Recent Posts

miercuri, 8 aprilie 2009

JURNALUL UNUI SUPRAOM 0.1

Partea întâia :

Era o zi mohorâtă de toamnă, una din acelea în care parcă nu-ţi mai vine să faci nimic şi-n care totul ţi se pare lipsit de sens, o zi în care însăşi natura, ce altădată-ţi părea mirifică şi plină de înţelesuri, de astă dată cu greu ar fi putut dărui cuiva o fărâmă de lumină sau speranţă, acea rază de soare atât de dragă zbuciumatului suflet omenesc. Căci există în viaţă şi astfel de momente, în care nici măcar natura nu-ţi mai poate oferi acel binemeritat refugiu, după o zi încărcată de evenimente nu tocmai plăcute. Şi-ntradevăr, cerul începea să fie acoperit de stihiile întunecate ale norilor, ce păreau să ameninţe cu-adevărat văzduhul, iar vântul începuse să-şi facă simţită adierea azvârlind dintr-o parte-ntralta perdeaua ruginie a frunzelor ce se aflau împrăştiate pe întreaga suprafaţă a străzii.

Cu toate aceste neliniştitoare aspecte meteorologice, tânărul nostru erou păşea oarecum liniştit pe trotuar nedînd importanţă primejdiei ameninţătoare ce se căsca deasupra capului său; căci picăturile de ploaie ce începuseră să cadă, la început în stropi mici şi leneşi iar mai apoi în stropi tot mai mari şi mai repezi, veneau să întregească scenariul unei adevărate furtuni ce avea să se dezlănţuie cu furie asupra întregului oraş. Însă adevărata furtună se dezlănţuise cu cerbicie în sufletul său ce nu-şi mai găsea echilibrul de altădată, şi care acum părea asemenea unei nave ce pluteşte în derivă, lipsită fiind de aportul comandorului ei; căci conştiinţa sa fusese în asemenea hal zguduită încât părea ca paralizată, incapabilă să ia decizii şi să hotărască în lucrurile obişnuite şi mărunte ale vieţii de zi cu zi, darămite să judece asupra unor probleme mai complicate ce-ar fi putut să se ivească în orice moment.

Şi deşi era o zi obişnuită de octombrie, o zi de toamnă târzie la fel ca oricare alta, pentru el avea să fie ziua întâlnirii cu destinul, şi nu unul oarecare ci unul de excepţie; căci se pare că aşa ne este sortit de către bunul Dumnezeu, ca după o mare decepţie şi o îndelungată suferinţă, atunci când ni se pare că totul e pierdut şi că nimic nu mai are sens, atunci, în acele clipe de deznădejde ce-ţi par a conţine-ntrînsele eternitatea, să aibă loc miracolul prin care întreaga noastră fiinţă să renască şi să reînvie din propria-i cenuşă, transfigurându-se complet prin harul celui de sus.

În aceste momente, situaţia lui era cu-adevărat una dintre cele mai nefericite cu putinţă, deoarece, într-o singură zi, pierduse practic tot ce avea mai scump pe lume, tot ceea ce-i dăduse un sens destinului său prometeic. Cele două fiinţe dragi lui---mama şi iubita---îl părăsiseră în aceeaşi zi, una pentru totdeauna, trecând în nefiinţă, iar cealaltă nelăsîndu-i decît o vagă speranţă că legătura dintre ei, ruptă acum într-un mod atât de brutal, va putea fi reînnodată cândva; deşi biletul pe care-l găsise lăsat lângă telefon, suna într-un mod destul de bizar şi categoric în acelaşi timp, nelăsînd practic nici o explicaţie cât de cât mulţumitoare.

“- Iartă-mă, te rog, iubitul meu. Nu mă căuta, ar fi în zadar. Adio, pentru totdeauna. A ta Mihaela.” Nu înţelegea sau nu vroia să înţeleagă, prin ce fel de alchimie diabolică se întâmplase să cadă asupra sa terifiantul blestem, care făcea ca el să piardă dintr-odată, singurele fiinţe ce reuşiseră să-i înţeleagă întreg zbuciumul interior; căci trebuie amintit aici faptul că tânărul nostru erou era bântuit deseori de acel daimon al cunoaşterii---propriu călătorului pornit pe lungul drum al cunoaşterii de sine şi-al împăcării cu lumea---eternul drum al filosofului.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "

Etichete Technorati: ,,,,

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More