Maine se implinesc 161 de ani de la nasterea poetului nepereche, Mihai Eminescu, cel pe drept cuvant numit de Noica “omul deplin al culturii romanesti”, sau dupa spusele acelui Socrate al romanilor, Petre Tutea, “suma lirica de voievozi”.
Printr-o simbolistica ce pare intamplatoare, blogul “Dezvatatorul” implineste in aceasi zi 2 ani de activitate. Dupa o pauza intervenita din motive independenete de vointa mea, “Dezvatatorul” revine la viata odata cu acest prilej minunat de aducere aminte, a celui care a fost, este si va fi de-a pururi, Luceafarul culturii romanesti.

Intr-unul din volumele altui mare poet roman, Cezar Ivanescu, poet de-o profunzime lirica de exceptie, din pacate cu un destin la fel de tragic, condamnat la uitare dupa ce in prealabil a fost ucis miseleste de contemporani, am aflat aceste versuri: „Eminescu-i Dumnezău/ Iar eu mi-s profetul său”.


Dincolo de magia acestor cuvinte, am inteles cum Eminescu este purtatorul si pastratorul unui foc sacru nealterat de scurgerea timpului, asemeni unei icoane ce pastreaza in ea imaginea vie a divinitatii, si care transfigureaza formele materiale printr-o simbolistica sacra, devenind punte spre universuri, matrice a dumnezeirii, carare spre eternitate.


Opera lui Eminescu este aidoma pietrei filosofale a alchimistilor, un fel de poarta de acces spre divinitate, iar noi romanii suntem datori sa facem cunoscuta lumii, opera eminesciana, care poate fi asemuita ca profunzime si frumusete cu mesajul cristic al evanghelilor. Prin Eminescu, neamul nostru romanesc a intrat in nemurire, o nemurire totusi straina de dogmatica crestina, mai degraba apropiata de stingerea eterna a filosofiilor Indiei, un fel de Nirvana buddhista.

Cred ca e nimerit in acest moment solemn, de sarbatoare a fiintei nationale, de aducere aminte a nasterii pamantene a lui Eminescu, sa prezint un material video de exceptie. Este vorba de primul  si singurul  film documentar despre Eminescu, pe aceasta cale, vreau sa multumesc domnului Miron Manega; primul jurnalist care a semnalat in presa existenta acestui film monumental ca importanta, atat pentru cultura romaneasca in ansamblul ei, cat si pentru cinematografia romaneasca.


Din nefericire, filmul a fost  si continua sa fie ignorat pe nedrept, el nefiind mentionat pana acum in nici un document public, cu exceptia ziarului “Saptamana Financiara” si revista “Vreau bilet”, ambele la initiativa jurnalistului Miron Manega.
Are titlul “Eminescu, Veronica, Creanga” si este primul film documentar despre Eminescu. A fost realizat de Octav Minar in 1914. Filmul a fost descoperit la Arhiva Naţională de Filme de către Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu.


Documentarul, recuperat si reconditionat integral, este creatia Casei de Filme “Pathé”, iar  imagine poarta semnatura lui Victor de Bon. Acesta realizeaza aici o creatie extrem de interesanta, in sensul ca documentarul e presarat cu scene lirice, interpretate de artisti profesionisti (primele incercari de docudrama!), iar poemele eminesciene sunt ecranizate artistic, cu filmari facute in Italia si Egipt. Reamintesc ca filmul a fost realizat în 1914 si prezentat pentru prima oara publicului pe 31 ianuarie 1915, la Ateneul Roman. Cu acest prilej a vorbit scriitorul Barbu Stefanescu Delavrancea.


Ne reţin atentia imagini autentice, filmate  la inceputul veacului trecut, ce pot fi considerate adevarate documente istorice, infatisand  meleagurile natale ale Poetului, diferite fotografii inedite (inclusiv o controversata poza a Poetului, impreuna cu tatal sau), Casa lui Aron Pumnul din Cernauti (unde a locuit Eminescu), imagini ale Iasului, precum si cateva cladiri pe unde pasii acestuia au poposit (Biblioteca Centrală, “Bolta Rece”, localul “Trei Sarmale” etc), rudele acestuia ( Arhimandritul Ioachim Iurascu), Mormantul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu, busturile lui Eminescu de la Dumbraveni, Botosani, din fata Ateneului, fotografiile Veronicai Micle, Teiul lui Eminescu, Gradina Copou, Manastirea Varatec, Mormantul Veronicai Micle, rudele in viata ale lui Creanga.

Daca acest film ar fi fost studiat cu atentie (sau doar studiat), reconstituirea casei memoriale a lui Eminescu de la Ipotesti  ar fi fost cat se poate de aproape de realitate!
In al doilea rand, filmul acesta, avandu-l ca autor pe  mult hulitul si blamatul  Octav Minar, este unul dintre cele mai elocvente documente  cinematografice pastrate in intregime si prima încercare de a ilustra, cu mijloacele specifice celei de-a saptea arte creatia eminesciana.


Primul film documentar despre Eminescu

Vezi mai multe video din cultura

In incheiere, postez o poezie dedicata lui Eminescu, poezie apartinand domnisoarei Carla, preluata de pe blogul ei intitulat Carlakia.

LUCEAFARUL…MIHAI EMINESCU…

Atunci cand viata noastra, altarul ni-l arata
Iubirea parca-r fi, idee neinsemnata,
Nici nu gandesc ceea ce voiesc a spune,
Caci nu conteaza ca sunt inger in aceasta lume .
Nu vreau aceasta viata sa traiesc,
Dar totusi am venit ca sa iubesc
Dar cum iubirea mea va fi sa fie?
Cand oglindirea raului ne imbie?
Tu ce-ai putea a face si ai spune ?
Cand eu nici nu cunosc aceasta lume?
In lumea mea, totul are un rost firesc,
In lumea mea mi-ar place sa traiesc…..
Macar cuvinte sufletul sa imi mangaie,
Caci nu cunosc nici sarutarea ta cea vie…..
De vreme ce o aripa incerc eu sa deschid
Sufletu-mi cade secerat, jos la pamant,
Nici nu mai am curaj sa iti privesc iar trupul,
Ci stau cu ochii inchisi si vad cum trece timpul.
Ce-as mai putea sa fac acum in asta lume?
Cand nici nu pot sa zbor si nici nu pot a spune
Ca sunt venita cu un rost ca sa traiesc,
Nu sunt venita ca sa fiu, ci sa iubesc.
Si va voi spune doar atat cat se mai poate
Un inger vine doar atunci cand Tot e Noapte
Lumina sa o poarte, sa mearga in altare
S-o puna in sfesnic,sa lumineze tare
In suflet sa v-aduca putina alinare
Caci din lumina lunii eu am fost zamislita,
Si viata toata, o am de mult pecetluita.
Privesc in viitor si vreau sa opresc totul,
Privesc la soare si mi-aduc aminte rostul
Un inger sunt, venit de o viata pe Terra
Sa va aduc uitarea, sa va alung durerea.
De ce un inger e iubit doar atunci cand el zboara?
Iar cand in trup el e venit, chinul il inconjoara,
De ce nicicand un inger nu va fi iubit ?
Daca din apa si din lut el este zamislit,
Oare de ce voi nu vedeti interiorul
Si acceptati dorinta, sa satisfaca exteriorul.
Caci verbul a dori, il stiu si eu
De asta am venit si de atunci tot plang mereu…..
Surse: Miron Manega, Carlakia