E dureros când moare un popor dar mai mare durere
Este atunci când ştii că n-ai făcut nimic să-l salvezi
Când eşti conştient că ai fi putut face ceva în folosul lui
Şi totuşi nu ai făcut nimic, nici măcar un simplu gest.
Chiar dacă soarta i-ar fi fost dinainte pecetluită
Tot ar fi trebuit încercată o cale, important este gestul
Faptul că ai vrut, ai încercat din răsputeri să te opui crudei sorţi
De aceea când încă nu e prea târziu trebuie să încerci, trebuie…
Întotdeauna mai există o şansă, tot ceea ce trebuie să faci
E să crezi şi să lupţi în şansa ta, indiferent de opiniile altora
Voinţa şi credinţa sunt cele două virtuţi necesare poporului nostru
Acum în momentele de criză prin care trece, restul devine uşor
O joacă de copii, oricât de greu ar fi, nimic nu stă în calea lor.
Nu putem sta cu mâna în sân şi să privim neputincioşi dezastrul
Marea problema e că nu suntem uniţi, de fapt de aici ni se trage totul
Prin egoismul acerb care ne macină sufletele am năruit o ţară
Din invidie şi răutate am transformat paradisul în cel mai cumplit iad.
Degeaba am fost dăruiţi de bunul Dumnezeu cu nenumărate talente
Dacă în nemernicia noastră am cultivat impostura şi falsul
Minciuna, înşelătoria şi prefăcătoria sunt noii zei cărora cu sârg
Le aducem zi de zi tributul nostru mârşav, am închinat altare
Prostiei şi-am osândit inteligenţa devenită drept cea mai mare
Necuviinţă, ba chiar neruşinare într-o lume de tembeli cu acte în regulă.
Am schimbat odioasa tiranie cu jugul unei false libertăţi care
A devenit pe zi ce trece mai insuportabilă decât cea mai cruntă dictatură.
Am năruit speranţele mai multor generaţii, iar acum asistăm neputincioşi
La distrugerea fiinţei naţionale, fără a da semne de deşteptare.
Probabil suntem mai sadici decât orice alt popor, noi cei atât de blânzi odată
Mai necredincioşi decât cei mai păcătoşi de pe faţa pământului
Noi cei atât de dreptcredincioşi odinioară…
Ce fel de popor e acela care-şi sugrumă istoria din prea multă slugărnicie ?
Ce fel de naţiune este aceea care-şi dispreţuieşte eroii şi martirii
De frică, ca nu cumva să fie luate drept exemple de noua generaţie ?
Minciuna este ridicată la rang de adevăr de către o clasă politică
Formată din lepădături şi trântori crescuţi asemenea unor căpuşe
Ce sug la sânul bietei noastre ţări, devenită plăpândă şi fără vlagă
De-atâta supt, iar noi, gazdele acestor bacterii ucigaşe vom pierii
După ce ne vor fi stors şi ultima picătură de sânge din noi.
Cel mai grav este faptul că am început să ne obişnuim cu statutul de larve
Până la urmă poate chiar vom supravieţui, între timp deveniţi fiare
Vom schimba arena de circ cu o biată grădina zoologică.
Robert TRIF - din Volumul " Paradoxul de a fi Român "
Trimiteți un comentariu
Trimiteți un comentariu