Peste tot în natură există asemenea locuri speciale, locuri ale puterii, cum le numeşte don Juan-mentorul lui Castaneda; locuri în care divinitatea, pe care eu o văd manifestată sub forma unei energii, îşi face simţită din plin prezenţa. Acesta este un astfel de loc, aşa că nu trebuie să te minunezi.

Liniştea pe care-ai simţit-o se datorează tocmai acestei energii care vine din lăuntrul gropii, dar care nu este altceva decât amprenta lăsată de divinitate în acest loc. Când, cum şi de ce a apărut în acest loc, nu pot să-ţi spun pentru că nimeni nu poate şti.

- L-am citit pe Castaneda şi înţeleg ce vreţi să spuneţi, ceea ce nu înţeleg eu e altceva, de ce s-a manifestat în mod diferit această amprentă energetică, sau mai corect spus, de ce eu am simţit atingerea acestei amprente energetice într-un mod atât de diferit faţă de dumneavoastră ?. Să fim oare atât de diferiţi ?.

- Nu, aici te înşeli, şi eu am simţit întotdeauna acelaşi lucru, diferenţa constă în faptul că în timp ce tu, fără dar şi poate datorită lipsei de experienţă, te-ai lăsat cuprins de acea linişte, acea tăcere indescriptibilă, şi te-ai lăsat purtat până foarte departe încât era să fi aproape definitiv prins în necunoscut; eu nu m-am lăsat condus de acel sentiment de linişte suprafirească suspendând orice activitate mentală, ci în tot acest timp mi-am păstrat o fărâmă de raţionalitate, suficientă însă pentru a nu mă fi pierdut în neant.

De aceea am şi început să-ţi vorbesc, pentru a-ţi distrage atenţia, altfel ai fi fost pierdut pentru totdeauna.

- Şi totuşi nu înţeleg. Cum poate să-mi dăuneze acel sentiment de linişte beatifică, cu atât mai mult cu cât spuneţi că el se datorează în mare măsură unei prezenţe a divinităţii ?.

- Nu te gândeşti că aici e vorba de o energie fantastică, pe care noi oamenii încă nu o înţelegem, şi a cărei atingere nu o putem suporta decât preţ de o clipă ?.

Ţi-am spus doar că este vorba despre o amprentă a divinităţii şi că practic preţ de o clipă tu şi cu mine ne-am aflat cum s-ar zice faţă în faţă cu Dumnezeu, sau mai bine spus cu o mică părticică din dumnezeire.

- Cum aşa, mie mi s-a părut c-am stat nemişcaţi cam o jumătate de oră, în timp ce dumneata susţi că nu am stat decât preţ de o clipă în acea transă, că nici nu ştiu cum s-o mai numesc-extaz sau iluzie hipnotică?.

- Dragul meu, aici timpul curge în cu totul alt fel, aşa că pot să-ţi spun că totul nu a durat decât o clipă, aşa ca şi cum ai bate din palme, ai avut doar iluzia că a durat mai mult.

- Bine, fie precum spui, dar dacă am sta din nou în tăcere s-ar întâmpla oare la fel ? Acea linişte magică ne-ar cuprinde iar ?.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "