Recent Posts

luni, 11 iunie 2018

Sephiroth


Ma bucur iubite trecator, crezut-ai ca sunt  doar un biet vagabond, nu te condamn pentru ignoranta ta, dincolo de imaginea falsa faurita de mintea ta pregatita sa vada doar ceea ce a fost obisnuita sa vada, dincolo de hainele astea ponosite si corpul asta garbovit de greutatile vietii sta o fiinta de lumina.

Si nu este o lumina oarecare, este tainica licarire a samantei de lumina sadita de bunul creator,  totusi asta lumina-i una si aceasi cu scanteia ce abia mai palpaie sub chipul tau tacut. Daca nu ai trece atat de grabit, ai putea recunoaste chipul dumnezeirii peste tot in jurul tau, esenta lucrurilor insa tie-ti este straina, ai uitat sa privesti dincolo de aparente, ai uitat sa porti bucuria de a trai sub hainele tale de firma.

Ai asemuit fiinta de linga tine cu un vagabond, un cersetor de galbeni, asta chiar e un compliment, cel mai bun prieten al meu si un mare maestru spiritual, de altfel singurul pe care l-am cunoscut in viata asta, era perceput la fel. Dar nici el, asemeni mie, nu cersea nimic, dimpotriva, astepta doar momemtul magic al atingerii, era in contemplare, urmand ca mai apoi sa-mi aduca lumina.

Privit din afara asa si arata, o biata fiinta care cersea ajutor, un om lipsit de cele trebuincioase unei vieti implinite, adica ceea ce cred oamenii ca e trebuincios in viata, bani, avere, posesiuni, pozitie sociala.

Da, e adevarat nu avea nimic din acestea, dar dincolo de aspectul exterior care mie nu-mi spunea nimic, am aflat un suflet unic nepereche, care radia atata iubire si caldura cat toata puterea soarelui.

Si tine cont ca ce spun eu aici nu e o poveste lacrimogena de stors lacrimile doamnelor neimplinite sentimental, nu, este purul adevar, nu fantezie pentru romane sau basme cu feti frumosi.

Omul asta m-a invatat, nu stiu daca asta e termenul potrivit, ce este iubirea, am trait alaturi de el un an si ceva o poveste extraordinara.
Din pacate s-a stins devreme, asa cum de-altfel mi-a zis din prima clipa, eram ultimul prieten din viata lui, cel care aveam sa-l conduc pe ultimul popas spre moarte.

Primul lucru care mi l-a spus cand ne-am cunoscut a fost sa-mi povesteasca de cate feluri este iubirea. Dar asta nu doar prin cuvinte, era destul sa stau in preajma lui si eram fericit, implinit.
Timp de un an am trait alaturi de el, am respirat alaturi de el, nu-mi trebuia altceva decat sa-l stiu linga mine, era asemeni unei iubite, cu care impartasesti clipele de fericire suprema.

Da, poate suna ciudat iar cei rautaciosi pot intelege altceva, dar mie nu-mi pasa ce cred altii, ce nu pot intelege ceilalti am simtit eu. Este dragostea dintre doua suflete prietene, este armonia perfecta.
Iti multumesc pentru clipele acelea minunate, draga Mircea, iti cer iertare pentru faptul ca am fost atat de tampit sa nu-mi urmez vocatia, m-am abatut de la cale.

Ti-am promis ca voi continua sa scriu, si-ti voi dedica toate scrierile in semn de recunostiinta, dar am scris mult prea putin dupa ce m-ai parasit.
Asadar fie, sunt un biet suflet ratacit prin labirinturile vietii, sunt un cersetor scarbos si respingator pentru unii, dar pentru numele lui Dumnezeu de ce nu veti sa descoperiti chipul nepieritor ascuns sub hainele astea ponosite.

Nu port masti, sunt hidoase iar jocul lor produce nebunie, nu sunt actor de comedie desi rolul m-ar prinde, sunt un suflet ca si tine cititorule.
Candva uram sa-mi privesc chipul in oglinda, simteam ceva hidos in imaginea reflectata pe sticla. A trecut mult timp de-atunci, oglinzile le-am spart demult, dar din miriadele de cioburi mi-am refacut imaginea primordiala.

Acum ma privesc in oglinda si vad dincolo de chip, imi vad eul si nu mai sunt temator sau sfios, sunt Eu cel ce sunt, Adam cel de dinainte de pacat. Suna ciudat, inainte vreme paream un fazan impanat cu mii de culori, straluceam scanteietor si credeam infoiat cum eram, ca penajul asta multicolor e un dar.

Mai tarziu mi-am dat seama, ca in fiecare culoare "straluceau" de fapt pacatele mele, eram mandru de ele in prostia mea, credeam ca e curcubeul devenirii mele ca fiinte de lumina.

M-am inselat, acum nu vad alte culori ci doar un chip invaluit in lumina lui Crist, nu este chipul meu cel fals impanat, e doar un mic punct neinsemnat fara stralucirea iluzorica de-altadat.

Dar acea picatura de suflet, acel punct minuscul numit Eu s-a lepadat definitiv de ignoranta si balast, e pur si curat, a devenit una cu lumina cea adevarata, cea fara unduirile curcubeului. Am priceput, curcubeul era doar reflexia luminii adevarate, iubirea lui Crist dispersata peste lumea noastra fizica.

Nu insemna ca cel de dinainte era fals sau rau, nu era insa cel ce trebuia sa fie, era doar un suflet rarefiat de putinatatea esentei divine, era un eu exacerbat si de-aici nenumaratele chipuri iluzorice sub care-si ascundea identitatea.

Daca e adevarat ca Dumnezeu a creat universul din cioburile sparte ale celor zece sephiroti, atunci nu e mai putin adevarat ca si eu mi-am recreat sufletul din cioburile sparte ale eului.

Am renuntat sa fiu eu, tu draga cititorule nu poti cuprinde cu mintea grozavia spuselor mele, iti par doar inchipuiri menite sa-ti orbeasca orgoliul. Candva vei intelege, ca pentru a rezona cu ceilati e nevoie sa te pierzi pe tine in oceanul infinit al iubirii divine...

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More