Până când ne vom permite luxul de-a ne batjocorii

Propriile valori, valorile autentice ?

Până când vom continua să ridicăm în slăvi

Impostura, falsul, escrocheria şi înşelăciunea ?

Până când ?…

Probabil până când vom fi redevenit noi înşine

Cei de dinainte de potopul comunist…

Până când vom ucide cu bună ştiinţă avutul naţional ?

Până când vom sugruma însăşi spiritul ?

Până când vom atenta la fiinţa naţională ?

Până când vom irosi viitorul copiilor noştri ?

Până când ?…

Până când vom purta în sânge blestemul egoismului,

Viermele individualismului ce ne roade fiinţa lăuntrică

Ducându-ne la pierzanie, până când ?

Până când vom sărbătorii cu fast, chiar cu surle şi trâmbiţe

Fiecare înfrângere, fiecare cedare în faţa luptei vieţii ?

Până când vom avea neruşinatul „curaj” să ne privim

Zâmbind în oglindă, în timp ce călcăm cu nonşalanţă

Peste mii de cadavre, peste mii de suflete nevinovate ?

Până când ?…

Până când ne vom vinde sufletele pe un preţ de nimic ?

Până când ne vom juca cu soarta întregii naţiuni ?

Până când ne va mai răbda pământul strămoşesc ?

Până când ?…

Până când ne vom condamna eroii la moarte ?

Până când ne vom falsifica cu nesimţire istoria ?

Până când vom nesocoti cu aroganţă tablele valorilor ?

Până când vom permite şi vom tolera

Abuzul, minciuna, trădarea, laşitatea, aranjamentele ?

Până când ?…

Până când ne va fi frică să recunoaştem

Să înţelegem şi să ne simţim vina ?

Vina de-a nu încerca să luptăm din răsputeri

Cu dihonia înspăimântătoare, ce-i drept,

A necuratului, metamorfozat sub multiple chipuri

Cu „duhul necurăţiei şi-a spurcăciunii”.

Până când vom continua să-l răstignim pe Dumnezeu

Zi de zi, ceas de ceas, fără însă a-i da posibilitatea

De a învia, pentru noi cei care nici nu merităm ?

Până când ?…

Până când vom alunga sămânţa celestă din

Trupurile noastre devenite jalnice cadavre vii ?

Până când vom purta cu mândrie cumplitele

Însemne ale fiarei apocaliptice ?

Până când ?…

Când oare vom înţelege că libertatea înseamnă

În primul rând responsabilitate ?

Când vom cunoaşte că fericirea nu poate fi

Cu-adevărat deplină, decât împreună trăită ?

Când vom simţii că viaţa adevărată, încărcată

De sensuri, învăluită în mistere, nu poate prinde

Contur decât prin compasiune ?

Când oare ?. Când va fi prea târziu ?.

Până când cu nemăsurat orgoliu vom fi

Ridicat altare unor falşi zei ?

Până când ne vom închina la slute chipuri

În timp ce demolăm cu ură şi dispreţ

Pilonii adevăratei credinţe ?

Până când asemenea unor tembeli nerecunoscători

Vom înălţa uriaşe temple în numele unui Dumnezeu

Mort, gol şi putred ?

Golit de prea plinul scârbavnicelor noastre fapte

Putrezit prin duhoarea păcătosului nostru sânge

Omorât de ignoranţa, de nepăsarea şi laşitatea noastră.

Până când vom continua să trişăm ?

Până când ne vom fura singuri căciula ?

Până când vom tolera prostia ridicată la rang

De aleasă însuşire ?

Până când ne vom alunga geniile dincolo de hotarele

Patriei străbune ?

Pentru a putea face loc lichelelor, impostorilor,

Până când vom perpetua bicisnicia politicienilor ?

Până când vom admira discursurile demagocice ?

Până când ?…

De unde această poftă sadică de-a ne ucide cu propriile

Noastre mâini, de unde atâta cruzime ?

Cine este de vină pentru tot răul ce ne-a cuprins ?

Cine este de vină pentru întreg haosul din jurul nostru ?

Cine ?. Noi toţi, laolaltă, fără deosebire.

Cu fiecare compromis făcut, cu fiecare înfrângere

Cu fiecare fugă din faţa realităţii şi evadarea

Într-un univers iluzoriu, străin de cruda realitate

Cu fiecare slăbiciune a noastră, a tuturora

Punem umărul la moartea noastră spirituală

Aducem un aport însemnat la continua erodare

A însăşi fiinţei noastre naţionale.

Şi toate acestea şi încă multe altele, pentru ce

Şi pentru cine, până când, Doamne, până când ?

Robert TRIF - din Volumul " Paradoxul de a fi Român "