Calatorie in centrul materiei

Tot ceea ce vedem in aceasta lume este o iluzie.
Ce anume formeaza universul?
Savantii ne spun ca unele dintre cele mai mici elemente care ne construiesc lumea sunt atomii. Un atom este compus din straturi de electroni, precum si dintr-un nucleu, care este compus din protoni si neutroni. Daca se merge si mai departe veti gasi ca protonii si neutronii sunt formati din particule extrem de mici numite quarci. Daca veti merge si mai departe veti gasi neutrino – una dintre cele mai mici particule cunoscute in prezent de stiinta moderna. 


Neutrino sunt extrem de mici; atat de mici incat unii savanti sustin ca ele nu au masa. Milioane dintre aceste particule sunt trimise de catre soare in fiecare zi, trecand prin corpurile noastre ca si cum noi nu am exista. Daca calatoria noastra microscopica continua catre particule si mai mici atunci vom intra intr-un teren ciudat, aparand intrebari care vor tulbura chiar si savantii cuantici.


De cand Democritus a propus existenta atomului sau “particulele indivizible,” in urma cu peste 2 milenii, omul a continuat sa exploreze si sa ia in considerare elementele esentiale care construiesc universul. In ultimul secol, nu numai ca a fost descoperita structura interna a atomului dar a fost realizata si diviziunea sa in particule mai fundamentale. Dar asa cum s-a crezut candva ca protonii, neutronii si electronii sunt ultimele particule ale universului, descoperirea unor numeroase particule mai mici a continuat calatoria in adancime. Totusi, noi ne aflam in acest punct conceptual – nu exista nici un instrument in prezent pentru a arata adevarata infatisare a acestor elemente mici, fundamentale. Asadar cand se va termina aceasta calatorie?


Ultima intelegere in fizica cuantica propune ideea ca exista o lumea chiar si mai minuscula: teoria supercorzilor. Conform fizicienilor, particulele precum neutrino, diferitele tipuri de cuarci, mezoni, leptoni, bosoni, etc sunt manifestarile observabile ale unor corzi micute de o micime inimaginabila. Teoria corzilor sustine ca aceste mingi de fire subatomice vibreaza in mod constant si diferitele forme de vibratii apar in fata ochilor unui observator sub forma unor tipuri diferite de particule.
In acest punct, explorarea noastra a ajuns la un nivel care este foarte dificil de imaginat: acele corzi fundamentale propuse au un diametru de aproximativ o milionime dintr-o trilionime a unei trilionimi dintr-un centimentru. De fapt, savantii considera ca aceste corzi nici macar nu ocupa un volum de spatiu. Dar faptul ca aceste elemente nu poseda un volum creeaza un paradox incredibil al materiei … ca nu exista!


Considerati ca marea majoritate a volumului unui atom este spatiu gol. Daca am putea mari un atom astfel incat acesta sa aiba un diametru de 650 picioare (aproximativ doua cvartale), nucleul din centru ar fi de marimea unui graunte de nisip, si norul de electroni, practic imperceptibil, se va roti intoarce in jurul nucleului la distanta de un cvartal. Gasim dovezi similare ale acestui fenomen microcosmic si in macrocosmos.


O substanta numita de stiinta “materie neagra,” din care este format peste 90% din universul nostru, continua sa fie o enigma pentru astrofizicienii moderni, care, in ciuda faptului ca nu sunt capabili sa o vada, au observat influenta sa gravitationala asupra galaxiilor.


In cartea sa din 1979 Creierul lui Broca: Reflectii asupra Stiintei romantate , renumitul astronom Carl Sagan a folosit o poveste apocrifa pentru a descrie natura universului. Povestea infatiseaza un calator vestic care pune intrebari unui filosof oriental. Cand a fost rugat sa descrie natura lumii, filosoful explica ca aceasta este o minge imensa care se odihneste pe spatele unei testoase. Cand calatorul intreaba pe ce se odihneste testoasa, filosoful raspunde ca o alta testoasa se afla sub ea. Calatorul continua sa caute ce se afla dedesubt, dar filosoful insista ca nu exista nimic altceva decat testoase pana la capat. Sagan ilustra o teorie cosmologica cunoscuta ca regresiunea infinita, in care nu exista nici un strat final al materiei daca se merge catre microcosmosul macrocosmosului – continua pur si simplu la infinit.


Din aceasta perspectiva, daca ne-am putea reduce la o marime considerabil de mica si sa intram intr-o manifestare a unui univers egal de mic – cu oameni, munti si rauri comparativ mici – atunci acele particule fundamentale ale acelui mic univers vor fi manifestarea unui univers si mai mic, si tot asa? Aceste notiuni inimaginabile scapa de atingerea stiintei moderne dar nu de intelepciunea antica. Buddha a declarat candva ca in interiorul unui graunte de nisip exista 3.000 de lumi si ca in fiecare dintre aceste 3.000 de lumi exista graunte de nisip care contin de asemenea 3.000 de lumi, iar in fiecare din aceste 3.000 de lumi se afla nisip si se tot continua. Filosofia chineza antica ofera exemple similare. Dar acest lucru semnifica sfarsitul calatoriei noastre? Nu vom mai gasi nimic decat alte testoase dedesubt?


Cat de departe este omul de a identifica elementele fundamentale care construiesc universul? Se poate ajunge vreodata acolo sau suntem lasati doar sa ne imaginam surprizele pe care le descoperim in drumul nostru catre infinitate? Oameni minusculi, poate? Particule de natura extrem de diferita de cea pe care o cunoastem? Si de ce atat de mult spatiu gol? “Tot ceea ce vedem in aceasta lume este o iluzie” este o afirmatie antica din buddhism. In timp ce multi si-au imaginat aceasta propozitie ca fiind mai mult filosofica, poate ea da indicii asupra unui adevar superior in calatoria noastra catre esenta materiei.



Sursa articol: The Epoch Time