Recent Posts

marți, 26 octombrie 2010

CEZAR – un program pentru ajutorarea elevilor

Cel putin 40 de copii vor face parte dintr-un proiect unic in Valea Jiului, in care vor fi ajutati la lectii sau sa-si petreaca frumos timpul liber.

Proiectul denumit generic CEZAR - centrul Educational de Zi pentru Activitati Remediale are ca scop tocmai ideea de a le veni in sprijin parintilor ce nu au timp sau nu stiu sa-si ajute copiii la lectii.


"Intreg programul este gratuit si vine in sprijinul copiilor care abandoneaza scoala sau care provin din familii care nu ii pot indruma in rezolvarea temelor. Centrul de la Petrosani deserveste intreg orasul. Vom incepe cu copiii de la Avram Stanca si IG Duca", declara Elena Garjob, director Scoala IG Duca.


In judetul Hunedoara mai sunt doua astfel de centre, la Deva si Calan, iar la Petrosani vor fi acceptati copii de la Scolile "I G Duca" sau "Avram Stanca".


Totul se va desfasura intre orele 13 si 16 sub supravegherea unor cadre specializate.
"Sunt preluati de cadre didactice si sub supravegherea lor cu indicatii minimale copii invata sa isi faca temele. Au si psihopedagogi si chiar animatori pentru perioada in care isi termina lectiile", mai spune Elena Garjob.
Acest progream se desfasoara pentru prima data in Valea Jiului, iar proiectul a fost castigat de scolile din judetul Alba.

Sursa: Ziare.com, Gazeta Vaii Jiului

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More