Recent Posts

marți, 9 noiembrie 2010

Antologie a poetilor maramureseni & basarabeni contemporani

Noutate editoriala de la Editura ”Limes”, Cluj:

CLAUZA POEZIEI

CELEI MAI FAVORIZATE ÎN LIRICA

MARAMUREȘEANĂ ȘI BASARABEANĂ

CONTEMPORANĂ

(antologie)

Selecţie, îngrijire si prezentare
de
Igor URSENCO

Lansări oficiale:

Târgul Internaţional ”GAUDEAMUS” (21 noiembrie), București, standul Editurii ”Limes”;

Festivalul Nțional de literatură ”Vasile Lucaciu” (27 noiembrie), Cicârlău, Maramureş.

De asemenea se preconizează alte lansări ale Antologiei:

la Biblioteca județeană ”Petre Dulfu” (Baia Mare);

în cadrul mai multor instituții culturale din Chișinău

Din prefata cartii:

PROLEGOMENE
MEMENTO:
„Câte flori sânt pe pământ,
Toate merg la jurământ.
Numai spicul grâului,
Si cu viţa-vinului,
Si cu lemnul Domnului
Zboară-n ‘naltul cerului,
Stau în poarta raiului
Si judecă florile,
Unde li-s miroasele...”,
(L. Blaga, Antologie de poezie populară)


„Pentru a vă aminti lucrurile, e suficient să recunoasteţi locul unde acestea obisnuiau să se afle”, încă avertizează Aristotel din coperţile „Topicii” sale, fără a se simţi câtusi de puţin obligat să intenteze – eventualilor temerari dispusi să treacă de bariera superficială a intenţiei – un proces de constiinţă pe măsură. Or, ceea ce s-a dorit de la bun început a fi un simplu Curriculum Liric de curtoazie (poli)culturală, a ajuns să se materializeze finalmente într-o incursiune (unii o pot numi „regresiune”) ontologică si gnoseologică, dar neapărat katharctică, în paideuma spirituală ocupată de un spaţiu geografic „stropsit sub vremuri” (vorba
cronicarului antemergător), dar nu si de duhul pustiirii culturale!

De aceea, dincolo de orice „expunere” publică a valorii scripturale – căreia îi este
supus, inevitabil, un Proiect de acest gen – singura pliere culturală pe care a acceptat-o Antologia rămâne axa verticalităţii estetice si simţul literarităţii native, ambele aplecate necunten spre regăsirea autenticului. Pentru că – după aproape un mileniu de la „descălecarea arhetipală” a Voievodului Dragos din Maramures în spaţiul „virgin” al Moldovei – iată cum sporesc sansele fiecăruia dintre scriitorii antologaţi, de a intra heraclitic în aceeasi albie culturală a „obsesiilor” si „himerelor” genetice comune.

Revista stiinţifică trimestrială „Metaliteratura” care apare la Chisinău e, si ea, un caz deja „antologic”: în cea mai modestă – si deci profesionistă cu putinţă – manieră, publicaţia basarabeană găzduieste în paginile sale studii si sinteze pertinente semnate de lectorii si studenţii de la „Universitatea de Nord” din Baia Mare. În ceea ce le priveste, reviste maramuresene de profil, cum sunt „Nord literar” sau „Archeus”, îsi pot da oricând frăţeste mâna cu omologii lor spirituali, diseminaţi în spaţiul basarabean („Sud-Est”, „Contrafort” ori „Semn” sunt primele care îmi vin în minte), pentru a configura împreună, si cât mai plenar, această
virtualitate culturală la care mă refeream.

Or, cititorul avizat de pe ambele maluri ale Prutului poate reda, textelor ce urmează mai jos, sansa de a (mai) putea crede că (de)săvârsirea unui act de amnistie/ justiţie artistică nu e niciodată prea târzie. Sau imposibilă!

Prin mâna usoară a poetului Grigore Chiper, o expresie polivalentă cum e „clauza poeziei celei mai favorizate” pare să răspundă cel mai bine „politicii” luate în calcul în procesul selecţiei materialelor. Cu alte cuvinte, antologatorul a evitat din start orice criteriu ideologic sau generaţionist, cu atât mai mult excluzând promovarea ocultă a vreunei imagini politice care să substituie aura de „salvator si întregitor al neamului” prin creaţiile literare ale unor tribuni „anexaţi” extraestetic
curriculei scolare.

Singurul principiu luat în seamă la redactarea Antologiei a fost – si va rămâne, sper, la o nouă reeditare a acestei experienţe culturale inedite – în totalitate cel axiologic, debordat de prefixul „-trans”. Trans-centrism, trans-culturalitate si trans-gregarism, toate menite să depăsească izolaţionismul intrinsec studiilor istorice si
culturale naţionale. În locul monadei leibnitzene sau a kantianului „lucru în sine”, am preferat astfel să urmărim cu interes nedisimulat cum se conturează o experienţă si, deci, o realitate netatonată până acum.

Nu ar fi rău asadar, la îndemnul expres a lui Michel Foucault, materializat în a sa „Arheologie a cunoasterii”, să ne deturnăm de acum încolo atenţia „de la unităţi vaste, cum ar fi „perioadele” ori „secolele”, spre fenomene de ruptură, de discontinuitate, (...) dincolo de manifestările solide, omogene ale unei singure minţi ori ale unei mentalitaţi colective, (...) dincolo de persistenţa unor genuri, forme, discipline particulare ori activitate teoretică”, pentru că „redistribuirile periodice revelează mai multe trecuturi, mai multe forme de conectare, mai multe ierarhii de importanţă, mai multe sisteme de determinări, mai multe teleologii pentru una si aceeasi stiinţă, asa cum prezentul ei suportă modificări perpetue”.


Anume în acest sens un mănunchi vânjos de autori maramureseni si basarabeni – consacraţi în câmpul literelor deja sau aflaţi la marginea explozivă a afirmării – îsi răspund reciproc într-un registru polifonic, în accepţie bahtiniană, fără a miza pe o „naturalizare” forţată. Mai ales că ambele categorii de „locuitori de spaţiu limitrof” au deja în genetica lor culturală încorporată constiinţa de „frontieră”, adică de „front”, „frunte”.


Primii au stiut să ţină piept unui cunoscut imperiu din vest, ceilalţi s-au dovedit a fi la fel de aspri cu cel din est, iesind pe potrivă câstigaţi din luptele spirituale inegale. În ciuda geografiei accidentate cu restricţii ideologice si lingvistice dintre cele mai variate, graiul „maramuresean” îmi aminteste de gramatica si de rotacismul fonetic al vechilor scrieri din letopíseţele moldovenesti, mitologia ancestrală morosenească se sincronizează cu etica eroilor arhetipali ai lui Creangă si Sadoveanu, iar filozofia carnavalescă a Cimitirului Vesel de la Săpânţa o emulează pe cea a personajelor moldovene: Păcală si Pepelea.


Si dacă tot pomeneam de părintele dialogismului cultural, cronotopul „alterităţii culturale” ar fi deviza acestei prime încercări de a uni capetele unui spirit încercat de vitregii ideologice si văduvit de nesanse pecuniare. Să nu uităm că – pentru a accede, de la caz la caz, la exuberanta „lampă a lui Aladin” sau la austera „lampă a lui Diogene” – o parte dintre seniorii antologaţi în volumul de mai jos au fost obligaţi să utilizeze, nu de puţine ori, combustia alienatoare de la fitilul „lămpii lui Ilici”!

Or, observaţiile pertinente ale lui Kundera privind „implicarea obligatorie a constiinţei istorice în constiinţa estetică” se suprapune iarăsi perfect peste „Fenomenologia spiritului” lui Hegel: „Constiinţa are o relaţie mijlocită faţă de interior si, ca intelect, ea priveste prin intermediul jocului forţelor în adevăratul fond al lucrurilor. Termenul mediu care uneste cele două extreme, intelectul si interiorul, este fiinţa dezvoltată a forţei, fiinţă (...) numită fenomen (Erscheinung)”.

Un Erscheinung veritabil – înţeles ca fenomenologie a alterităţii promovată de Buber sau Lévinas – mi se pare si calea inversă a Voievodului Dragos, din Moldova în Maramures, proiectată mai ales în „lumina” unui eveniment neobisnuit. În zilele când tocmai stocam materiale brute pentru Antologia de faţă, mi-a atras atenţia titlul unui reportaj dedicat de BBC asa-zisei „comunităţi lemba”, care se crede a fi „tribul pierdut al Israelului, regăsit în Zimbabwe”.

Ei bine, la fel ca locuitorii ancestrali „lemba” – care poartă pe cap tradiţionala kippa evreiască, se roagă într-un amestec originar de ebraică si arabă sau îsi ornamentează mormintele cu Steaua lui David – as vrea să cred că poeţii deveniţi chezasi la cele două geografii spirituale comune pot fi „uniţi” cu replica omnipotentă a Chivotului-Logos.


Chiar dacă a trebuit să curgă multă apă în matca râului Prut până la această „întâlnire” istorică (sau mai curând karmică), diluviile aduse odată cu dezgheţul primăverilor politice si estetice nu mai pot împiedica să se unească mai mult decât chiromantic „liniile” sorţii (sau ale „inimii, minţii si literaturii”, în unele cazuri fericite), plasate în palmele „transpirate de literatură” ale autorilor antologaţi.

Ca un exemplu elucidant poate servi răbufnirea specifică a unui imaginar cultural comun în cercetarea lirică a patru dintre acestia, perpetuat într-un binecunoscut basm crengian: „Pasi străini opresc în grădină respiraţia ierbii / prin amintirea părinţilor trece luna mereu / miei albi gâtu-si întind peste treptele casei / până în sufletul meu” (Vasile Muste, „Iarna”), ”prin urmare capra iedul lupul / sunt doar regulile necesare / întăririi excepției” (Ion Burnar, ”roșu îndepărtat”), „Scriu (pentru cine?) buletine de boală. /Zorii n-au obiceiul de a tuna, / Dar e atâta neliniste-n geamuri, / mamă, mamă, / Măcar iedul cel mic de-ar scăpa” (Nicolae Popa, „Basm”), respectiv „As pune pe roate o făbricuţă / foarte poluantă, care / (...)/ să emită noxe severe, / iar ploaia acidă / să-ţi ardă pielea / cum mi-a fript mie inima / când mi-ai mâncat iezisorii” (Ilies Gorzo, „goat project”).

Tema sacrificiului ideatic și spiritual – camuflat cu detalii tragice sau ironice în profanul realității imediate – este abordată cu totul și cu totul valabil în poemele ”VACA~” (Emilian Galaicu-Păun), respectiv ”Vaca Patriarhală” (Mircea Petean). Acelasi topos cultural recognoscibil se regăseste în volumele de proză ale lui Marius Caba si Nicolae Popa – respectiv „Si trenul mirosea a cal mongol”
(2001) si „Avionul mirosea a peste” (2008) –, chiar dacă pretextul e diferit la cei doi scriitori amintiți.


În orice caz, proiectul de faţă se vrea cu tot dinadinsul o „filtrare” ecologică a aerului în inspirarea si expirarea „perechii” originale de plămâni culturali, proiectaţi peste corpul liric comun populat de scriitorii maramureseni si basarabeni, urmând să treacă – deja în cadrul unor Antologii viitoare – direct în circuitul rinichilor si robusteţea glandelor sudoripare. Estetice, desigur. Ceea ce contează acum e identificarea „planului filozofic” general, care se ambiţionează să „acopere”, în sensul cel mai direct, o geografie culturală vastă, populată de autori mai curând tributari noţiunii de „paleface & redskin”, avansată de Philip Rahv pentru a trasa o frontieră clară între stilurile preponderent livresc si colocvial, practicate de scriitorii anglofoni. Situaţia configurată vine, paradoxal, din posibilităţile tipografice limitate pentru cei care puteau fi admisi în spaţiul ei protector!

Pe de altă parte stă în puterea acestei vulnerabilităţi asumate tocmai posibilitatea de a rupe vraja previzibilităţii prin inserarea/intercalarea unui element de suspans reprezentat de câteva tinere condeie promiţătoare. Oricum, satisfacţia care a rezultat trebuie că este intensă, de vreme ce se plasează pe un antecedent flagrant în istoria literaturii universale: personajul lui Hemingway (din „Bătrânul si marea”), căruia i-a fost suficient să reconstituie ”pestele făgăduinţei spirituale” doar după conturul vag al scheletului adus la ”malul” constiinţei de sine.


Le mulţumesc anticipat tuturor cititorilor pentru bunăvoinţa cu care vor parcurge – cu ochi sensibil si critic – „mesajul” inerent la care mă refeream: ca pe „un tot organic si, potenţial, reactualizabil la fiecare nouă judecată” (Gadamer). Parafrazînd un catren inclus între coperţile Antologiei (care va trebui descoperit flagrant doar „pe cont propriu” de cititor avizat), voi încheia cu sentimentul deplin al securităţii energetice regionale, stiind că „poezia apune cu o presimţire în palmă / abia configurată / si gânduri elegante se amestecă / cu sângele poeţilor usor
electrizat / si, în plus, bun conducător de alteritate culturală”.


Igor URSENCO,
Baia Mare, martie 2010

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More