Astazi am debutat la radio, am devenit redactor la postul de radio Unyson, unde voi realiza in fiecare saptamana emisiunea literar-culturar-artistica Terra Nova.

Pentru inceput, se pare ca rezultatul a fost multumitor, chiar daca am avut inerentele emotii de debut, au fost si ceva probleme tehnice, dar pina la urma m-am descurcat onorabil. Din pacate nu am reusit sa inregistrez emisiunea, dar incepand cu data viitoare voi inregistra si voi posta pe blog emisiunile, sau macar o parte din ele.

Fiind ziua de Dragobete, evident ca am prezentat tot ce tine de semnificatia acestei importante sarbatori romanesti, si asa cum era firesc, am incercat sa pun in valoare calitatea si originalitatea sarbatorii de Dragobete, fata de grotescul asa-zisei sarbatori valentines’ day, in fapt un import de proasta calitate datorat societatii de consum.

Dragobetele sarbatoarea tineretii si a iubirii

In credinţele poporului român, ziua de 3 martie a fost sărbătoarea tradiţională a capului de pimăvară, crezându-se că se logodesc păsările cerului şi cele domestice. De la sărbătoarea simbolică a logodnei păsărelor cerului s-a extins tot simbolic şi la oameni, devenind astfel o sărbătoare a erotismului şi a logodnelor.

Făptura mitică care personifică logodna animalelor şi prin extensiune a fetelor şi băieţilor este zânul “Dragobete”. Numele semnifică întruchiparea unei făpturi dragi, mitico-erotice. După o legendă, Dragobete (Iova) era fiul Babei Dochia, înfăţişat adesea ca un tânăr, voinic, frumos şi bun, ce inspira fetelor şi femeilor încredere şi dragoste curată. El patrona petrecerile cu figura sa impunătoare.

La 24 februarie, ziua de Dragobete, gospodinele pentru păsărele cerului azvârleau pe acoperişurile caselor boabe de mei, grâu, orz, secară. Este ziua lui Dragobete, numit si Navalnicul sau Logodnicul Pasarilor, fecior chipes si puternic, ce ne aduce iubirea in casa si in suflet.

Tinerii şi tinerile îmbrăcaţi de sărbătoare se strângeau pe dealurile din preajma satului, în cete de vârstă şi sex. Fetele culegeau flori de primăvară, ghiocei, iar băieţii strângeau vreascuri pentru aprinderea focului, în jurul căruia făceau glume referitoare la simpatiile şi antipatiile dintre băieţi şi fete. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru ca avea proprietăţi magice (se spunea că e "născută din surâsul zânelor") şi putea face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt şi fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spălatul părului) sau de izvor atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie.

Flacaii stransi in cete sau multimile de fete obisnuiau ca, in ziua de Dragobete, sa isi cresteze bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, respectiv surori de cruce.
Traditia mai spune ca, in aceasta zi, cand biserica crestina sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan, oamenii isi intrerupeau toate muncile, curatandu-si si aranjandu-si insa casa, pentru a-l intampina sum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci insotit de asa-numitele zane Dragostele, ce le sopteau vorbe de amor indragostitilor.

La prânz, coborau în goană spre sat, fiecare băiat alerga după partenera preferată şi apoi o putea săruta în văzul tuturor. Fata care era prinsă şi sărutată se considera logodită cu parteneul ei, pe un an, pentru a se urmări cât de constante sunt sentimentele lor. Această coborâre în goană a băieţilor în urmărirea fetelor se numea în Podisul Mehedinţi “zburătorire”.

De ce nu gasim în sirul sarbatorilor noastre locul potrivit si Dragobetelui, imitând în schimb, forma occidentala a aceleiasi sarbatori?
    Un zâmbet, o privire, multe flori, raze de soare – DRAGOBETE.

Radio UNYSON si Dragobetele

S-ar putea numi acest post de radio „patria sufletului”, nu doar pentru că astăzi sunt Dragobetele, ci doar pentru că nu are restricţii şi condiţionări, ci depinde de singura forţă, cea a ascultătorului care lucrează mereu asemenea unui vis ce aunecă printre răutăţile vieţii. Se realizează astfel coeziunea între valori, gusturi şi opinii.

Mai curios e că dv deveniţi personaj in emisia noatră – eroul timpului nostru – surpins în ambianţa lui, în raporturile lui cu semenii, cu preucuparea de a îndepărta acele perdele de artificiu care se interpune intre moderator şi ascultător.

Dorinţa noastră este de a promova scrierea ce răscoleşte inima, amintirile ciuruite de vremuri, dând frâu liber trăirilor.

Şi apoi muzica va ocupa un spaţiu relativ mare din aceste două ore, pornind de la principul că Femeia e într-adevăr muzica vieţii. De aceea, vom exclude din capul locului manelele, expresie a deformării culturii muzicale. Nu vom da o educaţie greşită ascultătorilor, determinată frecvent de poziţia vicioasă a moderatorului. Dorim să existe opinii care duc la constituirea uniui consens cu privire la ceea ce aş numi „ plăcerea de a asculta două ore simfonia vieţii”. Stim că vor exista şi îndoieli, dar nu vrem să se risipească nicio fărâmă de frumos din această încercare de a îndulci puţin destinul.

O întrebare se iveşte cu necesitate: cine suntem noi ca să putem defini destinele. O mână de oameni ancoraţi puternic pe catargul vieţii! E prea puţin? Ei bine, Maria, Robert şi Lucreţia scotocesc, cu înfrigurare, în inimile dv pentru e reconstitui cântecul nopţii ce trebuie ascultat cu fereastra inimii deschisă.