O analiză a funcţiilor îndeplinite de aceste 223 de gene "în plus", realizată de echipa Genomului Uman şi publicată în revista Nature, arată că acestea includ sinteza unor proteine care intervin în fiziologie dar şi unele care sunt determinante în "funcţionarea" psihologică a omului.
Mai mult, aceste gene sunt responsabile de importante enzime neurologice care sunt fabricate numai în porţiunea mitocondrială a ADN-ului, aşa-numita "Evă", pe care umanitatea o moşteneşte numai pe linia jumătăţii feminine, adică prin mamă. Şi asta merge înapoi până la celebra Eva, prima femeie umană.

Această descoperire "îngroapa" explicaţia oficială dragă cercetătorilor aserviţi sistemului, conform căreia aceste 223 de gene străine ar fi reuşit să intre în ADN-ul uman printrun atac bacterial sau viral. Aşadar, cele 223 de gene au fost inserate în genomul uman altfel decât în mod natural. Cu alte cuvinte, cineva le-a pus acolo în mod intenţionat.
Aici Zecharia Sitchin aminteşte că vechile texte sumeriene descriu în detaliu toate aceste aspecte legate de modul în care a fost modificat sângele umanoizilor de pe Pământ pentru a se crea fiinţele umane superioare care suntem noi astăzi.
Zecharia Sitchin afirmă în cărţile sale că cercetări de zeci de ani i-au demonstrat că o anumită specie de extratereştri a realizat manipulări genetice şi tehnologice prin care oamenilor li s-a pus la dispoziţie tot ce era necesar pentru a crea bogate şi impresionante construcţii religioase (cum ar fi piramidele egiptene) în care extratereştrii erau veneraţi ca "zei".

Această corupere a spiritualităţii umane a dus la exacerbarea materialismului în detrimentul dezvoltării divine. Această influenţă este cel mai evident prezentă în Marile Piramide Egiptene, în Temple şi alte constructii religioase cum ar fi catedralele.
Aceste constructii religioase au devenit adevărate centre de propagandă şi export a dogmei şi ritualurilor. De multe ori aceste dogme au fost intenţionat puse în competitie pentru a provoca războaie şi dezbinarea umanităţii.
Dr. Salla afirmă că aceste grupuri extraterestre manipulative au oferit tehnologie avansată unor grupuri restrânse de fiinţe umane terestre ("elite" îndoctrinate de aceşti "zei") pentru a pune în practică un plan de control şi manipulare împotriva voinţei individuale a tuturor oamenilor.

Aceste tehnologii avansate, de origine non-terestră, sunt ÎN PREZENT folosite pentru a facilita producerea de arme de război destinate a fi folosite în războaie religioase pentru apărarea "sistemelor religioase" (dogme pe care tot ei le-au dezvoltat), sisteme în centrul cărora se află - aţi ghicit - aceiaşi "zei" extratereştri manipulatori maeştri în tactica "dezbină şi cucereşte".
Aceşti pseudo-zei de origine extraterestră au creat pentru umanitate imaginea unor zei falşi care au caracteristicile şi chipul lor, cu scopul de a evita şi amâna evoluţia umanităţii terestre prin dezvoltarea unei conştiinţe colective superioare divine bazate pe valori universale.
Scopul creării acestor sisteme religioase dogmatice este de a inocula o ură egotică şi antagonisme forţate care astfel îndepărtează valorile păcii, iubirii şi înţelepciunii, valori care pot proteja (prin rezonanţă) umanitatea de influenţele dizarmonioase ale acestei specii extraterestre.

Dr. Salla afirmă că există dovezi conform cărora în marea familie a extratereştrilor există grupuri (rase) care au viziuni complet diferite. Dacă unii dintre ei sunt orientaţi exclusiv materialist şi au ca scop folosirea oamenilor întocmai ca şi vite pe post de cobai pentru experimentele lor genetice ("micii cenusii"), un alt grup este conştient că aceste modificări genetice negative ar putea să distrugă ireversibil genomul uman, motiv pentru care au demarat un proiect prin care influenţează anumite fiinţe umane terestre care sunt receptive cu scopul de a eleva şi inspira potenţialul creativ social al umanităţii.
Acest grup de extratereştri etici se ghidează strict după directivele Comunităţii Galactice care implică evitarea interferenţei cu umanitatea, inclusiv evitarea modificărilor genetice, astfel că modul lor de acţiune benefică este exclusiv spiritual. Un exemplu este celebrul fenomen al cercurilor din lanuri, prin care extratereştrii etici (din sistemul Andromeda) urmăresc să inspire umanitatea prin mesaje grafice superioare.

Dr. Francis Crick, premiat Nobel şi co-fondatorul formei spiralate a moleculei de ADN, afirmă în cartea sa "Viaţa însăşi: originile şi natura ei" că o civilizaţie avansată a transportat pe Terra seminţele vietii cu o navă spaţială.
Sir Fred Hoyle, autorul volumului "Viaţa din spaţiu", afirmă acelaşi lucru. El spune: "Probabilitatea ca viaţa să se formeze din materia moarta este 1 la un număr urmat de 40.000 de zerouri, ceea ce este suficient pentru a-l înmormânta pe Darwin şi întreaga teorie a evoluţiei. NU a existat nicio "supă primordială", nici pe această planetă şi nici pe alta, şi din moment ce începuturile vieţii nu au cum să fie întâmplătoare, este evident că ea (viaţa) trebuie să fie produsul unei vointe şi inteligenţe determinante" (adică Dumnezeu).
Oameni de stiinţă non-dogmatici au blamat elitele politice pentru ingnorarea evidenţelor originii non-terestre a umanităţii.
Dr. Francis Crick a primit premiul Nobel pentru descoperirea sa în ceea ce priveşte structura ADN-ului. Această descoperire a venit ca urmare a unei cercetări laborioase şi lungi, în care el a avut acces la numeroase informaţii esentiale şi a depus un efort de expert. Dr. Crick a folosit aceleaşi standarde disciplinare riguroase în afirmaţia că viaţa are origini extratertestre.
Dr. Crick afirmă: "Creaturi venite din alt sistem solar au adus seminţele necesare vieţii pe planete fără viaţă şi, datorită intervenţiei lor pline de bunătate, viaţa a înflorit".

Dr. Michael Salla şi alţi cercetători afirmă că universul a luat fiinţă ca expresie a conştiinţei colective, iar aşa-numitele "găuri negre" sunt de fapt puncte de intrare pentru fiinţe şi alte entităţi care s-au unit pentru a produce universul nostru.
Mai departe, Salla indică faptul că aceste fiinţe ţi entităţi şi-au unit eforturile pentru a determina aducerea în existenţă a universului (din starea de non-existenţă), făcând aceasta ca un experiment bazat pe principiul liberului arbitru. Cu alte cuvinte, toate fiinţele şi entităţile care participă la crearea universului o fac fără a fi obligate.

Acestă conştiinţă colectivă cosmică se crede că se manifestă sub forma gândurilor, a sentimentelor şi a senzaţiilor tuturor fiinţelor care compun universul. De aceea, universul se expansionează ca efect al universalizării sş expansiunii conştiinţei.
Toate aceste afirmaţii sunt, surprinzător, în acord cu cele mai recente descoperiri oficiale ale fizicii cuantice referitoare la natura pur spirituală şi ne-materială a universului fizic. În lumina acestor noi înţelegeri, experimentele de la Marele Accelerator de Particule de la CERN - Geneva capătă un cu totul alt înţeles.

Sursa: AIM