RENUNŢARE

Am renunţat la zeii noştri din vechime şi-am pierdut

Noţiunea libertăţii, am câştigat în schimb trufia de-a fi veşnici

În moarte evident, căci neantul ne urmăreşte pas cu pas

Dincolo de orice încercare, Diavolul ne este singurul prieten

Doar el ne mai poate răbda trecerea prin monstruoasa lume

Privirile noastre rătăcite nu mai suportă imaginile propriului eu

Oglindit în apele tulburi şi urât mirositoare ale unui intelect devenit infect.

Stafia din Iudeea ne poartă surâzătoare poverile, putregaiul şi veninul, iar noi,

Zilnic coborâtori din neant, vom culege doar roadele semănate de alţii, căci

Furtuna din suflete ne-a răscolit simţurile, devenite simple instrumente ale plăcerii.

Dar nu, nu recunoaştem ruşinea de-a fi devenit jalnice cadavre vii

Închinători la zeu străin, pierduţi pe veci din urna timpului

Vom schimba libertatea pe nimic, pe oarbe şi palide-amăgiri.

Din păcate, cel venit să ne-aducă suprema eliberare de sub jugul tiranic

Al sorţii, nu şi-a onorat promisiunea, am fost aruncaţi în robia

Cea mai cruntă, în numele unei false iubiri, haosul şi anarhia

Rezultate sunt noii idoli ai tragicei şi-odioase-i noastre istorii.

Cine îşi uită zeii, blestemaţi vor fi pentru totdeauna, indiferent de motivul invocat,

Vor purta de-a pururi prin veacuri stigmatele trădării, căci fără milă fi-vor

Jertfiţi pe altarele ignoranţei, coborâtori din basmele uitării, ocnaşi indiferenţei

Năluci plăpânde tremurând de ancestrala frică, chipuri de stârv

Mustind de putregaiuri, într-un târziu vândute la loteria mântuirii de-un zeu nebun.

Recolta cea bogată de suflete pierdute în numele celui viclean

Se va dezvălui slutelor noastre făpturi rânjind sarcastic şi batjocoritor

Şi-ncununaţi cu laurii solemnei admiraţii de sine vom silui chiar Adevărul

Să poarte pecetea mândrei noastre reuşite, iar peste Universuri stăpână

Suprema minciună îşi va purta cu semeţie însemnele trudnicei renunţări.

Adevărul devenit simplă iluzie, dreptatea oferită celor puternici

Iată ce-am câştigat în schimbul oarbei credinţe,

Spectrul înfiorător al iadului naşte ilaritate într-o lume

Devenită ea însăşi cel mai cumplit iad posibil, scena celor mai terifiante

Întâmplări, Adam în chingile lui Satan răsuflă de-acum uşurat

Misiunea sa a fost îndeplinită, iar rezultatul este cel care se vede

Şi din nefericire nu putem interveni, deoarece uscăciunea ne-a cuprins inimile

Focul păcatului a stors până la completa epuizare ultima picătură de suflet

Pe care am păstrat-o pentru ultima încleştare cu demonul,

Deveniţi hoituri fără vlagă vom putrezi în curând pe străzile

Pavate cu osârdie de truditori ai celui viclean, străinul din umbră.

Lumina, prinsă cu străşnicie în laţul dibaci întins peste hotarele nemărginirii

De către hainul întuneric al necunoaşterii noastre, asemenea unei găuri negre

Schingiuită de vie, siluită să se închine umbrelor eternei nopţi

Va aştepta o eternitate sămânţa demiurgică, ziditoare de spaţii

În speranţa clipei din urmă, clipa Cuvântului ieşit din baierele tăcerii.

Şi-atunci în chinurile facerii, născut din moarte, Noul Adam va rupe cercul

Ignoranţei, astfel că intelectul domesticit prin lungi asceze va scormonii imensitatea

Iar miracolul şi straniul sentiment vor colinda din nou liberi aşteptând

Până când va veni Eliberatorul, cel fără dorinţă şi fără de chip

Dar tocmai de aceea luptătorul neînfricat al ispitelor cereşti, Călătorul

Care va schimba faţa întregului Univers într-o temerară încercare

De zidire a unei lumi noi, asemenea unei pietre filosofale aţintite spre Cer.

Cuprinşi de îndoială, îngerii, temători, vor deveni şi ei oameni, iar zeii

Cântând voioşi ziua regăsirii, vor aduce şi ei prinos de recunoştinţă triumfătorului

Supremului eliberator al unei divinităţi căzute sub robia propriilor iluzii.

Adio, vom spune fericirii veşnice, iluzia supremă de odinioară

Acum vom trăi libertatea de-a fi noi înşine, fără intervenţii străine

De cugetul nostru, vom trăi în sfârşit asemenea lui Dumnezeu.

Robert TRIF - din Volumul " Triumfătorul "