Recent Posts

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Jurnalul unui Supraom 6.9

Nici n-apucai bine să mă dezmeticesc, că o altă făptură mă întâmpină cu figura-i plină de lumină, o fiinţă magică ce radia în juru-i atâta bunătate şi căldură, încât simţeam că mă aflu într-o transă extatică cum nu-mi mai fusese dat vreodată să mă aflu, simţeam că mă topesc în imensitatea fiinţei sale de lumină. Era un om tânăr, în jurul a treizeci de ani, călare pe un asin, în braţe ducea un miel alb ca neaua iar pe umărul drept învelit în mantia-i purpurie un porumbel vorbitor, alb ca spuma laptelui, îşi făcu ca din senin apariţia.

- Nu te lăsa amăgit de vorbele de duh ale Necuratului, sunt născociri menite să te abată din drumul tău spre nemurire. Gândeşte-te doar la Dumnezeu, fă-i loc în mintea şi inima ta, şi restul îl vei primi de la sine.

- Totuşi, fie-mi iertată intervenţia, cred că am dreptul să pun nişte întrebări, la urma urmei Dumnezeu e cunoaştere.

- Cunoaşterea fără de Iubire e moartă, nu uita că Dumnezeu este în primul rând Iubire, Compasiune, Milă.

- Nu ştiu ce fel de fiinţă angelică eşti, dar mi se pare că accentuezi o latură interesanta a divinităţii-latura sentimentală, lăsând însă la o parte celelalte atribute ale divinităţii, ceea ce mi se pare cel puţin curios.

Eu unul cred că divinitatea este complet lipsită de sentimente, cum ar putea oare nemurirea sau nemărginirea să aibă sentimente ?. Nu pot înţelege aşa ceva, poate-mi explici dumneata.

- Nu pot să explic, este un lucru care nu se poate explica, nu poţi decât să-l simţi, să-l trăieşti. Tot ce este viu are şi sentiment, toată făptura suferă, este un lucru firesc care se află înrădăcinat în însăşi natura tuturor lucrurilor. Tot ce este însufleţit are şi sentiment.

- Aşadar, crezi că iubirea este cea mai importantă latură a divinităţii ?. M-ai înţeles greşit, sau poate eu m-am exprimat stângaci, eu cred cu convingere în Iubire, şi pentru mine Dumnezeu este Iubire, dar nu numai atât, cred că asta este doar una din multitudinea laturilor sale existenţiale; iar în ce priveşte sentimentele eu le deosebesc de Iubire…

- Nu, mai mult decât atât, Iubirea este esenţa divinităţii, ea este aceea care-l reprezintă pe însuşi Dumnezeu în toată splendoarea sa.

- Totuşi, nu m-ai convins.

- M-ai înţeles greşit dacă crezi c-am venit să te conving de ceva, departe de mine gândul. De convins trebuie să te convingi singur altfel nu are nici o valoare, tot ce pot să fac e să-ţi deschid sufletul spre cunoaşterea adevărată, pentru că deşi ţi-e greu să recunoşti, iubirea este tot o formă de cunoaştere.

- M-aş bucura să-nţeleg cele spuse de tine, dar recunosc că-mi vine greu să accept aşa ceva, totuşi te ascult cu mare plăcere.

- Nu poţi trăi fără iubire, fără de ea totul devine un scenariu absurd, totul îşi pierde sensul, înţelesul. Fără iubire eşti mort, condamnat la o veşnică solitudine; fără iubire eşti gol şi pustiu, devii neant, o nălucire, o fantomă fără de suflet, o fiară de neînţeles, o mască grotescă a ceea ce erai cândva, un monstru oribil şi înfricoşător.

Iubirea este esenţa vieţii, absenţa ei duce la o viaţă searbădă, golită de orice conţinut. Iubirea-ea singură te-nalţă, te face mai bun, te luminează şi te purifică, te îndumnezeieşte.

Mai mult, iubirea este esenţa tuturor lucrurilor pentru că ea este însăşi chintesenţa dumnezeirii; ea stă la baza creării lumii, este fructul care dă rod, sămânţa zidirii universului de către bunul demiurg.

Iubirea este lumina divinităţii pogorâte peste faţa întunecată a lumii. Oricâtă cunoaştere ai dobândi, oricâtă bogăţie ai avea, dacă nu ai în tine o fărâmă de iubire înseamnă că nu ai nimic, că eşti pierdut, abandonat în lumea umbrelor, în neantul cel fără de sfârşit şi nimeni şi nimic nu-ţi mai poate umple golul din suflet.

Dacă nu iubeşti oamenii, dacă nu iubeşti lumea aşa cum e ea, înseamnă că nu-l iubeşti pe însuşi Dumnezeu cel care ţi-a dat fiinţă atât ţie cât şi lumii acesteia.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More