Recent Posts

sâmbătă, 25 iulie 2009

Jurnalul unui Supraom 3.3

Tocmai mă pregăteam să-l întreb pe Stelian cum crede el că se împacă în filosofia lui Nietzsche, doctrina Supraomului cu mitul eternei reîntoarceri, când s-a făcut auzit dangătul clopotelor de la mica bisericuţă a schitului Lainici; astfel că instinctiv mi-am privit ceasul şi am rămas surprins să observ că era deja ora prânzului. Aşadar, furaţi de mirajul discuţiei noastre nici nu ne-am dat seama cât de repede a trecut timpul – acest veşnic hoinar mereu grăbit în drumul său spre nicăerea.

- Da, e ora amiezii, spuse Stelian cu o voce grăbită, ar fi timpul să mănânci ceva tinere că altfel nu o să mai ai poftă de discuţii filosofice, nu se face filosofie cu burta goală.

- Într-adevăr, mărturisesc că m-a cuprins foamea, probabil aerul curat de la munte mi-a provocat o teribilă poftă de mâncare. Din nefericire mi-am consumat proviziile, care orişicum erau mai mult decât modeste, un simplu pacheţel …

- Nici o problemă, vezi acolo în dreapta ta se află o mică cămăruţă în care o să poţi găsi nişte pâine, un borcan cu gem şi ceai. Cred că te descurci şi singur, nu de alta dar eu am să ies puţin la aer, de fapt mă duc prin pădure după nişte vreascuri, o să ne fie de folos la noapte. Apropo, sper că rămâi la noapte aici cu mine, nu ai de gând să pleci aşa de repede de la schit, nu ?.

- Nu, nu mă grăbesc defel cu plecarea, mai ales că abia am început discuţiile, sper să fie şi pe mai departe tot atât de interesante.

- Bine, eu mă duc după lemne, tu stai liniştit şi mănâncă, nu-ţi fă griji în privinţa mea.

În timp ce Stelian era plecat după vreascuri, eu m-am aşezat cuminte la masă şi-am început să mănânc cu poftă o felie de pâine cu gem. Dar mintea mea era absorbită de cu totul alte gânduri decât astâmpărarea foamei ce mă cuprinse pe neaşteptate; era vorba de gândul liniştitor că nu făcusem degeaba o călătorie până-n munţi, şi asta deoarece întâlnisem cu-adevărat un om excepţional, un maestru spiritual autentic chiar dacă el personal nu era de acord cu această pompoasă sintagmă. Eram uimit de felul în care, diferitelor noţiuni ce la prima vedere păreau că se află într-o evidentă contradicţie, Stelian reuşea să le găsească un numitor comun; astfel încât, ceea ce în aparenţă părea diferit, prin măiestria artei sale componistice devenea un tot unitar.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "

Technorati Tags: ,

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More