- Cum se face totuşi că având aceste opinii nu tocmai ortodoxe, vă aflaţi la un schit ?.

- În primul rând, vreau să-ţi mărturisesc un lucru: nu fac şi nu am făcut niciodată parte din rândul călugărilor. Tot ceea ce pot să-ţi spun, este că mă aflu în foarte bune relaţii cu stareţul mănăstirii, care mi-a permis să locuiesc la schit fără să dau socoteală nimănui.

De ce şi cum am ajuns aici, nu pot să-ţi explic momentan şi ar fi mai bine să rămână un secret, o taină a mea pe care la momentul potrivit, desigur dacă voi considera că este cazul, am să ţi-o destăinui.

De altfel, cred că e cazul să încheiem aici discuţia noastră, nu de alta dar a început să se întunece şi-ar trebui să ne pregătim de plecare, căci aşa cum ţi-am promis vom merge împreună sus la chilia mea din munţi.

- Desigur, sunt nerăbdător să cunosc locurile dimprejurul schitului aşa cum se prezintă ele în plină noapte, luminate fiind doar de astrul nopţii care nu face altceva decât să amplifice şi mai mult aura de mister a acestei minunate panorame.

- Te rog să cauţi acolo sub măsuţă, vezi că sunt două lumânări care ne vor ajuta în călătoria noastră, nu de alta dar aici în munţi întunericul este destul de pătrunzător chiar şi sub acest clar de lună care şi-a făcut apariţia. Pentru a putea umbla cum trebuie în întuneric, fără să te oboseşti prea tare, e nevoie de ceva exerciţiu până să-ţi obişnuieşti ochii, exerciţiu pe care bănuiesc că nu-1 ai.

- Da, aveţi dreptate, probabil vom avea mult de mers, nu-i aşa?.

- A, nu chiar, dar mai bine să nu discutăm despre asta, o sa te dumireşti la faţa locului. Ai găsit lumânările?.

- Da, sper să nu se stingă prea curând, nu de alta dar nu prea mai am gaz la brichetă.

- N-ai nici o grijă. Şi-acum să mergem, n-avem nevoie de altceva, hai tinere !.

- Trebuie să vă mărturisesc că sunt nerăbdător să cunosc locul unde domnia ta meditezi şi te rogi.

- Cândva poate vei avea şi tu un loc al tău, în singurătate, un loc încărcat de energie pozitivă. Să şti că fiecare are nevoie de anumite clipe de singurătate, clipe ale adevărului, în care trebuie să stai de vorbă cu tine însuţi fără ocolişuri, fără să te menajezi.

Eu niciodată nu mă rog, în chilia mea din munţi nu merg să mă rog lui Dumnezeu, ci merg să stau de vorba cu Eul meu interior; bineînţeles că port un dialog şi cu divinitatea, dar nu sub forma unei rugăciuni ci simplu şi curat fără prefăcătorie, încheie Stelian.

De altfel nu am să insist prea mult asupra unor aspecte descriptive, şi asta deoarece aşa cum am mai amintit acest jurnal este conceput după un program bine stabilit, el a fost alcătuit doar pentru a consemna schimbul de idei dintre mine şi Stelian. Aşadar, tot ce pot să spun e că această incursiune în inima munţilor a fost cu-adevărat magnifică.

Întotdeauna mi-au plăcut plimbările nocturne, şi asta pot să spun c-a fost una pe cinste, chiar dacă a durat mai puţin decât mă aşteptam, circa o oră şi jumătate.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "