Gilghames

Ghilgames Plangandu-si prietenul, Enkidu

Unul dintre poemele de referinţă ale lumii antice, care are în conţinutul său descrieri homerice ale vitejiei unui mare conducător al Urukului, este cel în care eroul principal este nimeni altul decât vestitul Ghilgameş.



Cu peste un mileniu şi jumătate înainte de a fi fost create poemele homerice, pe vremea când apele Tigrului şi Eufratului nu se împreunaseră încă - pentru ca într-o singură albie, cea a Shat-El-Arab-ului, să se verse în Golful Persic - în Mesopotamia, «ţara dintre cele două fluvii», scribii scrijeleau pe plăci de cărămidă arsă, în ciudata lor scriere cuneiformă, cea dintâi epopee a lumii.



Mai veche decât Iliada şi Odiseea, mai veche decât Biblia, epopeea care cântă vitejiile şi suferinţele lui Ghilgameş, legendarul rege al Urukului, avea să-şi ia locul de cinste - orânduită în douăsprezece tablete numerotate cu grijă - în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive, în cel dintâi veac înaintea erei noastre. Ea constituia pentru Asia Occidentală ceea ce aveau să fie poemele homerice pentru Grecia celui dintâi mileniu înaintea erei noastre şi, de pildă, Cântecul luiRoland'' pentru Franţa celui de-al Xll-lea secol: glorificarea unui erou, chintesenţă a bravurii poporului său.


Poemul nu-şi datoreşte însă valoarea universală numai vechimii, ci mai cu seamă deosebitelor sale merite care privesc deopotrivă calitatea şi caracterul operei. Amestec de întâmplări minunate, de multe ori dramatice, cu profunde învăţături morale, el ne înfăţişează pe cel dintâi erou tragic al tuturor timpurilor. Este, desigur, aceasta una din explicaţiile faptului că o poveste ale cărei izvoare se pierd în negura celui de-al treilea mileniu înaintea erei noastre are atât farmec şi atâta prospeţime, încât să poată fi citită - cu susţinut interes - până în zilele noastre, adică aproape cinci mii de ani după epoca creării ei.



Puternice şi neclintite au trecut dincolo de vreme - înfruntându-i istoria cu trufia trăiniciei lor - piramidele Egiptului, dar ele erau durate în piatră şi meşteşugit înfipte în scoarţa pământului. Care să fie taina neasemuitei vrăji ce a hărăzit atât freamăt de viaţă cântecului făurit cui aproape cinci mii de ani în urmă, pentru a fi străbătut până la noi, păstrându-şi| neatinsă frumuseţea?


Iată ce ne vom strădui să pătrundem şi să lămurim, răscolind: adâncurile istoriei ca şi pe cele ale literaturii, aşa cum arheologii au răzbătut prin negura ce-nvăluia începuturile civilizaţiei omeneşti, săpând şi răscolind" ascunsele straturi ale pământului. însemnatele descoperiri scoase la iveală dej săpăturile întreprinse în Egipt la începutul veacului trecut au incitat setea de cunoaştere a savanţilor, care şi-au îndreptat privirile şi spre răsărit. La fel cu hieroglifele, a căror cheie fusese găsită mai înainte, descifrarea scrierii cuneiforme putea da la iveală comori de frumuseţi nebănuite, aşa cum s-a şi întâmplat.



Din diversele poeme şi balade scrise în dialectele şi graiurile mozaicului de popoare ce s-au perindat în Mesopotamia - sumerieni, akkadieni, hittiţi, hurriţi, elamiţi şi cananeeni - s-a închegat opera cea mai de seamă a geniului semitic, pe care o constituie, fără îndoială, «Epopeea lui Ghilgameş».
Prin vigoarea şi autenticitatea eternului omenesc pe care-l oglindeşte, ea este pe drept cuvânt una dintre primele capodopere ale literaturii universale.


Lucrarea nu e lipsită deloc de un cert substrat istoric, cu tot nimbul legendar ce-o înconjoară. Ea reflectă interesanta epocă de tranziţie de la orânduirea comunei primitive la cea sclavagistă, epocă ce s-a desfăşurat în tot cursul mileniilor IV şi III î.e.n. în Egipt şi Mesopotamia, când a început procesul de diferenţiere socială prin dezvoltarea forţelor de producţie. E o perioadă în care se tinde hotărât către noile relaţii, sclavagiste, în timp ce mai stăruie, destul de puternice, şi vechile relaţii. E, în acelaşi timp, epoca în care viaţa culturală începe a se dezvolta mai viu, în istorie apărând - penam prima dată - scrierea ca mijloc de comunicare, pe bază pictografică, evoluând apoi spre cea ideografică.



Epopeea lui Ghilgameş oglindeşte cu fidelitate tocmai perioada de care vorbim, deşi nu într-un mod limpede, dată fiind tendinţa ei general-fantastică. Ghilgameş însuşi e un rege care a trăit efectiv, cetatea Urukului în care se desfăşoară acţiunea a existat realmente, căci zidurile i-au fost dezgropate de sub cele ale oraşului Warka de astăzi, tot aşa după cum relaţiile sociale pe care le întâlnim în epopee sunt cele ale momentului istoric mai sus pomenit.



Lucrarea ni-l reprezintă pe Ghilgameş ca rege. Deşi încă legat de obştea din care a purces şi ale cărei sfaturi, prin Adunarea Bătrânilor, le mai primeşte - ceea ce indică stadiul patriarhal al orânduirii sclavagiste a timpului - Ghilgameş s-a diferenţiat prin forţă, vitejie şi înţelepciune, aşa cum ni se spune în epopee, şi a ajuns să se impună, până la tiranie, semenilor săi.


Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameş se poate numi drama existenţială a omului, lupta lui cu forţele oculte şi perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia şi raportul de prietenie între oameni, teama de moarte şi setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii şi destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizaţia urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.


Cartile de lut - Epopeea lui Ghilgames Partea 1


Cartile de lut - Epopeea lui Ghilgames Partea 2


Ebook

Epopeea Lui Ghilgames

Technorati Tags: