realitate.

Pentru a fi stăpânii lumii de mâine

Trebuie să învăţăm ce-nseamnă să fi liber

Trebuie să înlăturăm din caracterul nostru ambiguu

Tot ceea ce ţine de comportamentul sclavilor

Da, căci suntem încă sclavii propriilor iluzii

De aceea e imperios necesar să ne trezim din coşmarul

Creat de propriile noastre slăbiciuni şi

Ceea ce este foarte important, să redevenim oameni,

Da, nu vă miraţi, comunismul are acest „merit”

Şi anume, acela de a fi adus Omul în pragul dispariţiei.

Ce jalnic sună, ce crud, ce sfâşietor, aşa şi este

Dar cine se-aşteaptă ca Adevărul să fie altfel

Să fie convins că se înşeală amarnic.

Adevărul e întotdeauna dur, greu digerabil

Pentru bietele noastre făpturi,

Este crud, nemilos, dar e clar şi limpede

El nu acceptă jumătăţile de măsură iar

Drumul spre El e presărat cu ghimpi,

Pretutindeni sunt bariere ce trebuiesc trecute

Altfel drumul spre adevăr se înfundă şi nu mai este

Deloc posibil să ieşim la suprafaţă, din întuneric să

Răzbatem spre lumina cea veşnică a nemărginirii şi eternităţii.

Un singur gând mă chinuie mereu

Vom fi în stare să parcurgem acest dificil itinerariu

Presărat cu capcane şi bariere ce pare de netrecut ?

Suntem atât de puternici încât să putem trece peste

Toate aceste metamorfoze diabolice cu chip de adevăr ?

Vom reuşi în cele din urmă, să facem deosebirea între

Ce este bine şi ce este rău în desişul vremurilor de tranziţie ?

Poate că da, poate că nu, cine poate şti…

Însă de acest răspuns depinde soarta nu numai a mea

Ci şi a domniilor voastre, fie că vreţi sau nu

De el depinde chiar soarta întregii noastre naţiuni.

Robert TRIF - din Volumul " Paradoxul de a fi Român "