Dar iată despre ce era vorba în visul lui Stelian :

" Într-o seară avusei un straniu vis, un vis magnific şi înfricoşător în acelaşi timp. Se făcea ca însuşi diavolul sub chipul unui bătrânel cumsecade venise să-mi tulbure cugetul cu povestirea sa.

La început nu-mi dădui seama cine era acest jalnic personaj care mi se plângea de greaua povară pe care trebuia s-o i-a asupră-i din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, ba chiar până dincolo de sfârşitul veacurilor.

Mi s-a părut ciudat acest Sisif modern cu aura-i de Prometeu înlănţuit de propriile fapte; până la urmă, m-a apucat mila şi am încercat să-l îmbărbătez vorbindu-i de credinţa în Dumnezeu şi de spiritul divin ce zace în dânsul, de sămânţa celestă sădită-n trupu-i scârbavnic şi neputincios.

Când m-a auzit vorbind despre Dumnezeu, a început să tremure de mânie şi s-a înroşit ca para focului, apoi şi-a deschis baierele sufletului şi lăsându-şi gura slobodă a turuit mii de sudălmi şi hule la adresa Creatorului.

În timp ce-şi ţinea înveninatu-i discurs am observat cum puţin câte puţin faţa i se schimbase întru totul, încât acum părea un flăcău plin de viaţă şi mulţumit de sine; abia atunci mi-am dat seama ce hram purta arătarea din faţa mea. În cele din urmă am dialogat cu hidoasa şi hicleana fiară, care spre marea mea uimire s-a arătat dispusa să mă asculte.

- Ei, firai al naibii de şarpe hidos, că nici în somn nu mai are voie omul să se odihnească niţel, i-a mai termină cu văicărelile că acu pun mâna pe nuia şi-ţi îndrept spinarea. Crezi că nu-ţi cunosc vicleşugurile ai, vierme puturos ce eşti, mai, mai, să m-apuce mila de tine măscăriciule.

Asta-i bună, mai lipsea să-i plâng de milă necuratului că-n rest le aveam pe toate, ptiu firai să fi de spurcăciune, -izbucni eu într-un accent de furie, mai mult pentru a vedea reacţia lui. Dar el nici una, nici alta, mă luă cu o voce mieroasă şi-mi spuse pe-un ton calm şi sigur:

- Ehei, s-au dus vremile acelea când toată făptura avea şi ea dreptul la hodină, acum nici că s-o putea. Nu de alta dar parcă au intrat zilele-n sac, zău aşa.

Nu mai e timp neică, fără zăbavă trebuie să-mi îndeplinesc vrerea, ei măcar de-ar fi aşa cum voiesc eu şi tot ar mai fi ceva, dar aşa... Să nu fie cu supărare, taman fiinţa despre care-mi vorbeai atât de frumos adineaori, tocmai ea e de vină.

- Ei nu ţi-ar fi ruşine, arunci vina tot în spatele divinităţii. Piei Satano, prea-mi pari a fi un oarecare din zilele noastre. Păi nu şti că-n ziua de azi toţi oamenii mai răsăriţi aruncă responsabilitatea faptelor lor în cârca lui Dumnezeu. Of, bietul de el nici nu ştiu cum mai poate duce atâtea mârşăvii în spatele-i cocoşat de poveri metafizice.

Zău, cred că într-o bună zi o să se lepede de toate aste necurăţii şi o să le arunce naibi cu tot cu lume !.

- Stai liniştit, asta n-o să se întâmple prea curând, păi ce-ai vrea să se lepede de cruce şi de unicul său fiu?. Nu că asta-i prea de tot, nici măcar mie, care vorba aceea am ispitit o sumedenie de suflete nu mi-ar fi trecut prin cap o asemenea blasfemie, tu nu-ţi dai seama ce grozăvii spui ?.

- Şi de ce mă rog frumos n-ar proceda aşa, până când să rabde bicisnicia sufletului omenesc, până când să fie batjocorit, scuipat, hulit şi răstignit de nişte demenţi ignoranţi, ei spune, până când ?.

- Parcă numai el se canoneşte, dacă n-am fi noi dracii îţi spun eu, cu siguranţă că nu s-ar descurca, fără ajutorul nostru şi-ar face singur seama.

Crezi că noi nu purtăm o povară incomparabil mai grea decât a lui, mai grea şi mai nesuferită ca nici o alta-i pe faţa pământului ?.

Dacă n-ar exista -¥ n-ar exista nici +¥, dacă n-ar fi existat răul nici binele n-ar mai fi luat fiinţă, asta să o ţi minte tăicuţă.

Fără diavol nu există Dumnezeu, ăsta-i supremul Adevăr, fie că-ţi place au ba; te-ai gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă noi nu ne-am face treaba cu atâta sârguinţă, dacă n-am fi atât de credincioşi cauzei noastre ?.

Ei bine, îţi spun eu: praf şi pulbere s-ar alege de neamul omenesc. Aşa că să şti de la mine, chiar dacă ţi s-ar părea ciudat, şi noi dracii participăm la misterul creaţiei precum şi în procesul mântuirii sufletelor voastre.

- Cum s-ar zice, nimic fără diavol !. Mai bine m-ai lăsa frumuşel în pace, să-mi tihnească somnul, tocmai în vis te-ai gândit să mă ispiteşti ?.

- Nu mi-o lua în nume de rău, dar să şti că aveai nevoie de mine, acum în clipele astea de deznădejde aveai mare nevoie de un prieten.

Uite, chiar înainte de culcare te-ai rugat lui Dumnezeu să-ţi trimită un înger în vis, pentru ca să-ţi fie somnul lin, să aibă cine să vegheze asupra sufletului tău rătăcitor. Ce să-ţi fac dacă nu a venit nimeni în afara de mine; şi eu mă simţeam cam singur şi obosit aşa că m-am gândit că ar fi nimerit să ne ţinem unul altuia de urât.

- Nu cumva ai vrea să-ţi mulţumesc pentru apariţia ta în grădina Edenului, diavol nenorocit şi blestemat ce eşti ?.

- Ba bine că nu. Fără mine ai fi rămas o biată statuie fără suflet şi har, ai fi rămas ce-i drept nemuritor, dar ce fel de nemurire era aceea care te-ar fi eternizat sub chipul ridicolului, sub o înfăţişare animalică şi absurdă ?.

- Să zicem că ai avea dreptate, şi cu asta ce mai vrei de fapt ?.

- Nu vreau decât să-mi înţelegi menirea, să înţelegi rolul diavolului în tot acest haotic joc al divinităţii, zise dracul după care-mi zâmbi cu înţeles.

- Şi să-ţi mulţumesc pentru că exist aşa cum sunt, bun ori rău, asta rămâne de văzut după ce-ţi realizezi tu rolul de fals profet, nu-i aşa ?.

- Exact, vezi c-ai înţeles în cele din urmă. Să nu te mai aud însă că vorbeşti de bine ori de rău, pentru că sunt două lucruri identice.

Ce tu nu ai auzit de Dumnezeul-diavol ?. Tocmai tu, cel care ai scris cu har şi atât de frumos despre Abraxas să nu înţelegi că suntem unul şi acelaşi ?.

Tu, cel închinător Mayei să nu distingi realitatea de iluzie ?.

Ei bine, iată-l în faţa ta, zise dracul izbucnind într-un hohot de râs, după care se făcu nevăzut asemeni unei fantome, nelăsând în urmă-i decât un nor gros de fum şi-un miros greu, aproape irespirabil.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "