Până când ne vom permite luxul de-a ne batjocorii
Propriile valori, valorile autentice ?
Până când vom continua să ridicăm în slăvi
Impostura, falsul, escrocheria şi înşelăciunea ?
Până când ?…
Probabil până când vom fi redevenit noi înşine
Cei de dinainte de potopul comunist…
Până când vom ucide cu bună ştiinţă avutul naţional ?
Până când vom sugruma însăşi spiritul ?
Până când vom atenta la fiinţa naţională ?
Până când vom irosi viitorul copiilor noştri ?
Până când ?…
Până când vom purta în sânge blestemul egoismului,
Viermele individualismului ce ne roade fiinţa lăuntrică
Ducându-ne la pierzanie, până când ?
Până când vom sărbătorii cu fast, chiar cu surle şi trâmbiţe
Fiecare înfrângere, fiecare cedare în faţa luptei vieţii ?
Până când vom avea neruşinatul „curaj” să ne privim
Zâmbind în oglindă, în timp ce călcăm cu nonşalanţă
Peste mii de cadavre, peste mii de suflete nevinovate ?
Până când ?…
Până când ne vom vinde sufletele pe un preţ de nimic ?
Până când ne vom juca cu soarta întregii naţiuni ?
Până când ne va mai răbda pământul strămoşesc ?
Până când ?…
Până când ne vom condamna eroii la moarte ?
Până când ne vom falsifica cu nesimţire istoria ?
Până când vom nesocoti cu aroganţă tablele valorilor ?
Până când vom permite şi vom tolera
Abuzul, minciuna, trădarea, laşitatea, aranjamentele ?
Până când ?…
Până când ne va fi frică să recunoaştem
Să înţelegem şi să ne simţim vina ?
Vina de-a nu încerca să luptăm din răsputeri
Cu dihonia înspăimântătoare, ce-i drept,
A necuratului, metamorfozat sub multiple chipuri
Cu „duhul necurăţiei şi-a spurcăciunii”.
Până când vom continua să-l răstignim pe Dumnezeu
Zi de zi, ceas de ceas, fără însă a-i da posibilitatea
De a învia, pentru noi cei care nici nu merităm ?
Până când ?…
Până când vom alunga sămânţa celestă din
Trupurile noastre devenite jalnice cadavre vii ?
Până când vom purta cu mândrie cumplitele
Însemne ale fiarei apocaliptice ?
Până când ?…
Când oare vom înţelege că libertatea înseamnă
În primul rând responsabilitate ?
Când vom cunoaşte că fericirea nu poate fi
Cu-adevărat deplină, decât împreună trăită ?
Când vom simţii că viaţa adevărată, încărcată
De sensuri, învăluită în mistere, nu poate prinde
Contur decât prin compasiune ?
Când oare ?. Când va fi prea târziu ?.
Până când cu nemăsurat orgoliu vom fi
Ridicat altare unor falşi zei ?
Până când ne vom închina la slute chipuri
În timp ce demolăm cu ură şi dispreţ
Pilonii adevăratei credinţe ?
Până când asemenea unor tembeli nerecunoscători
Vom înălţa uriaşe temple în numele unui Dumnezeu
Mort, gol şi putred ?
Golit de prea plinul scârbavnicelor noastre fapte
Putrezit prin duhoarea păcătosului nostru sânge
Omorât de ignoranţa, de nepăsarea şi laşitatea noastră.
Până când vom continua să trişăm ?
Până când ne vom fura singuri căciula ?
Până când vom tolera prostia ridicată la rang
De aleasă însuşire ?
Până când ne vom alunga geniile dincolo de hotarele
Patriei străbune ?
Pentru a putea face loc lichelelor, impostorilor,
Până când vom perpetua bicisnicia politicienilor ?
Până când vom admira discursurile demagocice ?
Până când ?…
De unde această poftă sadică de-a ne ucide cu propriile
Noastre mâini, de unde atâta cruzime ?
Cine este de vină pentru tot răul ce ne-a cuprins ?
Cine este de vină pentru întreg haosul din jurul nostru ?
Cine ?. Noi toţi, laolaltă, fără deosebire.
Cu fiecare compromis făcut, cu fiecare înfrângere
Cu fiecare fugă din faţa realităţii şi evadarea
Într-un univers iluzoriu, străin de cruda realitate
Cu fiecare slăbiciune a noastră, a tuturora
Punem umărul la moartea noastră spirituală
Aducem un aport însemnat la continua erodare
A însăşi fiinţei noastre naţionale.
Şi toate acestea şi încă multe altele, pentru ce
Şi pentru cine, până când, Doamne, până când ?
Robert TRIF - din Volumul " Paradoxul de a fi Român "
Trimiteți un comentariu
Trimiteți un comentariu