Odată cu epoca renaşterii, se simte tot mai pregnant suflul înnoitor adus de victoria filosofiei asupra teologiei, şi acest nou sentiment va cuprinde aproape toată Europa şi aproape tot largul spectru al ştiinţelor şi-al artelor. Toate marile descoperiri ştiinţifice ce au urmat precum şi marile opere de artă ce aveau să dăinuie peste veacuri, au fost rodul pe care-1 aducea cu sine acel spirit de neîmblânzit, propriu doar înţelepciunii filosofice.

Mirarea filosofică si neliniştile metafizice ale unor spirite cu-adevărat divine, au condus omul spre piscurile tot mai înalte ale cunoaşterii şi înţelegerii umane. Acest fenomen continuă şi azi şi va continua atâta timp cât va dăinui în univers această "minune a lumii" care este Omul, atâta timp cât glasul demiurgului va fi auzit de acest "monstru de neînţeles"; şi chiar dacă vibraţia cuvântului dumnezeiesc se va fi pierdut în imensitatea infinitului cosmic, omul tot va învăţa din tăcerea spaţiului interstelar că este singura fiinţă capabilă să înţeleagă Absolutul.

- Totuşi, adevărul e etern şi imuabil, fiind străin de timpul devenirii. Pentru a ajunge la contemplarea adevărului suprem, sufletul-acest prizonier al trupului-cum bine îl numea Platon, sau dacă vreţi etern prizonier al simţurilor şi al aparenţelor, trebuie să se elibereze de legăturile care-l încătuşează.

Aşadar, moartea trebuie privită drept o izbăvire din chingile suferinţelor terestre, drept o descătuşare a sufletului din sânul materiei şi-al unei lumi înşelătoare şi schimbătoare ?

- Cât de mult te înşeli, Raul, toate ideile tale ce respiră din plin aerul filozofie eleate, erau valabile în Universul clasic, acela infinit prin dimensiunile sale spaţiale dar închis ca sistem, în care devenirea şi noutatea erau excluse; sau dacă se întâmpla să apară asemenea evenimente ele erau puse în cel mai fericit caz pe seama hazardului, sau erau considerate drept rodul imaginaţiei unor minţi bolnave.

Concepţia noastră despre Univers trebuie să sufere modificări majore, importante, Universul trebuie văzut infinit din toate punctele de vedere; nu numai spaţial ci şi componistic creaţionist, adică în sensul că devenirea şi noutatea să fie considerate drept atribute de bază ale evenimentelor şi legilor ce se desfăşoară în interiorul său. Perfecţiunea nu mai trebuie privită într-un mod static, şi-atunci vom înţelege devenirea ca pe un atribut de seamă al Fiinţei Supreme; abia atunci vom putea măcar spera la împăcarea lui Heraclit cu Parmenide, al Orientului cu Occidentul, al Omului cu Dumnezeu, al sufletului cu spiritul, al materiei şi energiei.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "