Aţi vorbit atât despre religie cât şi despre filozofie, aş dori să cunosc opinia dumneavoastră în ceea ce priveşte rolul jucat de cele două în istoria lumii, şi dacă se poate şi relaţiile pe care le-au avut între ele de-a lungul timpului.

- Întrebare nu tocmai uşoară, sper ca şi răspunsul să fie pe măsură. Nu ştiu dacă sunt în măsură să judec rolul pe care religia şi filosofia 1-au avut în istoria lumii, cu toate acestea îndrăznesc sa am o opinie tranşantă şi în aceasta delicată problemă.

Oricum, un lucru este clar, aşa cum spunea şi Mircea Eliade omul a avut şi va avea întotdeauna dorinţa de a experimenta Sacrul şi de a-i cunoaşte manifestările.

Această nevoie de a experimenta sacrul a dus la apariţia miturilor, iar mai apoi la apariţia religiilor primitive.

Apariţia gândirii mitice a suscitat însă vii controverse şi aprige dispute, deoarece este foarte greu de explicat cum a putut apărea în mintea omului primitiv această înclinaţie înspre mitologizare, ştiut fiind faptul că orice mit conţine o mare bogăţie de idei, iar pentru conceperea sa este nevoie de un artificiu al gândirii si de-o elevaţie a spiritului greu de bănuit.

Se pare că oamenii din vechime nu erau atât de "primitivi" pe cum îi consideră unii. Dar asta e o altă problemă.

Nevoia de a experimenta sacrul 1-a făcut pe om să deifice tot ceea ce credea el că are importanţă în desfăşurarea şi menţinerea vieţii pe pământ.

Bineînţeles, omul a început să deifice natura înconjurătoare, în vechime omul a decretat cerul ca fiind zeul suprem, mai apoi a făcut acelaşi lucru cu pământul apoi cu luna şi apele iar în cele din urmă soarele. Acestea sunt religiile aşa numite "primitive" sau "naturaliste", în care gândirea mitică a atins apogeul.

Dintotdeauna omul a proslăvit cerul, se pare că divinităţile uraniene sau cereşti sunt cele mai vechi cunoscute, şi asta deoarece omul a făcut legătura între cer şi supranatural încă din cele mai vechi timpuri. Probabil datorită fenomenelor atmosferice ce se dezlănţuiau din ceruri: ploaia necesară menţinerii vieţii, fulgerul înţeles ca o forţă supranaturală şi considerat ca atare drept atribut al zeului suprem, vântul şi multe altele.

Apoi omul "primitiv" a început să se-nchine pământului în semn de preţuire pentru faptul că acesta îl hrănea prin roadele sale; astfel că pământul a luat locul cerului el fiind numit adesea ca Maică primordială a lumii; de asemenea sunt binecunoscute numeroasele mituri ce consideră omul ca fiind născut din pământ.

Un lucru interesant este faptul că încă de pe atunci omul a gândit în termeni dualist complementari; cerul era considerat ca fiind o zeitate de tip masculin în timp ce pământul era considerat de tip feminin, este vorba de "tatăl” ceresc şi "maica" Geea sau glia cu referire la pământ(aşa se explică multitudinea de zeiţe ale fertilităţii.).

Următorul pas omul îl va face alegând soarele drept zeitate supremă(zeitate masculină în contraparte cu luna care era privită ca zeitate feminină), aceasta ca semn de preţuire pentru razele sale binefăcătoare şi dătătoare de viaţă. Soarele ca zeitate supremă reprezintă o concepţie mult superioară faţă de cele anterioare, aici ajungându-se după o bună bucată de vreme.

În cele din urmă s-a ajuns la o viziune antropomorfă a zeului suprem. Restul cred că-l cunoşti prea bine şi nu mai are rost sa zăbovim asupra unor fapte deja bine ştiute.

- Toate acestea le cunosc prea bine, pe mine m-ar interesa raportul religie-filosofie de-a lungul veacurilor.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "

Technorati Tags: ,,,