- Mă bucur c-ai adus vorba despre India deoarece şti bine c-am iubit misteriosul spirit al Indiei ca nimeni altul.

Pentru spiritul Indiei însă, în universul nostru fizic nu pot exista decât două categorii de oameni : naivii, care-şi consideră propriile lor urzeli de vise drept lucruri reale, şi înţelepţii care înţeleg nimicnicia acestei lumi de vis şi care sătui de aparenţele înşelătoare ale lumii în care trăiesc aleg calea renunţării şi devin asceţi.

Cei dintâi continuă să trăiască cu credinţa că lumea ce se deschide-n faţa lor, dezvăluind privirilor un necontenit şir de miracole şi mistere, este singura lume reală, singura lume posibilă.

Cei din a doua categorie cred tocmai contrariul, pentru ei întreg universul fizic nu e decât un vis, o iluzie, o himeră.

Pentru aceştia din urmă tocmai viaţa terestră nu e decât o crudă amăgire, un nebunatic joc al Mayei, un spectacol efemer şi ridicol; astfel că singurul care contează este spiritul, spirit ce trebuie să se trezească din letargie şi să rupă vălul Mayei, să-i dezlege vraja, încâlcitul ghem urzit de jucăuşa iluzie cosmică.

Într-un cuvânt, eternele dispute ideologice purtate de-a lungul veacurilor între materialişti şi idealişti. Dacă ar fi să mă încred în cele spuse de tine anterior, ar trebui să afirm că primii au ales lumea iar ceilalţi l-au ales pe Dumnezeu, lucru de care eu unul sincer mă îndoiesc.

Cred că problema e mult mai complicată decât pare la prima vedere, şi asta deoarece omul este o fiinţă extrem de complexă şi de imprevizibilă. Cred că poate şi trebuie să existe o a treia cale, calea de mijloc, calea care să-l împace pe om cu lumea şi cu Dumnezeu.

- Ceea ce spui dumneata seamănă însă foarte mult cu calea de mijloc propovăduită de Buddha. Asta să însemne că buddhismul este singura religie din lume care să fi reuşit să-l împace pe om cu Dumnezeu?. Eu mă cam îndoiesc.

- Mă tem că nu m-am făcut înţeles, aşa că o să încerc pe cât posibil să-ţi explic cum stau lucrurile, deşi o să-mi fie puţin cam greu.

Cei mai mulţi dintre filosofi au greşit atunci când au considerat că omul este o fiinţă unitară, dimpotrivă, omul este o fiinţă eminamente duală.

Că din cele mai vechi timpuri, omul şi-a dorit cu încăpăţânare să iasă din sine însuşi şi să se reîntoarcă în unitatea originară din care a luat fiinţă, asta este o altă problemă.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "

Technorati Tags: ,,,