Richard Wurmbrand s-a născut la 24 martie 1909, la Bucureşti.
În anul 1936, la vârsta de 27 de ani, se converteşte la credinţa creştină printr-o experienţă dramatică şi profundă, asemeni rabinului Saul din Tars pe drumul Damascului.



În urma acestei experienţe Richard Wurmbrand îşi pune întreaga viaţă în slujba Lui Hristos şi a semenilor.
A petrecut 14 ani în temniţile comuniste din România pentru credinţa în Domnul Isus.
În anul 1965 este nevoit să părăsească ţara şi se stabileşte în Statele Unite unde depune mărturie în faţa Senatului american despre ororile regimului comunist din România.


Înspirat şi călăuzit de Duhul Lui Dumnezeu, întemeiază misiunea mondială „Vocea Martirilor – Isus pentru lumea comunistă” cu filiale în peste 50 de ţări.
Misiunea lucrează pretutideni în lume, în ţările în care creştini sunt persecutaţi.


Vreme de 30 de ani, Richard Wurmbrand a călătorit în întreaga lume, propovăduind Cuvântul Lui Dumnezeu înintea a milioane de oameni vorbind despre frumuseţea şi suferinţa României.
A fost supranumit Sfântul Pavel al veacului XX-lea şi glasul martirilor.


Este autorul a peste 20 de cărţi, de o valoare excepţională („Cu Dumnezeu în subterană”, „Torturat pentru Hristos”, „Umpleţi vidul”, „Marx şi Satan”, „Dacă zidurile ar putea vorbi”, „Avraam tatăl tuturor credincioşilor”, „Hristos pe uliţa evreiască”, „100 de meditaţii din închisoare”, „Îmbătat de dragoste”, „Cele 7 cuvinte de pe cruce”, „Predici în celula singuratică”, „Adu-ţi aminte de fraţii tăi”,…etc), dintre care unele sunt traduse în peste 70 de limbi.


Este cel mai tradus autor român din toate timpurile.
A avut drept deviză de viaţă îndemnul biblic „să ne iubim unii pe alţii”.
A trecut la cele veşnice la 16 februarie 2001, la vârsta de 92 de ani.


Nu stiam in ce categorie sa incadrez personalitatea pastorului Richard Wurmbrand, oscilam intre “Esente” si “Maestri Spirituali”, tinand cont ca poate fi enumerat cu prisosinta in categoria “Mari romani”. Pina la urma am ales sa-l asez in categoria speciala a luminatorilor spirituali, fiind un mare traitor intru Hristos si drept marturisitor al Mantuitorului.
Va prezint mai jos o poezie superba, scrisa de pastorul Wurmbrand pe cand se afla intemnitat in cumplitele temniti a terorii comuniste. Poezia se numeste “Iubire nebuna” si dupa mine poate fi considerata o capodopera.

Iubire nebuna
(din cartea "Cu Dumnezeu in subterana")

De mic, eu frecventat-am temple si biserici.
In ele, Dumnezeu era slavit.
Cantau zelos si tamaiau feluriti clerici.
Ei sustineau ca-i drept sa fii iubit.


Crescand, insa, vazut-am asa jale-adanca
In lumea asta a lui Dumnezeu,
Incat mi-am zis: "El are inima de stanca.
Altfel ne-ar usura acest drum greu.


Se zbat copiii mici de friguri in spitale.
Se roaga pentru ei parintii tristi,
Dar e-n zadar. Se duc cei dragi pe-a mortii vale,
Chiar daca-n rugaciune mult insisti.


Sunt arsi de vii-n cuptoare oameni fara vina
Si cerul tace, lasa totu-a fi.
Cum sa se mire Domnul daca, in surdina,
Si credinciosii-ncep a se-ndoi?


Flamanzi si prigoniti pana si-n propria tara,
Ei stau far' de raspuns la intrebari.
Expus e Insusi Sfantul Nume la ocara
Cand peste noi cad grelele ocari.


Cum sa-L iubesc pe Cel ce a creat microbii
Si tigrii care sfasaie pe om?
Cum sa iubesc pe Cel ce-si chinuie toti robii
Doar ca mancat-a unul, odata, dintr-un pom?


Mai rau ca Iov, stau far' de copii, sotie
Si fara de amici mangaietori.
Stau fara soare si-aer intr-o puscarie,
In cea mai aspra dintre inchisori.


Viitorul meu cosciug mi-e astazi pat de scanduri.
Intins pe el, eu a-mi da seama-ncerc:
De ce mereu spre Tine-alearg-a mele ganduri,
Iar prin ce scriu trasez in jurul Tau un cerc!


De ce ma arde-o dragoste-nfocata?
De ce esti Tu subiectu-a orice cant,
Desi stiu bine ca-s mireasa lepadata!
Curand voi putrezi intr-un mormant.


Dar nu, nu a iubit Mireasa din Cantare
Cand intrebatu-s-a de este drept.
Iubirea este propria ei justificare.
Iubirea nu e pentr-un intelept.


Chiar prin ispite mari de-o fi silita-a trece,
Nu inceta-va totusi a iubi.
De-o arde-un foc, sau valuri stau s-o-nece,
Ea saruta-va mana ce-o lovi.


La grele intrebari de n-a aflat raspunsuri,
E-ncrezatoare - si va astepta,
Caci vor patrunde raze-n ascunzisuri
Si adevarul se va arata.


Iertarea multelor pacate doar sporit-a
Al Magdalenei foc mistuitor,
Dar ea parfum si lacrimi daruit-a
'Nainte de cuvantu-Ti iertator.


Iar daca nu-l spuneai, ea tot ar sta si-ar plange
De dragostea ce-Ti poarta si-n pacat.
Ea Te-a iubit 'nainte de varsasesi sange.
Ea Te-a iubit 'nainte de-ai iertat.


Nici eu nu ma-ntreb de-i drept sa-Ti dau iubire,
Nu Te iubesc s-ajung eu mantuit.
Eu Te-as iubi si-n vesnica nefericire,
Si chiar de flacari de-as fi mistuit.


De-ai refuza sa Te cobori la oameni,
Tu mi-ai fi fost un vis indepartat.
De refuzai Cuvantul Tau sa-l sameni,
Te-as fi iubit si far' sa-l fi aflat.


De sovaiai, de-ai fi fugit de rastignire,
Nemantuit, eu totusi Te-as iubi.
Chiar si pacat daca-Ti gaseam in fire,
Cu dragoste-mi Ti l-as acoperi.


Acum cuvintele-mi vor deveni nebune,
Ca toti sa stie cat de mult iubesc.
Acuma voi atinge necantate strune.
Pe-o melodie noua Te slavesc.


Profetii toti de-ar fi prezis pe Altul,
Pe Tine, nu! Pe ei, i-as lepada.
Dovezi cu miile dac-ar avea cel'laltul,
Iubirea-mi pentru Tine as pastra.


De-as banui la Tine-nselaciune,
Plangand, eu pentru Tine m-as ruga.
De-ar inceta in lume fala-Ti sa rasune,
Iubirea-mi pentru Tine nu s-ar micsora.


Cum pentru Saul, Samuel o viata-ntreaga
In post si rugaciune s-a zbatut,
Asa ar rezista iubirea ce ne leaga,
Chiar dac-as sti ca esti un fiu pierdut.

De nu Satan, ci Tu in ratacite clipe,
Revolta cea din cer ai fi produs,
De Tu Ti-ai fi pierdut cerestile aripe
Si-ai fi cazut din Raiul cel de sus,


Eu, neavand nadejdi, nadajdui-voi totusi
Caci Tatal cel ceresc Te va ierta,
Si impacat cu El, pe-aleile de lotusi,
Pe strazile de aur, Tu Te vei plimba.


De-ai fi un mit, as parasi realitatea;
Cu Tine-n fantezie as trai.
De-ar izbuti neexistenta-Ti sa-mi arate,
Din dragostea-mi Tu viata ai primi.


Nebuna, fara de temeiuri mi-e iubirea,
Asa cum este si iubirea Ta.
Gaseasca-Si Domnu-n asta fericirea.
Mai mult decat atat, eu nu-i pot da.




Iata si un documentar despre personalitatea pastorului Richard Wurmbrand, realizat de doamna Lucia Hossu-Longin:

Pastorul Richard Wurmbrand from CristiaNet on Vimeo.