Scriitorul portughez Jose Saramago a murit vineri, la ora 12.30, la vârsta de 87 de ani, în locuinţa sa din Lancerote (Insulele Canare, Spania).

Jose Saramago a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1998, la 50 de ani de la debutul său scriitoricesc. Publicul din România l-a cunoscut prin seria de romane publicate de editura Polirom.

Debutul scriitorului Jose Saramago, în 1947, a avut loc cu un volum de proză pe care autorul l-a renegat mai târziu. A urmat o pauză de aproape 20 de ani, o absenţă pe care scriitorul a motivat-o spunând că "nu are nimic ce merită să fie spus".

După această pauză a revenit în atenţia publicului cu diverse proiecte literare, însă cel de-a doilea roman l-a început abia în 1977. În toată această perioadă a publicat poezie, cronici literare şi politice, nuvele, piese de teatru şi traduceri.

In mai putin de o luna, Polirom va publica in traducere romanul de debut al lui Jose Saramago – “Manual de pictura si caligrafie” (traducere de Georgiana Barbulescu; postfata de Mioara Caragea).
Publicata in Portugalia in 1977, cartea constituie nucleul din care se vor dezvolta capodoperele ulterioare ale scriitorului portughez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura, in 1998.
Protagonistul romanului este un pictor mediocru, desemnat, in loc de nume, prin initiala H., care primeste comanda de a face portretul lui S., directorul unei mari companii. Dureros de constient de propriile limite, H. recurge la paginile unui jurnal ca mijloc de a-si analiza slabiciunile estetice si de a se intelege pe sine insusi, descoperind astfel ca simte nevoia sa picteze si un al doilea portret al lui S.

Munca la cele doua picturi, portretul academic, pictat in modul consacrat si instituit de normele comenzii, si celalalt portret, realizat cu intentia, nefinalizata, de a capta imaginea “adevaratului” S., ne introduce in miezul crizei morale a artistului si pune in discutie insusi fundamentul actului de creatie estetica. O poveste fascinanta, dezvoltand una dintre temele predilecte ale lui Saramago: relatia dintre realitate si reprezentarea artistica.

Jose Saramago a primit celebritatea internaţională odată cu "Memorialul mănăstirii", lansat în 1982 şi publicat de Polirom în 2007. Acest volum, alături de "Anul morţii lui Ricardo Reis" (1984; Polirom, 2003 şi 2008) şi "Istoria asediului Lisabonei" (1989; Polirom, 2004, 2009), formează seria narativă cu tematică istorică. Jose Saramago arată astfel o atentie specială „originii şi identităţii portugheze”.

Însă romanul care a stârnit cele mai mari polemici a fost lansat abia în 1991. Este vorba despre "Evanghelia după Isus Cristos" (Polirom, 2003), în care este reconstruită viaţa apocrifă a lui Isus. Divergenţele care au urmat acestui roman l-au determinat pe Jose Saramago, care se descria ateu, să se mute definitiv în Lancerote, în Insulele Canare, unde astăzi a încetat din viaţă.
După experienţa cu "Evanghelia după Isus Cristos", Jose Saramago a publicat seria de ficţiuni alegorice începută cu "Pluta de piatră" (1986; Polirom, 2002), urmată de "Eseu despre orbire" (1995; Polirom, 2005, 2008), "Toate numele" (1997; Polirom, 2002, 2008), "Peştera" (2000; Polirom, 2005, 2009), "Omul duplicat" (2002), "Eseu despre luciditate" (2004; Polirom, 2008) şi "Intermitenţele morţii" (2005; Polirom, 2007, 2009).

Unul dintre cele mai recente romane ale lui José Saramago este "Călătoria elefantului", publicat în Portugalia în 2008. Cartea a apărut în România la editura Polirom în martie 2010, în traducerea Mioarei Caragea, în cadrul seriei de autor care-i poartă numele. Cartea relatează voiajul epic al lui Solomon, elefantul, călătoria pe care a făcut-o în secolul al XVI-lea, când regele Joao al III-lea i l-a oferit în dar vărului său Maximilian, arhiduce al Austriei. Scrisă la zece ani după ce i s-a decernat premiul Nobel, "Călătoria elefantului" descoperă un autor în plină forţă a splendorii literare.

José Saramago rămâne în memoria colectivă nu doar pentru creaţiile literare, ci şi pentru spiritul său polemic, apreciat şi detestat deopotrivă, care, dincolo de controverse, a zidit o cetate ideatică întărită continuu şi apărată fără rezerve.
Lipsit de complexe şi prea vehement, uneori, în a-şi susţine punctele de vedere, portughezul a fost un veritabil campion al frondelor aduse oamenilor şi lucrurilor ce îl nemulţumeau. Iar asta oricând şi în orice medii, pentru că, trebuie spus, Saramago a fost la fel de prieten cu internetul precum a fost cu hârtia şi stiloul, informează NewsIn.

Controversat şi pentru relaţia sa cu divinitatea, sau mai precis pentru absenţa acesteia, Saramago nu s-a lepădat niciodată de ateism. Nu a fost, însă, ateul cuminte, care, vorba lui Voltaire, se salută, dar nu şi vorbeşte cu Dumnezeu. A fost genul ţâfnos, rebel, plin de muniţia argumentelor care să nu-l găsească niciodată descoperit în faţa posibililor adversari. "Dumnezeu nu este de încredere. Cine este acest Dumnezeu care, pentru a-l înnobila pe Abel, îl dispreţuieşte pe Cain?", spunea scriitorul, într-un interviu acordat agenţiei EFE pe tema romanului său "Cain". Un roman controversat, în care a abordat fratricidul biblic dintr-o perspectivă mai puţin familiară moralei creştine, considerându-l pe Dumnezeu "autorul intelectual care dispreţuieşte sacrificiul oferit de Cain".

Conştient că va isca polemici în jurul noului său roman, „Cain“, scriitorul portughez José Saramago afirmă: „Dumnezeu, diavolul, binele, răul, toate acestea sunt în mintea noastră, nu în rai sau în iad, alte invenţii. Nu ne dăm seama că, inventându-l pe Dumnezeu, ne-am făcut sclavii lui?“

Sursa: Romania libera, EVZ, Adevarul, 4arte