- Cu dumneata totul devine limpede şi clar ca lumina zilei. Acum pricep ce vroia să spună Kant în "Critica raţiunii pure" când afirma: "două lucruri au mişcat deopotrivă sufletul meu-cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine".

Căci morala nu trebuie să fie un lucru impus cu forţa, din afară, nici un lucru făcut din teamă sau frică de Dumnezeu; morala trebuie să vină din adâncul fiinţei noastre, din propria noastră conştiinţă, ea este asemănătoare acelei tainice chemări a artistului ce luptă să-şi desăvârşească propria opera. Şi-ntradevăr, cred că putem folosi această comparaţie, căci ce altceva este un Supraom dacă nu un talentat artist în căutarea propriei sale identităţi.

Marele Leonardo da Vinci spunea: "Un artist trebuie să-şi fixeze un ideal atât de înalt, încât să meargă în direcţia lui şi, epuizându-se fără să-l atingă, să cadă ca un călător obosit care se odihneşte la poalele unui munte".

- Ai dreptate, Raul, frumos spus. De altfel, fiecare creaţie, indiferent de tipul său structural, fie că este vorba de o creaţie culturală, artistică sau ştiinţifică nu este altceva decât o tainică geneză, o misterioasă simbioză realizată prin îngemănarea inspiraţiei divine cu geniul uman.

Pentru a răzbate prin încurcatul desiş al vieţii, omul şi-a făurit singur o serie de idealuri, pe care mai devreme sau mai târziu le va atinge, dar nu le va epuiza. Prin cultură, artă, ştiinţă, omul participă şi el la misterul creaţiei, dar numai atât nu e suficient, pentru ca o operă să fie cu-adevărat desăvârşită şi durabilă e nevoie de sacrificiu. De aceea iubesc minunata legendă a meşterului Manole sau balada Mioriţa.

Abia prin aceste două însuşiri, Creaţie şi Sacrificiu, ne putem mândri noi oamenii cu apelativul de fiinţe raţionale; fără ele tot restul ar fi o simplă şi abjectă scamatorie, o înşelăciune, o şmecherie bine ticluită şi-atât. Toată zbaterea noastră ar fi în van, nu ar avea nici o noimă, n-ar fi decât un mizer spectacol realizat pentru delectarea unui demiurg nebun.

- Cred că aveţi şi aici dreptate, dar dacă tot veni vorba de idealurile pe care omul trebuie să şi le aleagă în viaţă, eu personal cred că ţelul suprem spre care ar trebui să ţintească omul este următorul: dezvăluirea şi contemplarea ordinii raţionale a Universului.

- Nimic mai adevărat, cred că fără să vrei ai definit practic scopul pe care tinde să-l aibă ştiinţa în viaţa omului; dezvăluirea şi contemplarea ordinii raţionale a Universului reprezintă de fapt dezvăluirea şi contemplarea misterioasei fiinţe supreme- Dumnezeu cel veşnic nepieritor.

Marele nostru gânditor de la Păltiniş, C.Noica spunea: "Omule, nu uita că Dumnezeu te-a trimis în lume cu un scop precis, acela de a-i continua şi desăvârşi opera".

- Pentru a merge pe o astfel de cale, omul trebuie să dea dovadă de un mare curaj, dar cred că merită să aleagă dificila cale căci mai pe urmă va avea parte de-o sfântă biruinţă !.

- Pentru a-ţi întări spusele permite-mi să citez din memorie o aserţiune extrem de frumoasă şi plină de duh şi adevăr: "Nu biruinţa e frumoasă, nu biruinţa e sublimă, ci drumul până la ea".

Sper să nu te fi supărat pe mine, nu de alta dar am cam început să te bombardez cu citate, iartă-mă dac-am greşit în vreun fel.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "