Recent Posts

vineri, 9 decembrie 2011

ULTIMUL SĂRUT…

Dedicată lui F.M. Dostoievski,

Mă închin în faţa durerii lumii întregi, asemenea ucigaşului înviat Raskolnikov

Dar mai presus de toate m-aş pune stavilă gloanţelor aţintite spre pieptul

Unui geniu fără de care omenirea nu ar fi învăţat salvarea prin suferinţă,

Speranţele noastre ar fi fost infinit mai puţine fără de eroii săi enigmatici

Dar însufleţiţi de o maladie purificatoare pentru noi, înzestraţi din abundenţă

Cu Spirit, poate prea mult spirit, şi tocmai de aceea cuprinşi de istovitoare lupte

Între lumina cea orbitoare a dumnezeirii şi genunea cea ameţitoare dar îmbietoare a Haosului, îmbătaţi de lumină şi totuşi cuprinşi de fermecătoarea îndoiala a neantului.

Marele Inchizitor vorbeşte în numele nostru al tuturor, el este asemenea lui Adam

În grădina Edenului biblic, el este purtătorul soliei umanităţii pierdute

Care crede cu tărie în propria-i putere, singura care-l poate izbăvi cu-adevărat

De grozăvia destinului, pentru asta este gata să renunţe la orice chiar şi la cel mai

De preţ dar al divinităţii – Libertatea, la ce bun această povară aruncată asupra sa

Când omul nu vrea să fie decât o slugă netrebnică şi nimic mai mult.

Oamenii refuză să fie zei, vor mai bine să fie asemenea fiarelor din pădurile sălbatice

Să se lupte între ei pentru supravieţuire, dar să fie liniştite, adică fără conştiinţă,

Asta e prea mult pentru ei, au învăţat pe propria piele că Spiritul aduce cu el nelinişte

Nu vor să hotărască ei înşişi, frica de răspundere le-a adormit intelectul,

Hrana sufletească este neîndestulătoare pentru o adunătură de sclavi ai ignoranţei

Nu mai vrem minuni, nici speranţe, nici promisiuni, vrem certitudini – pare să se strige

Din miliarde de piepturi, Dumnezeu nu mai are loc într-o lume îngustată de imbecilitate

De laşitate, de pierderea prea timpurie a credinţei.

Dar Christos cel viu nu a murit în zadar, el poate orice dar nu fără voia noastră

El a înţeles greutatea dilemei umane, dar a considerat că preţul plătit pentru libertate

Merită, şi astfel darul lui pentru o umanitate plângându-şi neputinţa este acel ultim Sărut, prin care Marele Inchizitor şi implicit întreaga omenire este izbăvită de

Prea greaua povară, şi astfel ce părea imposibil devine acum posibil, umanitatea

Învie şi ea odată cu Salvatorul ei, iar noi toţi biete umbre pierdute în infinitate

Purtăm în suflet încrustat cu litere de foc acel ultim sărut deopotrivă cu toată durerea,

Furia, sălbăticia, libertatea, îndărătnicia, spaimele şi bucuria Karamazovilor.

Robert TRIF - din Volumul " Luceferii Nemuririi "

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More