Brâncuşi – geniu creator universal

Marturisesc ca vroiam demult sa scriu despre geniul lui Brancusi, anul trecut am realizat o vizita la Targu-Jiu, special pentru a revedea impreuna cu fetita mea Karin-Luana, ansamblul arhitectural brancusian.

Tot anul trecut mi-am planificat o calatorie la capitala spirituala a Daciei preromane, vestita cetate nemuritoare Sarmisegetuza, si in cele din urma am reusit sa-mi indeplinesc visul abia in aprilie anul acesta.

In primavara trecuta am fost in pelerinaj la manastirea Prislop, acolo unde s-a nevoit marele duhovnic al ortoxiei romanesti, parintele Arsenie Boca.

Interesanta a fost legatura care s-a creat odata cu venirea mea la Sarmisegetuza, inca de pe drum aveam sa constat cu deosebita mirare, ca impreuna cu mine era in masina care ne ducea spre cetatea sfanta a Daciei, un mare admirator al lui Brancusi, cel care tocmai realizase o carte ce avea drept tema personalitatea si unicitatea geniului brancusian.

Parca intregul univers conspirase la intalnirea noastra, dar despre noul meu prieten voi vorbi putin mai incolo, la articolul despre calatoria mea la Sarmisegetuza. Vroiam doar sa va povestesc despre aceasta intalnire pe drumul initiatic al Daciei libere.

Desigur, nu sunt deloc un expert in opera lui Brancusi, si tocmai cand ma gandeam sa scriu un articol despre geniul lui Brancusi, am dat peste un articol excelent pe internet, care dupa mine exemplifica in mod clar si concis valoarea, paradoxul si universalitatea geniului brancusian.

M-am gandit sa preiau acel articol, evident cu specificare sursei sale, si sa multumesc autorului anonim al articolului, pentru maiestria cu care a descris maretia operelor brancusiene. In acelasi timp, voi insera si pozele realizate de mine la Targu-Jiu, pe data de 20 mai.

Brancusi – Geniu creator universal

articol preluat de pe siteul Octogonul

Voiam de mult să scriu un articol despre Brâncuşi, dar nu-mi găseam cuvintele. Cuvintele erau prea sărace, pentru a exprima sentimentele pe care le transmiteau operele sale. Aşa că, atunci cînd am avut ocazia să trec prin Tîrgul Jiu, m-am oprit o clipă, să revăd operele maestrului, expuse în aer liber.

Operele lui Brâncuşi trebuie descifrate, trebuie simţite, operele lui pline de viată trebuie redescoperite.

Arta lui Brâncuşi este armonie între ideea frumuseţii cosmice şi cultura însăşi a poporului român. Arta în esenţa ei este plină de setea de forme apolonice, solare. Şi astfel, prin operele lui Brâncuşi cucereşte lumina, atingînd absolutul.

Dincolo de geometria euclidiană, Brâncuşi dezvoltă o geometrie a altor spaţii, necunoscute încă.

Omul modern, condiţionat de gîndirea euclidiana, prea este prizonierul lui însuşi prin individualitatea pe care o formează inteligenţa şi poate că este prea puţin rămas în simplitatea gîndirii ţăranului român.

Omul este închis în el însuşi în ciuda anumitor aparenţe de eliberare, aşa cum sunt sistemele şi societăţile omului, ce fac să devieze instinctul prin care el ar presimţi, mai întîi realitatea construcţiei sale vremelnice şi apoi superioritatea absolută a unui ţel evolutiv, fără legătură cu ceea ce exprimă el prin noţiunea de progres.

Setea lui Brâncuşi este sete de adevăr!…

Brâncuşi este mai mult decît un profet, este un artist de geniu care a reuşit să impună materiei fluiditatea spiritului.

Arta lui este arta platoniciană. ,,Ceea ce numesc aici frumuseţe a formei, nu e ceea ce lumea exprimă cu acest cuvînt: frumuseţea făpturilor vii sau a icoanelor pictate. Numesc frumos numai ce este rectiliniu şi circular şi suprafeţele şi solidele compuse rectiliniu şi circular prin compas, prin linie sau echer, căci numai acestea nu sunt frumoase sub anumite condiţii, ci în sine şi prin natural lor.’’ Platon- Phelebos.

Arta tracică şi mediteraneană, arta apolonică a luminii, aceasta este arta lui Brâncuşi. De aceea prin Brâncuşi, arta românescă îţi are geniul luminos al ei!…

Privind operele lui te duce gîndul la operele antropomorfe ale culturii Gumelniţa şi atunci te întrebi de unde ştia un simplu ţăran român, tainele ascunse ale universului?…

Şi era atît de modest spunînd: ,, Eu am învăţat de la ţăranii olteni, care ştiu de la mic la mare ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Tablele lor de valori sunt cuprinse în proverbe, în datini, în artă.’’

El are sufletul meşterului antic. El, care este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, ducea o viaţă modestă, o viaţă de meşter din alte lumi, tăind şi săpînd singur, imense blocuri de piatră. ,,Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să lucrezi ca un sclav!’’ spunea el.

Dar nu poţi crea ca un zeu şi porunci ca un rege, fără să fi părăsit toată ambianţa banală, pentru a instaura în tine însuţi, cea mai riguroasă disciplină. Este o lecţie de viaţă foarte bună, dar ca toate lecţiile, poate fi greşit înţeleasă. Mulţi discipoli vor face invers decît maestrul, avînd certitudinea inteligentă că-i urmează exemplu.

Operele lui sunt armonie între materie şi spirit, pentru că mîna care pipăie materia ascultă gîndirea ascunsă acolo, în fiinţa tainică şi adîncă a pietrei. Privindu-l pe Brâncuşi înveţi ce-i tăcerea!… Şi cred că cine nu învaţă ce-i tăcerea în faţa operelor lui, e greu să fie ajutat.

El e arhaic, fără a imita însă culturile arhaice. ,,Nu căutaţi formele ascunse şi nici pline de taine. Ceea ce vă dau eu, e bucurie pură. Priviţi atît de îndelung, pînă ce ea vi se arată’’, spunea maestrul.

Să părăseşti metalul şi să te întorci la piatră…ce curaj!

Operele lui ne arată depăşirea oricărei linii. A fi atins linia de trecere, înseamnă să fii deja în cealaltă parte şi niciodată să nu fi acolo de unde lucrurile au plecat spre a nu se mai întoarce vreodată.

Proiectul întoarcerii la existenţă nu-i dincolo de orice trecut şi de inexistenţa oricărui prezent, pentru că aşa cum spunea şi Mircea Eliade: ,,Unde să te întorci, dacă nici n-ai plecat vreodată?…’’ Şi totuşi, Brâncuşi prin operele sale se întoarce la Soare, prin înălţarea solară a pietrei, prin pietrele megalitice, el se întoarce acolo unde nu-i început sau sfîrşit!…

Brâncuşi trece dincolo de formă, de estetisme, pentru că operele lui au o individualitate proprie, ele exprimă nu o formă, ci un ideal, sunt imagini vii, arhetipuri ale omenirii. La el omul este solidar cu universul, de aceea operele lui par metafore ale cosmosului.

Acest mare geniu al poporului român, ne arată de peste veacuri, viitorul.

,,Zborul, ce fericire!” …exclama el.

Nu mîna sa de materie reînvie materia ci privirea lui vie şi sufletul său naşte pasărea şi o redă spiritului. Maestrul Brâncuşi a mers direct la esenţe, la expresivitatea formei primordiale, la sîmburele vieţii şi al universului.

Privesc Coloana Infinită: motiv romboidal ce aparţine sculpturii populare în lemn şi încerc să-i descifrez mesajul. Coloana este statuia abstractă a Omului, imaginea proporţiei, arhetipul geometric al corpului uman. Armonie de număr şi cadenţe, de forţe şi legi, orice coloană închide o cariatidă, rezolvă geometric complexul de relaţii ale corpului uman.

Coloana Infinită este dreaptă, nu lovindu-se de cer, ci înălţîndu-se către el, ca o însufleţire a luminii, ca o înălţare a sufletului către Dumnezeu. Privind-o nu poţi exclama decît: ,,Ecce homo!’’ (Acesta este omul!). Şi m-am uitat în sus şi mi-am zis: uită-te în sus, dar nu uita că însăşi nesfîrşitul cel mai înalt, îşi are rădăcini aici, jos, pe pămînt.

În Coloana Infinită, Brâncuşi ne arată drumurile şi procedura acelei înguste treceri de care vorbesc Cărţile Morţilor. Doar că el, în ceea ce spune, nu angajează doar înălţarea sufletului (ca tibetanii şi egiptenii), ci a însuşi corpului uman şi a întregii civilizaţii şi a lumii ce vine din Soare şi se întoarce acolo.

M-am aşezat tăcută pe unul din scaunele din jurul Mesei Tăcerii. Privind masa te duce gîndul la formele apolonice, la căldura şi puritatea soarelui. Indubitabil, Masa Tăcerii este un simbol solar prin excelenţă. Prin forma ei, ea ne spune că nu e o masă obişnuită, (un simbol htonic al pămîntului), ci şi ca Discul Soarelui De Andezit de la Sarmisegetusa, un simbol solar.

Că este de origine stelară, apolonică, o spun chiar scaunele, se poate spune că fiecare din aceste scaune, reprezintă sfere tăiate, pentru că cele 2 jumătăţi să fie lipite invers, pol contra pol, iar prin răsturnarea finală, în care sfîrşitul acestei lumi este identificat cu începutul, ne dezvăluie, cum spunea chiar maestru Brâncuşi, că: ,,toate dilemele se rezolvă prin unificarea contrariilor’’.

Este o masă de taină, iniţiatică, una la care nu se mănîncă ci se iau decizii, iar cele 12 scaune îşi aşteaptă tăcute stăpînii, oameni care mai au încă îndoieli, oameni nedesăvîrşiţi, la care raţiunea este opusă simţirii, oamenii care păşesc pe cale, dar care încă nu au ajuns la desăvîrşirea ca OM.

Dacă în Masa Tăcerii, scaunele sunt jumătăţi ale aceluiaşi întreg, contrapuse (dilemele ascunse, în fiecare dintre noi, care ne rup pe din două şi ne fac nestatornici cu noi înşine şi cu ceilalţi), în Poarta Sărutului părţile nu se mai opun, ci se întregesc.

Integrarea începutului şi sfîrşitului, apei şi focului, absenţei şi prezenţei, cărnii şi spiritului, îşi găseşte expresia în cea mai impresionantă operă a sa: Poarta Sărutului, monument cioplit dintr-o piatră albă, atît de pură, simbolizînd parcă liniştea şi pacea, dinlăuntrul sufletului oamenilor desăvîrşiţi.

În Poarta Sărutului întîlnim concepţia platoniciană a celor 2 jumătăţi care se întregesc formînd întregul, formînd OMUL, prin simbolul desenat pe ea. Aici, omul, prin Iubire, şi-a atins ţelul, astfel Poarta Sărutului devine poarta OMULUI întreg, a omului sferă, complet desăvîrşit.

Există o asemănare între Poarta Sărutului şi Poarta Soarelui din Anzii peruani. Aceste două Porţi par a spune că pămîntul pe care sunt construite ele, găzduieşte din cînd în cînd, Oamenii desăvîrşiţi, Oameni adevăraţi, că în România şi Peru s-au născut, se nasc şi se vor naşte OAMENI.

Poarta Sărutului reprezintă întruchiparea Omului desăvîrşit, ea fiind formată din 3 elemente: cei 2 piloni verticali, simbolizînd dualitatea materiei şi pilonul orizontal, de sus, care simbolizează spiritul, cel care tronează peste materie şi controlează materia. Alfel spus: OMUL care se controlează perfect, OMUL întreg, desăvîrşit.

Poarta Sărutului este ca orice poartă, o frontieră a cunoaşterii, această poartă uriaşă ce nu are margini, este poarta prin care trec numai cei ce nu au teamă, cei ce sunt mînaţi de dorinţa cunoaşterii, cei ce sunt însetaţi de a pătrunde dincolo de limitele spaţiului fizic, pentru că printr-o poartă; ,,Cu un singur pas intri în spaţiu şi ieşi din el’’. Acea poarta spre o altă lume, spre alte orizonturi, pe care o caută şi Mircea Eliade şi toţi cei ce sunt însetaţi de apa vieţii, toţi cei ce vor să devină Oameni.

Brâncuşi ar merita nu o poezie, ci o infinitate de poezii, asemenea nemărginirii lui. El un simplu ţăran oltean nu-şi negă originile, ci era mîndru de originile lui ancestrale. S-au scris multe cărţi despre el, dar tot cuvinte au rămas, n-au avut puterea să transmită, atît de simplu şi firesc, asemeni capodoperelor lui, ce conţin imagini arhetipale ale vieţii.

Şi astfel, un simplu ţăran român, prin capacitatea lui – de a vedea dincolo de aparenţe – şi prin spiritul lui original, a devenit Geniu Creator Universal.

Ceea ce poate unul, toţi putem, doar să vrem şi să înfăptuim!….