MESAGERUL

Într-un târziu, prin marea trecere l-am cunoscut pe cel de Dincolo,

Părea un simplu mesager, dar eu ştiam că nu e chiar aşa

Cum vroia el să pară, Era mai mult decât un simplu mesager,

Ştiam că era de fapt, însuşi paznicul Porţii Renunţării…

Ciudat este faptul că în preajma marelui moment

Al trecerii dincolo, l-am cunoscut întâi pe Celălalt,

Iar abia mai pe urmă după ce poarta s-a deschis

Lăsând în urma ei lumea cu toate aspiraţiile ei mondene,

A apărut în prag paznicul porţii de cleştar, Era în fapt ultima

Dar şi cea mai grea dintre toate încercările la care am fost supus

Pe parcursul itinerariului meu spiritual, chiar dacă atunci,

În acele momente de cumpănă, nici nu gândeam c-ar fi aşa.

Dacă Celălalt m-a condus pe drumul spre înţelegerea

Şi în acelaşi timp simţirea Adevăratei iubiri, pe asprul

Dar minunatul drum al renunţării de sine şi-al compasiunii

Pentru toate fiinţele din univers, care nu sunt de fapt altceva

Decât imagini ale bunătăţii divine, Fărâme de finitudini născute

Din Marele Tot Divin, cu toate acestea părtaşe la aventura spiritului,

Ba mai mult, prin sacrificiul Cuvântului Îndumnezeite prin Tăcere,

Oglindind Unicul divin manifestat sub diverse chipuri aparent diferite…

Mesagerul a încercat aducerea aminte a întregii mele vieţi,

Bineînţeles punând accentul pe acea perioadă pe care,

Aşa cum dealtfel singur o recunoştea, mi-a dirijat-o, şi nu oricum,

Ci orientată tocmai înspre răul din mine, înspre eul meu lăuntric situat însă

În acel punct de potenţial scăzut din punct de vedere vibraţional, sau mai corect spus energetic.

Aşadar atacându-mă într-un mod cât se poate de josnic, de egoist şi perfid.

Prin evocarea acelei nefaste perioade, Mesagerul credea cu tărie

Că mai poate opri timpul, spera că mă va putea întoarce înapoi din drum,

Vroia să mă inducă în eroare, să-mi abată gândurile într-o anumită direcţie,

Într-un anumit sens, dorea din răsputeri să-mi slăbească încrederea în propria-mi persoană, Încrederea în Celălalt, ar fi vrut să mă ruşinez de faptele mele trecute şi astfel

Să nu mai îndrăznesc să trec dincolo de poartă, să cred că nu merit şansa,

Probabil unică într-o viaţă de om, şansa de a devenii una cu Celălalt.

Am rezistat eroic tuturor ispitelor, deoarece nimic nu ar mai fi putut schimba

Hotărârea mea de-a trece dincolo de mine, dincolo de propriu-mi eu lăuntric,

Acolo unde nu mai există tu şi eu, el sau ea, ci doar noi împreună cu Celălalt.

Într-un final, fără să poată trezi în sufletu-mi nici scârba, dar nici regretul,

Mesagerul îşi de-te duhul pierind odată cu ce mai rămase din fiinţa-mi întunecată.

Iar mai apoi, din cenuşa-i amestecată cu pulberea sufletului meu,

Se născu o altă Fiinţă, Iluminată Lăuntric de Energia Celuilalt.

Abia atunci am înţeles de ce singur s-a numit pe el Mesagerul şi care-i era mesajul,

Chiar dacă mulţi nu cred, totul are un sens în Univers

Însuşi diavolul, căci acesta era unul din numele pe care Mesagerul

Le folosea în mod curent în lumea de jos, chiar şi diavolul are un rost,

Un scop, şi nu unul de rând, ci unul tocmai esenţial, fundamental chiar,

Fără de el nu ar mai fi posibilă lupta, fără luptă n-ar exista devenirea,

Iar fără devenire chiar şi Celălalt ar rămâne pentru o întreagă eternitate singur.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "