Recent Posts

joi, 4 noiembrie 2010

Ion Untaru – intre haiku, ironie si suflete

Câteva date biografice:

S-a născut la 3 decembrie 1939 in comuna Finta, Dâmboviţa. A urmat cursurile şcolii elementare din comună, Liceul IL Caragiale Ploieşti şi ASE Bucureşti, absolvită în 1962.

A frecventat mai multe cenacluri literare din Bucureşti printre care: „Nicolae Labiş” condus de Eugen Barbu şi Ion Lotreanu; „Nichita Stănescu” condus de Alex Ştefănescu şi Petru Marinescu; cenaclul Ministerului de interne condus de Constantin Atomi şi Geo Călugăru; „George Bacovia” condus de Gabriel Bacovia şi Florentin Popescu; cenaclul Paradox condus de Marcel Crihană şi altele. La unele din acestea erau invitaţi printre alţii: prof univ. Ion Rotaru, prof. Univ. Valeriu Filimon.

Actualmente este pensionar, locuieste în comuna Băneasa, judeţ Giurgiu, l-a ajutat Dumnezeu şi a publicat câteva cărţi, iată titlurile lor:

- Domnul Liszt, poezie, 1994

- Impozit pe prostie, proză umoristică, 1994

- Invitaţie la castel, sonete, 1995

- Vestitorul, poezie, 1999

- Condorul, poezie, 2001

- La cules de stele, poeme haiku, 2004

- Prepeleac cu lună, poeme haiku, 2004

- Inscripţie pe bobul de orez, poeme haiku, 2005

- Miniaturi sub lupă, cugetări, 2005

- Locuiesc într-o lacrimă suspendată, poezie, 2005

- Autoportret fără oglindă, poezie, 2005

- Fântâna în care se văd sufletele, poezie 2005

- Floare de lotus, poezie, 2006

- Coana mare se mărită, teatru, proză, 2006

- Scara interioară, poezie, 2007

- Ne-am întâlnit pe internet, roman, 2007

- Păsări şi cuvinte, poeme haiku, 2007

- Liziera de salcâmi, poezie, 2007

- Paso doble, poeme haiku, poeme într-un vers, aforisme, poezii, 2009

În colaborare:

- Din tainele prieteniei, poeme tanrenga, coautor Radu Patrichi, 2006

POEZIE:

Călătoria

moto: viaţa seamănă uneori cu

o călătorie scurtă, foarte scurtă.

-------------------------------------

călătoresc cu un camion hodorogit

şi am cel mai incomod loc

nu ştiu încotro merge,

nici şoferul nu m-a întrebat

unde vreau să ajung

lumea urcă şi coboară din mers

nu văd pe unde trecem,

de fapt nu văd nimic

călătorii se ceartă şi se încaieră

pentru cele mai bune locuri

pe al meu nu-l doreşte nimeni

într-o seară

şoferul s-a răstit la mine:

coboară că am ajuns la cap!

am deschis ochii mari,

eram în acelaşi loc

Scrisoare deschisă

Stimată doamnă, pic de somn

Şi veştile mă întristează

Că vine iar acelaşi domn

Şi-mi bate-n uşă la amiază

Lăsaţi-mi draperia trasă

Şi storurile fără fantă

Că vin tristeţi care m-apasă

Cu energie radiantă;

Şi nu-nţeleg ce tot îmi spune,

Adesea bate din picior

Eu bănuiesc că nu sunt bune

Aceste vorbe care dor

I-am arătat şi buletinul

Da-mi face semn c-o să se-ntoarcă

Şi-am să m-ascund ca arlechinul

În nu ştiu care colţ de zarcă;

Stimată doamnă, cer iertare

Că noaptea mi s-a făcut ziuă

Şi m-au pisat atâtea tare

Cum se pisează grâu-n piuă:

Aş vrea să dorm şi nu mai pot

Că mi s-a suspendat permisul

Patrulele precum socot

Vor cere să le spun şi visul

La care încă n-am ajuns

Că patul meu e prea departe

Şi vine frig şi m-a pătruns

Că geamurile vieţii-s sparte

Mai zi ceva

Mai lasă în pace manuscrisul

Zi ceva să nu mai stăm ca muţii

Eu am citit că până şi mamuţii

Dialogau să nu-i prindă plictisul

Nu mai duce degetul la gură

Că mie îmi urlă liniştea în cap

Îmi umblă hergheliile la trap

De sus în jos, pe-un hipodrom de zgură

Tu nu vezi că s-a răsturnat odaia

Şi ne ducem traiul pe tavan?

Dar ce spun eu, că totul e în van

Şi-mi vine să-ţi răstorn în cap tigaia!

Zi mă’ ceva să nu te strâng de gât

Cum i-a turnat Xantipa lui Socrate

Căldarea cu lături pe jumătate

Şi el i-a mulţumit. Atât!

Ce fai maci?

Iubito, ce frumoasă pălărie

Garnisită verde mov!

Trăim într-un ocean de alchimie

Iar tu te-ai exilat într-un alcov

Trimite-mi o scrisoare, ce fai maci

Pe mine când mă prinde de urât

Îmi vine să mă strâng singur de gât

şi plâng. Şi tu nu vii să mă-mpaci...

Dar nu te bucura, că n-am curaj

Să-mi duc la cap proiectul asasin

Deşi aşa, puţin câte puţin

Puteam să încropesc un ce, colaj

Pisica toarce şi tu tricotezi

Un pulovăr, poate chiar mănuşi

Că vine iarna-acuşi, acuşi

Şi ne umple viaţa de zăpezi

Iubito, ce frumoasă pălărie:

Anul trecut parcă era vertnil

Cum schimbă femininele tiptil

Nuanţele, la câte-o colivie!

Melancolici şi pribegi

Melancolici şi pribegi

Ascultaţi cum cântă plopii

Dincolo de Dealul Popii

Serenade pentru regi

Înroşeşte asfinţitul

Uliţele caoline

Peste care seara vine

Ca o beznă cu chibritul

Armonie neştiută

Peste toate dimprejur

Din care doar un strop când fur

Încerc s-o pun într-o lăută

Vin de-mi cântă Radu Leşe

Curge neaua comănac

Dintr-o sită nevăzută

Şi deodată împrumută

Totul, straie de bumbac

Dar sub aşternut, ce cald!

Ce mi-aş mai dori în plus

Că pe unde-am fost eu, nu-s

Gheizere ca să mă scald?

Ghemuit ca un covrig

Pun pe mine zece pături

Ca să nu ies în o-mături

Şi să nu tremur de frig

Zori de ziuă vin să cadă

Prin perdeaua albă, lipsă

Ăsta e doar un tertip să

Mai amân ieşirea la corvoadă

Mi s-au aburit pereţii

Cu adânci păreri de rău

Cred c-am fost un mare nătărău

Pe toate drumurile vieţii!

Parcă-aveam mai multe lemne

Pentru când avea să cearnă

Cu tristeţe peste iarnă

Şi atâtea alte semne

Cercetez şopronul gol

Vreascuri, câteva găteje

Vin de-mi cântă Radu Leşe

Şi-ţi dau ultimul meu pol!

Rondelul unui statut neclar

Statutul meu nu e prea clar

Şi situaţia atestă

Că toată lumea mă detestă

Fără vreun motiv elementar

Mai mult calic decât avar

Sătul să jindui o siestă,

Că toată lumea mă detestă

Fără vreun motiv elementar

În jurul meu prietenii dispar

Deşi păstrez dorinţa manifestă

Să mă iubească cei ce mă contestă,

Ceea ce se-ntâmplă foarte rar,

Că toată lumea mă detestă...

Insula de porţelan

Spuma valurilor

mângâia insula de porţelan

ca un cântec de iubire

Privirile muritorilor

aţintite dintotdeauna

spre ţărmurile insulei de porţelan

la care nu ajunsese nimeni

Cei care reuşeau

să se înfrângă pe sine

şi să treacă dincolo de linia orizontului

pentru a o privi din apropiere

erau condamnaţi

să o viseze

în fiecare noapte

Seară de gală

moto: În paharul cu tequila

Noaptea se vedea Brăila

------------------------------

Iubito rochia, eu o să-mi pun fracul

Şi la recepţia de gală

Ne facem o intrare triumfală

Luminile ne vor ascunde tracul

Se va deschide balul cu prinţese

Alunecând parchetul ca oglinda

Perechile regale Ingmar, Hilda

Şi intrigile care se vor ţese!

Din candelabre pale şi lambriuri

Peste noi o ploaie de confete

După cortină vor pândi subrete

Şi-or râde strâmb din rochile cu pliuri

Alteţa Sa va ţine un discurs

Afară cerşetori pe lângă uşi

La noapte doamna-aceea cu mănuşi

Speriată va visa un urs!

Nebună, nebună

Sună ceasul. Mă desprt

De morfeu cu milă

Şi-am să fug în târg să-mpart

Lene de prăsilă

Abandon de vise

Pe un colţ de pernă

Ziua asta mi se

Pare mie ternă

Forfotă şi zarvă

Străzile inundă

Vai de biata larvă

Barca se scufundă!

Toţi pe culoare

O pornesc în fugă

Unii din eroare

Dau de-o buturugă,

Mersul le răstoarnă

Cad în câte-un ghimp

Peste tot o goarnă,

A lipsit la timp

Şi mă bate gândul

Cum să scap de viciu

Când îmi vine rândul,

Fuga de serviciu

Toată ziua bună

Ne cântăm în strună

Bate apa-n piuă

Lumea de nebună

În folosul cui

Risipind adună

Că-ţi vine să spui:

Nebună, nebună!

Scrisoare târzie

Stau acasă doamnă

Şi privesc cum bate

Ploaia mea de tomnă

Lucrurile toate

Ca o nălucire

Coborând din vis

Peste-ntreaga fire

Pusă pe-un abis

Oameni cu umbrele

Searbăd sacrificiu

Uzi până la piele

Se duc la serviciu;

Nu merg nicăieri

Stau ca-ntr-o cutie

Cheltuind averi

De melancolie

De aceea doamnă

Gândul mi se-abate

Înspre-o altă toamnă

Singura din toate,

Blândă şi domoală

Printre ani abrupţi

Când mergeam la şcoală

Cu bocancii rupţi,

Într-un sat aproape

Dar rămas departe

Vis furat de ape

Dintr-o altă carte

De aceea doamnă

Am prins să vă scriu

Cu lacrimi de toamnă

Atât de târziu

Mângâierea

Le spusese oamenilor că ei se nasc egali

şi au dreptul la fericire

iar oamenii l-au condamnat la moarte

Prin fereastra cu ziduri grose

şi cu zăbrele în formă de cruce

soarele îi zâmbea blajin

cu înţelepciunea Crucificatului

Şi atunci a înţeles că jertfa lui

nu va fi zadarnică!

Flori de mosc

Unde eşti că nu mai ştiu
Fiule, să te cunosc?
Mamă, s-a făcut târziu
Pentru florile de mosc
Te-a furat un fir de apă
Şi-am rămas singur pe mal
Bătrâneţile tot sapă
Zidurile în aval
Dacă mor, renasc în tine
Ca un dor de menestrel
Când zăpezi diamantine
Strălucesc într-un tunel
Că vin oameni să ne spargă
Iar urechile cu glume
Şi de când e lumea, lume
Creşte preţul la litargă
Mamă s-a făcut târziu
Şi m-a prins un dor de ducă
Dacă mor nu mai înviu
florile. Şi se usucă
Dac-aş şti unde-i eroarea
M-aş opri din căutat
Că-mi doresc eliberarea
Şi odihna vinovat
Nu-mi e teamă de dubine
Nici de luciul lor opal
Vezi cum ninge peste mine
Şi am devenit cristal
Florile de mosc ucise
De ozonul lor avid
Încăperile-s închise
Şi eu bat cu pumnu-n zid
Nimeni nu m-aude, strig
Până-am să devin ecou
S-a făcut în lume frig
Şi mai trist ca-ntr-un cavou,
Dac-aş şti pe unde drumul
Taie lanţul de carate
Dintr-un om numai parfumul
Trece în eternitate

Mi-am dus viaţa pe-o fregată
Să mă judeci cu blândeţe
C-am ajuns la cap şi iată
Mă închin marii alteţe
Ia nesomnul meu cu tine
Ca un cântec de vioară
Lebedele, să ştii bine
Nu mai mor a doua oară

Şi-l vei duce mai departe
Ca o sagă de-ntrebări
Fiecare om o carte
Datorează pentru dări
Mâna ta de chiparos
Să-mi însemne locul crucii
Drumul lung şi greu pe jos
Prin livezi când saltă cucii
Lasă doar să plângă luna
Peste slovele de fier
Zborul naşte zbor întruna
Şi misterul, alt mister
Muntele şi-a-nchis izvorul
Peste care nu se trece
Doar căderilor fiorul
Împrumută unda rece
Că mă ştiu avar de umblet
Şi cu dorul în spinare
Ceru-ntreg îl am în suflet
Şi mă-ncarcă de splendoare

Iarnă

Ninge iar cu bolovani de vată

Ninge ca-ntr-o mie de poveşti

Că ziua se scurtează dintr-odată

Şi noi ne zgribulim lângă fereşti

Şi-o să luăm caloriferu-n braţe

Şi-o să-l plătim mai scump că ne e frig

Firea noastră-a celor vinovaţi, e

Ciudată dacă toate mă intrig'

Ninge ca-ntr-o iarnă absolută

Dintr-un cer de care ne e teamă

Peste viaţa noastră în derută

Şi oprită pentru-o clipă-n vamă

Vizavi stau doi bătrâni privind

Poate că gândesc la fel ca noi:

-Uite colo alţii cu ce jind,

Îşi cheamă amintirile-napoi

Doamna brună

În tren doamna brună stătea la fereastră

Şi privea mirajul ţărmului discret

Peste care toamna roşu-violet,

Parfuma cu brumă Dunărea albastră

Am rămas pe gânduri măcinând tăceri

Când mijeau în jururi flori de chihlimbar

Şi treceau prin aer oamenii de var

În poieni abstracte îngropând averi,

Timp în care două lacrimi de mărgean

Curg pe-brazul doamnei brune de la geam

Pădurea de semne

Şi e atâta pădure de semne

În care nu mai cresc lemne

Ci doar atribute votive

Din care-ai să-ţi faci iar motive

Florale pe umeri de nuferi

Şi plângi când nu poţi să mai suferi

Eterul din ochii limpizi

Ca două păstăi de guvizi

Pescuiţi pe înserate

În două bălţi ipotecate

Între viaţă şi-ntre somn

Cu o aripă de domn

Ultimul salcâm

De la oameni pân-la ierbi

Ne mai mor cu zile cerbi;

De la ierburi la copaci

Joacă Vraca rol de vraci

De la oameni, mai departe

Curge lacrima din carte

Pentru-atâtea tare care

Duce-n spate fiecare:

Au cu suta, au cu mia

În zadar copacii mi i-a

Numărat academia

Dacă plâng şi dacă mor

Bate vânt rănile dor

Ultimul dintre salcâmi

Şade-n chingi şi-ntre parâmi

De teamă să nu-l dărâmi

Cu vreo pală de cuvânt,

Şi se scurge în pământ

Şi se scurge în pământ...

Condorul

Fericit condorul

pentru care piscurile munţilor

nu sunt niciodată prea înalte

Condorul

invidiat de toate vieţuitoarele pământului

şi care pe noi, oamenii

ne vede din ce în ce mai mici

Condorul

care nu moare

decât fulgerat de vânător

De vânătorul

care nu poate ajunge la el

cuvintele vor semăna dezastre

cuvintele vor semăna dezastre

trubadurii vor cânta poeme

şi în grădinile boeme

va ninge cu petale de pe astre

un dor de viaţă iarăşi va irumpe

zăvozii străzii muşcă fără lanţ

perceptorii lumii la bilanţ,

cartelele de trai le vând mai scumpe

suntem împinşi cu toţi într-o arenă

ce se strâmtează-n fiecare zi

ce greu se mai conjugă azi a fi

când uşa ne-o păzeşte o hienă!

Traversăm zadarnic un concert

Meduze blând coboară în priviri

Latente umbre părăsesc păduri

Sintagmele cu ultimii sperjuri

Mizează pe-un buchet de trandafiri

Învălmăşiţi în moara de cuvinte

Înalt catargul, vântul de la pupa

Spargeţi matrozi în ţăndări cupa,

Sus ancora şi numai înainte!

O altă Terra Nova ne aşteaptă

Halucinant în veacurile târzii

Îngheaţă toate spaimele în vii

Şi mor lăstuni pe fiecare treaptă

Închidem strâns sextante şi hublou

Adoarme ţărmul pe un banc deşert

Şi traversăm zadarnic un concert

Ca-ntr-un preclasic anonim tablou

Pastişă

moto: Lasă-mi domnule în pace

Tihna mea din carapace

Că nu de flori de măr,

Mă tragi tu de păr!

----------------------

La râpa lui Udevenrode

străjuiesc gasteropode

să nu mai vină din Atici

doctorii în matematici

cât e ceasul cristalin

şi fe-cioara Geraldine

că pun totul în balanţă

numără şi trag în stanţă

sunetele şi măsura

fac abstracţie

cezura

ca să schimbe un macaz

şi să cadă în extaz

Că vedeţi voi, simetria

nu se scurge din vreun blid

n-are (chiar) nimic cu geometria

sau cu Euclid

Ce să mai zic despre poftă

dacă moftul n-are moftă

o dată, de două, de 9

a-nceput să plouă

lentile lente ori latente

uite-le cum fac talente

pe sub geamul lui Terente

Asta este: picătura

cade, nu se dă de-a dura

peste zece babe slabe

cocârjate-ntre silabe,

peste zece babe ştirbe

care culeg ştir, bre

le văd şi mă mir

cu ochiul ceachir

sictir bre,

sictir...

Palma condamnatului

după un caz real

Singur într-o celulă,

neputincios între zidurile groase

şi pe deasupra condamnat la moarte;

Condamnat la moarte printr-un

nenorocit concurs de împrejurări

şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor

sunt într-adevăr perfecte?

Către cine să-şi urle nevinovăţia

dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?

Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,

de ce vreţi să îmi luaţi viaţa

pe care mi-a dat-o Dumnezeu

şi eu n-am nici o vină?!

Şi punându-şi palma pe zid,

disperarea din el a strigat:

- Nevinovat sunt eu, Doamne,

fă ca urma palmei mele să rămână

mărturie pe acest zid!

Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;

După execuţie au încercat să o acopere,

să o vopsească, să o răzuie

dar urma palmei lui cu degetele răsfirate

apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă porţiunea aceea de zid

a fost decupată şi zidul refăcut;

Ea se află acum la muzeul

condamnaţilor la moarte.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More