Moartea pare un sentiment străin de noi atâta timp cât nu ne atinge
Nu suntem conştienţi de prezenţa ei numai atunci când ea loveşte
Pe cineva apropiat nouă, în rest ne prefacem că nu ştim de existenţa ei
Poate că e mai bine aşa, să nu-i acordăm prea mare importanţă, satisfacţie.
Să încercăm să o facem uitată, să alungăm sentimentul fricii provocate de
Trecerea ei prin lume, chiar dacă suntem conştienţi de puterea magiei sale.
Sau poate greşim atunci când nu o băgăm în seamă, când de fapt ea
Face parte din viaţa fiecăruia dintre noi, este poate chiar împlinirea
Sau cine ştie ce este bine şi ce este rău, acum când suntem rupţi de vechile tradiţii
Atunci în societăţile arhaice era prezent cultul morţilor, moartea avea un rol
Însemnat, avea un sens bine stabilit, care nouă celor moderni ne scapă.
Natura, omul, Dumnezeu, viaţa şi moartea erau văzute ca un întreg
Totul avea un sens bine determinat, odată ordinea distrusă consecinţele
Erau dintre cele mai grave, poate că în multe privinţe suntem inferiori
Cu toată ştiinţa noastră, acelor oameni preistorici care trăiau în comuniune
Cu sufletul lumii, poate că am avea destule de învăţat din antica istorie…
Noi suntem rupţi de natură, departe de înţelesul vieţii şi al morţii
Trişăm cu nonşalanţă, ne minţim zilnic cu faptul că ne simţim în siguranţă
Când de fapt îi simţim răsuflarea de gheaţă în spatele nostru, gârbovit
De spaima trecerii ei pe lângă sufletele îngrozite de spaimă.
Departe de a-i înţelege semnificaţia, nu suntem conştienţi de necesitatea ei
Moartea trebuie privită cu respect şi recunoştinţă şi nu cu ură sau dispreţ
Trebuie să-i ascultăm ticăitul ceasului său sideral, să-i cunoaştem puterea
Şi să-i aducem prinos de recunoştinţă, să ne pregătim pentru primirea ei
Aşa cum se cuvine, la sânul nostru, fără frică ci cu sentimentul datoriei împlinite.
Există o adevărată artă a morţii, pe care ar trebui să ne-o însuşim încă din fragedă
Tinereţe, pentru ca moartea să nu ne surprindă nepregătiţi, să o cinstim cum se cuvine.
Putem chiar să devenim nemuritori prin moartea noastră, căci cine ştie a muri
Acela, cu siguranţă a cunoscut arta vieţii, a trăit cu folos, nu şi-a irosit timpul
Alergând după năluci efemere, ci a căutat esenţa dincolo de aparenţele lumii văzute
Cel care ştie să moară acela devine nemuritor în moarte, iată arta morţii sublime
Cea care transfigurează totul, este moartea trăită ca sentiment al împlinirii…
Robert TRIF - din Volumul " Triumfătorul "
Trimiteți un comentariu
Trimiteți un comentariu