Criticilor mei,

Sunt sătul de mizeria din jurul meu, dar mai ales scârbit de faptul

Că eu sunt cel care o întreţine şi-i dă sens,

În fiecare zi călcăm pe cadavre, scuipăm pe sufletele celorlalţi

Plini de noi înşine nu mai avem timp pentru semenii noştri,

Decât pentru a le îngreuna trecerea printr-o lume

Şi aşa chinuită de fantasma unei vieţi spălăcite.

Cenuşie şi searbădă viaţă, cine mai cutează să aibă gânduri

În secolul acesta aiurit de himera vitezelor superluminice,

Cine mai are răbdare să-şi numere clipele de neputinţă

Sfâşietoarele momente de plictiseală, de inutilitate demenţială a fiinţei.

Am renunţat să mai născocesc speranţe într-un ocean de neîmpliniri

De ce să spun adevărul când e mai estetic să mint frumos

Într-o lume chinuită de prea multe adevăruri fără rost.

Oricum, în lupta dintre Supraom şi Idiot câştig de cauză va avea întotdeauna maimuţa.

Poate asta e o artă demnă de un biet nebun, paradoxal suntem cu toţii

Nebunii unei lumi anormale, deşi în curând nebunia va intra şi ea în normalitate.

Înseamnă că în sfârşit voi fi pe placul criticilor mei dar mai ales

Al celor destul de nerozi să-mi rabde cuvintele făcătoare de iluzii.

Stilul acesta modernist prinde contur şi bâlbâielile mele vor fi

Percepute drept încântătoare versuri menite să adulmece

Putreziciunea din sufletele noastre scârbavnice.

Poate e mai bine aşa, înfrăţit în spiritul acesta jegos, rebel şi modern

Decât goliciunea unui spirit curat, învechit şi dement prin sfinţenie.

Dacă experimentul divin a eşuat lamentabil, omul nefiind decât o palidă

Umbră a Creatorului, putem încerca să sluţim chipul lui Dumnezeu şi poate vom reuşi

Să-l facem se ne semene, să fie aidoma nouă, dacă noi n-am izbutit să fim copii fidele

Ale nemărginirii, El în suprema-i iubire cosmică se va fi făcut Om pentru odraslele sale.

Dincolo de nimicnicia unor josnice făpturi nimic nu pare să tulbure

Liniştea haotică şi cu aspect de cimitir a unei lumi adormite în beznă

Dacă nu-i pot fi lumina care să-i mângâie speranţele răzleţe

Mă voi mulţumi să-i fiu un fidel gropar, dar nu unul de rând

Ci asemenea ucigătorului Supraom Nietzscheean voi fi devenit

Groparul unei divinităţi oarbe şi mute.

Aşadar, dacă nu putem umple golul din sufletele noastre

Chinuite de amarul şi deznădejdea unei vieţi trăite degeaba

Mai bine să dăm sens acestui gol şi să-l ridicăm la rang de Suprem Zeu.

Robert TRIF - din Volumul " Luceferii Nemuririi "