Recent Posts

joi, 1 octombrie 2009

Jurnalul unui Supraom 6.7

De fapt, iată cum văd eu cele trei ispite, prin intermediul primei ispite, lui Iisus i se propunea să renunţe la hrana spirituală singura care ne menţine vii, şi să devină o fiară care se hrăneşte doar cu pâine.

Evident Iisus nu cedează ispitei, fiind conştient că Omul nu poate trăi decât cu Pâinea Vieţii, doar prin focul spiritului, restul fiind o iluzie legată de materialitate, de trupul de carne care ne ţine încătuşaţi spiritul. Rezistând ispitei, omenirea este salvată de materialitate, Spiritul va învinge mereu; este prima înviere a lui Iisus şi implicit a umanităţii, căci Iisus, Noul Adam, reprezintă întreaga umanitate, asemenea vechiului Adam.

A doua ispită, reprezintă de fapt tot un atentat la libertate, diavolul încearcă disperat să strecoare îndoiala în sufletul lui Iisus, care însă nu se lasă păcălit. A treia ispită este din start sortită pierzaniei, fără sorţi de izbândă, Iisus este deja conştient că lumea cu toate bogăţiile sale la un loc nu pot ispiti Spiritul, toate aceste ispitiri seamănă izbitor cu cele la care a fost supus Buddha, ceea ce înseamnă că lupta continuă în etern; Osiris, Buddha, Iisus, ne învaţă cu toţii acelaşi lucru, cel mai important este Spiritul, să nu ne lăsăm înşelaţi de scornirile Mayei, căci vom fi devenit sclavii iluziilor, să rămânem liberi în Spirit.

Să gândim liber, să creăm liberi, să iubim liber, să trăim liberi, fără să ne legăm de materialitatea iluzorică, restul vine de la sine. Maeştri spirituali aleg întotdeauna în numele Spiritului prin curaj şi sacrificiu, dar alegerea lor trebuie să fie dublată de fiecare Om în parte, pentru că nimeni nu poate alege la infinit în locul nostru, fiecare luptă zbuciumată din fiecare suflet al fiecărui Om de pe planetă contează enorm. Fiecare suflet este unic în felul său, fiecare este părticică din divin, şi fiecare suflet trebuie făcut părtaş la nunta dintre Spirit şi materie, toate sunt libere să aleagă între lumină şi întuneric.

Trebuie să vă spun că acum în final m-aţi dezamăgit, poate n-am înţeles prea bine ce-aţi dorit să spuneţi, oricum vă mulţumesc pentru tot şi acum în încheierea discuţiilor noastre doresc să vă fac o invitaţie.

- Da, spune, te ascult.

- Aş dori să veniţi la Bucureşti şi să-i cunoaşteţi pe membri cenaclului "Daimonion". Bineînţeles nu acum, ci într-un viitor apropiat, ei ce ziceţi ?.

- Desigur, cu mare plăcere, data viitoare când mai vi voi fi pregătit de plecare. Iar acum la despărţire hai să te sărut fiule.

Momentul despărţirii a fost unul teribil de emoţionant. Amândoi, atât eu cât şi profesorul anahoret am fost cuprinşi de o apăsătoare tristeţe în momentul despărţirii, practic nu mai aveam nici unul cuvinte; dar gesturile noastre neîndemânatice exprimau mai mult decât ar fi putut exprima toate cuvintele lumii acesteia luate la un loc. Momentul despărţirii de Stelian îmi va rămâne de-a pururi viu în memorie, întotdeauna îmi voi aminti cu melancolie de clipele acelea sublime petrecute împreună.

În amintirea acelor sublime clipe, am numit momentul despărţirii de Stelian, momentul ''marii treceri", un nume simbolic evident, dar încărcat de adevăr şi sens.

Stelian reuşise să mă treacă "dincolo", în lumea cealaltă, pe tărâmul adevăratei realităţi, dincolo de vălul iluzoriu al existenţei, dincolo de bine şi de rău cum îi plăcea lui să spună parafrazându-l pe Nietzsche.

Şi-ntradevăr, în momentul acela al despărţirii când mă ţinea strâns în braţele sale uriaşe, nevrând parcă să-mi mai dea drumul asemeni unei mame ce îşi ţine strâns în braţe odorul, în acele momente am înţeles că trecusem "dincolo"; am înţeles că s-a petrecut o minune şi că nu mai eram eu cel de dinainte de întâlnirea cu el, ci un om cu totul nou, cu totul transformat, transfigurat prin harul celui de sus. Am înţeles că viaţa mea de până atunci fusese lipsită de vigoare şi sens, că abia de acum înainte voi trăi "cu-adevărat". Ad majorem gloriam dei !.

Înainte de despărţire, Stelian avea să-mi facă o ultimă surpriză, o ultimă dilemă avea să încolţească în mintea-mi şi-aşa plină de contradicţii. Era vorba despre un vis avut de Stelian în noaptea premergătoare întâlnirii noastre, un semn ceresc cum îl numise el, pentru mine o istorioară simbolică pe care trebuia vrând nevrând să o înţeleg în întregime.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More