Recent Posts

joi, 14 iunie 2012

Sergiu Gabureac - Holá, BAARRCELONAAA !

Holá, BAARRCELONAAA !

Sergiu Găbureac

gsm_as@yahoo.com

Ştiu ! Sunt dator vândut. Nu am terminat Varză de Bruxelles. Nu am scris nimic despre Praga de aur văzută într-un august de foc. Asta e ! Viaţa curge atât de neprevăzut încât, uneori, ne copleşeşte.

O să fiu iertat, ca şi în alte dăţi, şi voi povesti, mai întâi, despre Barcelona. O destinaţie implantată în subconştient prin hit-ul Olimpiadei din 1992 interpretat de Freddie Mercury şi Montserat Caballé.

După studierea intensivă a subsolului Barcelonei, de credeam că am depăşit Crevedia, facem cazarea. Duşul, cămaşa cea subţire, deşi e început de noiembrie şi cu cele două însoţitoare vigilente părăsesc hotelul în căutarea aventurii ! Prin stânga. Cam întuneric. Cam pustiu. Plaça Catalunya ? atrage un Ohooo !!! şi suntem sfătuţiţi să ne mulţumim cu La Rambla care e la doi paşi. Facem trei şi păşim pe calea cu bandă pietonală largă pe mijloc, unde sunt aşezate mese de restaurant, tot soiul de caşcaravete (nu căutaţi în dicţionar, nu găsiţi) cu diverse şi tentante suveniruri. Maşinile se strecoară tiptil-tiptil pe două benzi înguste-înguste pe laterale. Apoi, vin trotuarele şi în sfârşit clădirile stil ...., stil ..., Toate, la parter, cu o multitudine de restaurante, buticuri etc.

Suntem fericiţi ! Lumea e a noastră. Tapas şi paella sunt în n-şpe variante. Dar, nu îndrăznim ! E oră târzie, aşa că tragem aerul serii în piepturile noastre de români şi păşim săltăreţ prin zona uşor uşor golaşă. Străbatem calea pe o porţiune de vreo doi-trei kilometri şi ne întoarcem la grupul statuar de unde începusem plimbarea. Ajungem în zece minute la baza noastră temporară. Prin dreapta. Nu înainte de a intra pe la Den Xu prezent şi aici. Peste tot. O sticlă cu vin negru, fructe, ceva sucuri + nelipsita baghetă crocantă. Otravă, nu alta ! Ce mai conta ! Eram la Barcelona. Îi luasem pulsul. Trăia.

clip_image002Nimeni nu vrea să se culce. Plasma ne furniza ultimele ştiri. La externe: Grecia şi prietenii, Angela cu Sarkozy. Cu asta basta ! Aşa a fost timp de patru zile. Ba mint. Într-o zi l-au dat şi pe Obama ! În rest de-ale lor, mai degrabă de-ale catalunezilor. Tot timpul cu tobele în priză ! Uşor plini de ei, mai naţionalişti decât se pretind unii pe la noi. Fie dintr-o etnie, fie din alta. Şi asta nu se vede doar la televizor, ci permanent la orice colţ de stradă, pe orice clădire mai răsărită. Şi au vreo câteva mii. La tot pasul se simte o altă Spanie.

Noapte bună !

*

Dimineaţa, arăm subsolul prin tunelurile celor şapte linii de metrou (doar cinci, acum doi-trei ani) şi ajungem în Piaţa Spaniei. La poalele mediatizatului Montjuic. Două turnuri, două ! Cărămidă la roşu. Arena, cărămidă la roşu, unde până de curând răsunau răgetele taurului rănit, ucis artistic în uralele doritorilor de spectacole sângeroase, a devenit super mall !

clip_image004O luăm spre palatul ce domină orizontul spre răsărit, pe culmea dealului. Ţinta zilei. Drumul pe Avinguda de la Reina Maria Cristina e scurtat de scări rulante. Dusul pe dreapta. Întoarcerea pe stânga. Trecem pe lângă sau prin vestita La Font Magica cu muzici şi lumini, acum tăcută ca o lebădă. Ziua nu are un farmec deosebit. Cochetele puncte de strajă sunt goale, străjerii de altădată fiind înlocuiţi de camere de supraveghere care muncesc fără odihnă.

Palatul, de o vârstă apropiată cu cel din Iaşi, tot creşte în lumina soarelui cald de toamnă. La intrare, paranormalul. Holá ! Aaa, sunteţi cu nepoata ?! Totul e free pentru dumneavoastră. Museu Nacional d’Art de Catalunya, o veritabilă baie de cultură: romană, gotică, renascentistă, barocă, modernă sau contemporană. Cu multă, multă artă catalană. Bonus, o expoziţie de profil mexicană + Cabinetul numismatic. Mai subţire cu valorile europene. Noroc cu Thyssen-Bornemisa şi a lor colecţie prezentă şi aici, nu numai la Madrid: pe ici-colo un Rubens, Titien, Cranach, Velásquez, El Greco, Tintoret ... Despre Picasso şi Miró numai de bine. Dar ce mă pricep eu la artă !? Mai ales catalană !

Muzeul arată super, bine spaţiat, cu tehnologii şi politeţe în exces …

Ieşim pe terasa care oferă o panoramă semicirculară a Barcelonei ce ocupă dealuri şi văi până la malul Mediteranei. Zeci de blocuri, mai vechi şi mai noi, ocupă periferiile din care Renfe cu garnituri moderne transportă zilnic miile de angrenaţi în sfera serviciilor turistice, comerciale şi administrative ale metropolei. Transportul merge ceas, metroul la fiecare 4 (patru) minute, cotracronometru. Aşa că toate lumea e pe baricade la ora fixată. Traficul auto civil e liniştit, fără stridenţele dâmboviţene. Am remarcat marcarea igenioasă a trecerilor de pietoni, unde municipalitatea face o economie de 80 (optzeci)% la vopsea, prin eliminarea benzilor albe (zebra) în locul lor rămânând, doar la capete, stânga-dreapta, nişte patrate albe. Atât de simplu, economic şi eficient !

clip_image006O bere rece mă repune pe picioare şi nici nu ştiu când ajungem în Plaça Catalunya. Privirile mai mult pe sus. Dreapta-stânga-dreapta. Am ajuns. Se face cam mult caz, faţă de cum arată. Ceva vegetaţie, ceva porumbei, două fântâni marginale şi alte detalii fără a impresiona retina în mod deosebit. Subiectivitate dată, fără îndoială şi de faptul că văzusem, mai întâi, vasta Plaça de Espanya.

O luăm pe celebra La Rambla. Mergem cu trei-patru mii de metri la oră ! Aglomeraţie, ca la piaţa ţărănească din zonă, de parcă eram în bazarul din Istanbul. Plaça Reial ne întâmpină cu cele trei graţii protejate de apa de ploaie, dar nu şi de cea a fântânii unde sunt amplasate. Filateliştii şi numismaţii trăiesc aici la cote fierbinţi. Trecem pe lângă Muzeu de Cera (Vax Museum – nu o spun eu, ci ei) şi ajungem în Portal de la Pau cu Columna lui Columb (Monument a Colom), ridicată, pe locul revenirii din expediţia plină de peripeţii (vezi piedestalul columnei), exact la 396 de ani de la consumarea evenimentului. De la cei 59 de metri, catalanul (!) Cristofor (cca 8 metri înălţime) priveşte spre Genova sa natală.

clip_image008Păşim în portul Vell, azi un port modern destinat yacht-urilor de toate tipurile. Nu l-am văzut pe cel al performerului chelner sub acoperire de la Continental. Pescăruşii ne livrează permanent informaţii, dar nu am cifrul la mine. Maremagnum oferă nepoatei ghiozdanul pentru noul an şcolar, în ton cu bulele atrăgătorului Barcelona Aquarium (El corazón del Mediterráneo) din apropiere. Suntem informaţi că în bazinele cu peste 6.000.000.000 de litri de apă somnolează, pe lângă cele 11.000 de animale marine, şi 11 rechini. Nu s-a dat publicităţii naţionalitatea ! Doar pentru specia pirania s-a precizat că provine din apele marelui Amazon.

Frumoase clădiri flanchează piaţa, cea vamală (1902), adăpostind azi un muzeu maritim.

Reluăm traseul pe La Rambla. Statuile vii fac deliciul copiilor, dar şi al celor mari. Restaurante, cu o rotaţie permanentă a personalului, invită trecătorii să guste din produsele fără egal. Chinezul e plin de miere, arabul e serios, africanul face tot felul de mişcări ondulatorii ... Sunt trimişi la agăţat în funcţie de naţionalitatea grupulului de turişti care se apropie. Ce înseamnă studierea pieţei !? E imposibil să rezişti ! Nu ştiam că pilaful lung făcut de bunica prin anii ‘50 e similar cu paellla cea de toate zilele a barcelonezului !

Bun , bun mai ales după aproape o zi de turism pietonal !

clip_image010Ne facem planul. Mâncăm şi apoi la stânga, spre casă, care e la doi paşi ! Ce urmează pare de domeniul paranormalului.

Vedem o statuie vie, care, spre deosebire de celelalte, nu mişcă. Suntem intrigaţi. Alegem o masă situată vis-à-vis. În timp ce mâncăm, tot tragem cu coada ochiului la masca verde. Nimic ! Fac poze. Eram hotărât să-l gâdil când vom pleca. Nu exagerez. Au trecut peste 30 de minute şi omul nostru nu a mişcat. Plătim. Ne ridicăm. Sună un telefon. Al cui ?!? Brusc statuia se uită la ceas, coboară, face câteva mişcări de dezmorţire, pune totul în lada ce-i servise ca pidestal şi dispare. Celelalte statui mai făceau o mişcare, mai speriau copiii, făceau reverenţe când bănuţul zornăia în cutie.

Vine şi paranormalul. Hai la hotel ! Unde-i grupul statuar ? Aici, nu-i ! Nici aici, nu-i ! Consult planul şi stupoare. E clar că nu trebuie să o luăm la stânga, ci la dreapta, deşi toţi suntem convinşi că aseară am luat-o la dreapta. O luăm, totuşi, cum arată planul. Şi mergem, şi mergem ! Străbatem străduţe înguste, pline de magazine. Răsar zeci de clădiri vechi, pe care nu le văzusem cu o seară înainte. Ce-i drept era cam întuneric şi nu luminate ca acum. Trec cele cinci minute, zboară jumătatea de oră şi strada, corelată cu planul din mână, arată că mai e ceva cale până acasă ! Oboseala îşi spune cuvântul, tensiunea creşte şi ne aruncăm spre prima staţie de metrou. Însă şi staţiile de metrou dispăruseră. Dăm ocol grădinii botanice / zoologice, ignorăm recomandatul tramvai albastru şi când să ieşim din Barcelona, pe la turnurile gemene, apare tunelul salvator al metroului.

Acasă ne prăbuşim pe paturi. Eram atât de intrigat, încât fac un duş şi declar că nu mă culc până nu mă duc pe La Rambla. Familia nu mă lasă la greu. Ca un făcut oboseala dispare şi tot grupul de comando dă colţul în noapte. Ajungem în cinci minute ! Grupul statuar la locul lui ! Aceeaşi configuraţie a străzii. Măi să fie ! Iau planul oraşului. Nu figurează, aici, nici o La Rambla ! Doar Poblenou. Ne uităm pe clădiri şi misterul se risipeşte. Era La Rambla del Poblenou. Nici un ghid nu pomeneşte de existenţa mai multor asemenea căi, care seamănă mult între ele şi te pot manipula. Mai ales noaptea !

clip_image012Pentru câteva ore am crezut că sunt în plin Eliade. Pe strada Mântuleasa. Trecem pe la Den Xu, care ne salută până la pământ. Deja eram prieteni. Uit că e târziu. Nu se făcea să nu luăm ceva. Ceva peşte, ceva vin şi bagheta !

*

clip_image014Ieşim din gura de metrou şi în vizor intră turnurile şi turnuleţele Sagradei Familia. M-am trezit în plin Disney Land. Nu atât de strălucitor. Nu vreau să fiu ironic, dar cred că Antoni Gaudi, care a preluat, în 1991, lucrările la cca 10 ani după începerea construcţiei, a avut mari probleme cu molarii sau a existat o dorinţă launtrică de a se face stomatolog. Peste tot mii de rădăcini de molari şi premolari. Ştiu că voi fi aspru admonestat, dar asta a fost senzaţia, care nu m-a părăsit nici la ora când scriu despre capodopera sa. Mărturisesc, nu sunt fan Gaudi, nu pot da ochii peste cap la vederea realizărilor sale. Recunosc că lăcaşul depăşeşte închipuirea muritorului. Interiorul mi-a plăcut la superlativ. Din punct de vedere religios. Mai puţin excesul de IT, care depăşeşte tot ce am văzut până acum prin catedralele Europei.

Parcă eram în Întâlnire de gradul III. Aşteptam clipa să se aprindă proiectoarele, plasmele şi difuzoarele să transmită în direct a doua vizită a Mesiei pe Terra.

Dup cum circulă ştirile apocaliptice, poate tocmai pentru aşa ceva se şi fac astfel de pregătiri !?!

Finalizarea construcţiei, undeva pe la jumătatea secolului actual. Oricum, 13.000 de credincioşi pot participa live la marile evenimente religioase de aici.

clip_image016Urmăm traseul clasic pentru a vedea câteva dintre celebrele case ridicate de maestrul Gaudi. Linii arhitecturale ce mă duc cu gândul la ceasurile lui Chirico. La Primărie furnicar ca la orice primărie.

clip_image018După amiaza o dedicăm Arcului de Triumf şi cartierul gotic cu ieşire pe ... La Rambla. Arcul, o construcţie aparte, cărămidă la roşu, stă singur-singurel, ferit de forfota obişnuită prin alte părţi, în faţa intrării în Parc de la Ciutadella pe care îl tot ocolisem cu o seară înainte. Acum turul a fost completat. Urmează cartierul gotic pe care îl străbătusem tot cu o seară înainte, dar prin alte zone şi cu o altă dispoziţie. Acum, vedem în tihnă, pieţe şi străduţe, Basilica de Santa Maria del Pi cu uriaşa rozetă-vitraliu, Catedrala La Seu ...

Încheiem ziua cu o promenadă la Oul Mileniului - Torre Agbar (Plaça Glories), zărit şi la Londra. Scăldat în irizări de vis este amplasat într-o zonă în care se construieşte zi şi noapte. Sunt ridicate, deja, clădiri ce nu fac parte din ceea ce nu s-a construit până acum la Barcelona. Ceva similar cu noile edificii din Bruxelles (zona nord) sau La Defense (Paris) sau Londra sau ...

Se construieşte la Barcelona zi şi noapte. Despre criză, doar pe la televizor. La greci. Despre crizele de moralitate şi profesionalism politic, care zguduie biata Românie, nimic ! Da, nimic !

clip_image020Barcelona, o metropolă cu 1,5 milioane de locuitori. Cu tot cu Pantelimoanele lor peste patru. Parcurile ocupă 10 la sută din suprafaţa urbei, adică 18 m2 pe cap de locuitor stabil. Partea comercială, ca la toate marile oraşe-port, e dezvoltată în toate formele posibile din centru până în periferii. Cele de pe Portal De l’Angel pentru snobi. În schimb, preţurile, în marile mall-uri, ca la noi. Chiar dacă sunt prezente şi firme de firme. Singura diferenţă e că la ei se cer euro !

Barcelona un oraş de provincie cu o istorie tumultoasă, cu multiple reconstruiri, cu expoziţii mondiale, cu război civil, cu o olimpiadă de vară, cu mari evenimente culturale (55 de muzee), multe biblioteci publice, cu o infrastructură de invidiat şi o echipă de fotbal în jurul căreia parcă se învârte întreaga suflare a provinciei.

Şi pe la ei au ajuns vizigoţii, dar i-au civilizat.

Prin diferite ghiduri se vorbeşte frecvent şi de hoţi. Or fi, nu i-am văzut. L-am auzit şi văzut, în schimb, pe Jănel (un alt Jenel, mai blond) într-un tunel de metrou cântând cu foc Valurile Dunării.

Nu mă credeţi !? Mergeţi la Barcelona. Nu acum. E campanie electorală. Pi buni !

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More