Recent Posts

vineri, 29 octombrie 2010

Sergiu Gabureac – File de jurnal parizian paranormal (III)

5 ZILE şi 4 JUMĂTĂŢI de NOAPTE

File de jurnal parizian paranormal (III)

Muze, muzee şi alte alea

De ce m-am dus la Paris ? În primul rând, pentru că, o asemenea ofertă, doar dacă ai o problemă à la têtê, poate fi refuzată ! Era timpul să văd Parisul. Poate, cam târziu ! Mărturisesc. Mi-a fost, puţin, frică că o să mă dezamăgească ! După tot ce văzusem prin marile odăi ale casei europene. Am avut o documentare solidă. La viaţa mea, nu prea mi-a plăcut beletristica (fiction-ul). Dar îmi place să citesc în continuare, să mă informez. Deformaţie profesională !

clip_image002Şanse de a călători, prin mileniul trecut, la români, nu prea erau. De visat, însă, eram tot timpul pătruns de vastele spaţii civilizate ale Terrei. Mai ales, de cele cu enigmatice foste civilizaţii. Mai târziu am aflat, cum e cu actualul program divin Homo sapiens (3 / 5). Aşa că, pentru compensare, am citit, printre altele, multe, multe, multe note de călătorii. Fie ale alogenilor, puţine convingătoare (ideologia antedecembristă sau frica se simţeau la tot pasul) sau extrem de servile, cele ale postdecemvriştilor).

Cu excepţiile, sclipitoare, care confirmă o anumită regulă (?!?): Grigorescu, cu siguranţă ştiţi care, Rusan, Mironov, Vasile Rebreanu ..., fie ale străinilor, lipsiţi de constrângeri de sistem, mult mai spectaculoşi, nu neapărat şi credibili.

Aşadar, Parisul te copleşeşte cu producţia la hectar de muzee, case (a lui ..., a lui ...), biserici, monumente, palate, străzi, cartiere celebre ...

La Paris, până şi parcurile, pieţele sunt istorice. Plaçe de la Concorde (84.000 m2), unde peste o mie de parizieni de … parizieni, în frunte cu regele şi consoarta au fost ghilotinaţi, într-o zi de ianuarie, de les vrais revoluţionari !?! Se vede unde sunt ei acum cu integrarea ? Să vedeţi ce ţeapă monolitică, de 230.000 de kg şi înaltă de 23 m, au pus acolo ! Adusă tocmai din Egipt ! Ca să aibă Champollion de lucru şi acasă ! de fapt, ţepe găseşti cam prin toate pieţele mari. Nu se joacă băieţii. Am văzut pe câmpul marelui războinic ce fac francezii când sunt supăraţi ! Nu conga, nu leapşa, nu versificări şi strigături de doi lei …

Trebuie să ai mare grijă să nu cazi pradă emoţiei, ispitei, chemărilor văzând o săgeată, o firmă, o placă, un afiş şi să urmezi mesajul subliminal: Vizitează-mă ! Hai, vino şi la mine ! Durează doar câteva minute ! Ai, de multe ori, şansa, să pleci doar când te dau afară gazdele.

Pot să mă laud. Tot nu mă crede nimeni. Am vizitat mult mai mult, urmând strict (aiurea !) planul făcut de-acasă, decât dacă aş fi dat curs tentaţiilor sau sfaturilor binevoitoare ale cunoscătorilor. Şi a tot soiul de indicatoare. Nu cu sclipici, de tip udrenian, însă extrem de multe şi vizibile de la distanţă.

Muzeele dau măsura tuturor lucrurilor. Chiar şi a timpului. La ora 18, marile muzee nu mai primesc vizitatori. Rămân, însă suficienţi catici super la dispoziţie. Uneori 24/24 !

Luvrul, o fortăreaţă medievală, e copleşitor. Culmea, nu-i atât de prăfuit ca Prado din Madrid. Praf era la Domul unde se odihneşte (!?) ştim noi cine ! Poate şi faptul că nu e îngropat, ci pus într-o stare de levitaţie continuă, stârneşte energii negative în jur ! Civilizator sau călău ?! Văr cu vesticul … şi cu esticul … ! Discuţii, parainterpretări, verdicte, ipoteze şi după mai bine de două secole ale încrâncenaţilor slujitori ai lui Clio !

Luvrul e mult mai uşor de parcurs decât mi-am închipuit. În două zile, câte două-trei ore, sunt suficiente pentru a admira interioarele şi exterioarele. La Luvru, nu m-am dus pentru Gioconda, ci pentru Leonardo da Vinci, civilizator de necontestat, trimis prea devreme pe Terra. Plutea peste tot palatul, în acele zile cu un superb soare de toamnă. Câteva frunze, ruginii, proaspete, am întâlnit prin tablourile sale sau ale altora, nu doar prin parcuri pariziene sau ale vastului domeniu al reginei Marie-Antoinette. Lângă orăşelul Versailles.

clip_image004Seara nu mai e nebunia din cursul zilei. Dar şi aglomeraţia are farmecul ei. Am avut vaga senzaţie că multe capodopere sunt replici. Prea sunt lăsate la îndemâna vizitatorilor. Prea le pipăie toţi ! Toţi pe Venus din Millo, de e marmura pe la poale de un gri slinos. Diana cu ... ciuta în mai multe versiuni, inclusiv negru-abanos, acceptă zâmbind părerile admiratorilor !

Se fotografiază în neştire, deşi peste tot apare binecunoscuta interdicţie, în cele trei-patru limbi cu care ne descurcăm, azi, de bine de rău, pe toate paralele şi meridianele. Să vedem ce o să facem la întâlnirea de gradul III ! Dacă nu cumva unii, deja, conversează cotidian !! Informaţiile pe care le am, din surse sigure, mă determină să admit o asemenea realitate, colportată inteligent, deseori, pe Discovery (generic pentru posturile tv similare, cum e Xerox …)

La muzeul din gara d’Orsay, modernizată de nu o mai recunoşti, în timp ce vroiam să-mi fotografiez ardeleanca cu van Gogh, apare unul mic, care îmi spune sec: Pas de photos ! Dau să zic, ca la noi: Da, ceilalţi ?! Urmează un şuierat nervos Je vous ai dit ! Noroc că mai aveam un aparat ! Ce ştia, bietul abanos !?! Îl vedea doar pe cel de la piept.

Nici albumele, executate ireproşabil, ca şi biletele de intrare, nu au preţuri prohibitive. Problema e că sunt destul de grele. La propriu. A mai trebuit o valiză.

După cum v-am spus, Mona Lisa era la locul ei, izolată şi securizată. Faţă-n faţă cu giganticul tablou al ... Distanţa mare, mai bine aşa, elimina orice comparaţie. Între geniu şi prostia umană (curaj, vitejie !) pusă pe zeci de pânze sau ecrane (tot pânză). Bătălii peste bătălii. Noroc că nu le-a venit ideea să o aşeze între giganticele capodopere cu Napoleon Ier.

Trebuie să recunosc că totul e organizat inteligent. Puţin speculativ. Piesele din Top 10, starurile muzeului, sunt amplasate în aşa fel, încât e imposibil să nu vezi o bună parte din cele peste 35.000 de achiziţii diverse, amplasate pe cele patru nivele, în câteva sute de săli şi coridoare. Atenţie la trecerea dintr-o aripă în alta ! Pădurea Letea e mult mai uşor de traversat !

clip_image006Nu cumva să te jenezi ! Întreabă parizienii ! Te vor duce de mână, până vor fi siguri că nu o iei într-o direcţie ulterioară ! Aşa era să ratez L’Orangerie cu preferaţii mei Renoir, Modigliani, Cezanne, Matisse, Monet, Derrain, Manet, Toulouse-Lautrec ... şi mai puţin simpaticul Picasso.

Asta e ! Am şi lipsuri. Crescut cu Tonitza şi Take, Ianke sau Cadâr (persoane fizice) pe uliţele Bârladului, regăsiţi, apoi, pe la poale de Ceahlău împreună cu Milord, Cepoi, Ulian, Filimon, Bezem şi marii anonimi ai culturii Cucuteni… cum să-i iubesc miile de opere executate la foc automat ! Doar pe două-trei ! Cu riscurile asumate.

L-am zărit, o clipă, şi pe Leonardo. Ori era Rafael !?!

Nu sunt sigur ! Era cam departe. Nu pot băga mâna în foc. Poate mi s-a părut. Dar, ce să caute ei la Paris !? Dar, la Paris, e posibil orice ! M-am convins. Probabil, din cauza luminilor !

Sergiu Gabureac

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More