stuart

Un britanic care vreme de 10 ani a trait cersind si dormind pe strazi este astazi recunoscut ca un geniu, dupa ce a compus o simfonie fara a avea vreo pregatire muzicala, si a ajuns milionar.


Stuart Sharp Rexford, astazi in varsta de 67 de ani, a avut viziunea capodoperei sale, dupa ce baiatul sau, Ben, a murit la nastere, in urma cu 35 de ani. Sharp lucra ca barman la Red Lion Inn, un local din Sibbertoft, langa Leicester, cand s-a produs tragedia. In noaptea in care si-a ingropat fiul, britanicul a avut viziunea unei melodii duioase si odihnitoare.


"Puteam sa vad intreaga orchestra cum canta si stiam ce are de facut fiecare muzician in parte", marturiseste englezul. Nu avea studii muzicale, nu stia sa scrie sau sa interpreteze partituri, dar muzica pe care o auzea in viziune i s-a parut divina, de parca i-ar fi fost cantata de ingeri, si a hotarat pe loc sa transforme aceste sunete imaginare intr-o simfonie, in memoria baiatului sau pierdut.



In urma complicatiilor medicale suferite la nastere, sotia lui Sharp a stat foarte bolnava vreme de aproape un an in spital. Apoi, dupa ce a iesit din spital, cuplul a adoptat o fetita, Kate, dar Stuart era in continuare extrem de deprimat si nefericit. "Ajunsesem sa beau o sticla de whisky pe zi si stiam ca daca voi continua asa voi sfarsi mort", se confeseaza britanicul. Singurele momente de alinare pe care le mai avea era atunci cand se gandea la simfonia sa, pe care de fiecare data o auzea la fel de clar precum la inmormantare. "Ma indoiam de sanatatea mea mintala, mai ales ca eram ateu convins", spune Sharp.



Sharp ajunsese sa fie obsedat de simfonie, iar nevasta sa a crezut ca innebunise si i-a recomandat sa viziteze un terapeut. In cele din urma, cuplul s-a despartit, iar englezul a plecat la Londra, unde a trait pe strazi vreme de 10 ani, cersind si muncind cu ziua. Cu toate acestea, nu si-a abandonat niciodata visul si, la un momentdat, a cumparat o chitara acustica si a incercat sa invete sa cante la ea pentru a-si interpreta melodia.



Intr-o noapte, in timp ce dormea in apropierea sediului central BBC, Sharp a fost abordat de cantaretul de jazz Anthony Wade care i-a ascultat povestea, i-a oferit un adapost si l-a ajutat sa-si transcrie muzica, botezata Stuart's Angeli Symphony (Simfonia ingerilor lui Stuart). In mod miraculos, imediat ce simfonia a fost pusa pe partituri, viata lui Sharp s-a schimbat radical - s-a angajat chiar de a doua zi intr-o companie de vanzari unde a avansat lunar pe scara ierarhica, s-a lansat in afaceri cu proprietati si si-a cumparat propria vila, intr-un cartier luxos din centrul Londrei. In mai putin de un an de zile de cand transpusese muzica pe hartie, fostul boschetar ajunsese milionar. In cele din urma, Sharp si-a cumparat un studio profesionist de inregistrari, unde a inceput sa inregistreze simfonia romantica de 40 de minute asa cum a avut-o in timpul viziunii.



In cele din urma, Sharp s-a prezentat cu simfonia la prestigioasa Orchestra Filarmonica din Londra, iar muzicienii de aici, dimpreuna cu numerosi critici au fost uimiti de calitatea acesteia. "Este uimitoare si cu atat mai remarcabila cu cat a fost compusa de catre un neprofesionist", declara recent Alan Wilson, dirijorul Filarmonicii. "Este la fel cum cineva ar face o operatie pe creier impecabila fara sa fi trecut vreodata prin facultatea de medicina - la fel de greu este sa compui o simfonie fara pregatire", mai adauga muzicianul. "Simfonia ingerilor lui Stuart" va fi interpretata in premiera in aceasta toamna la Royal Albert Hall si va face parte de pe coloana sonora a unui film documentar BBC care spune povestea lui Stuart Sharp Rexford.


Preluare de pe saitul: Descopera.ro


Etichete Technorati: