PLÂNGÂND PE SATAN

 

Peregrin pe abruptele cărări ale Absolutului, în mod inevitabil

Te loveşti de cel care ne-a eliberat de ignoranţă, prinţul tenebrelor

Duhul necurat al prăpăstioaselor noastre cugete, eterna întrebare

Spiritul îndoielilor şi artizanul minciunilor, veşnicul neliniştit - Satan.

Universul întreg îi simte răsuflarea, căci fără de el totul ar fi static

Mişcarea există datorită prezenţei sale printre particulele elementare

Neobosit călător, acest ins solitar pare un biet Sisif, veşnic condamnat

Să-şi poarte povara, oamenii fiind singurele fiinţe care îi înţeleg zbuciumul.

Însă el nu poate fi iubit, cel mult dorit, dar şi atunci condamnat la distrugere

Căci tot ce atinge cu fiinţa-i întunecată se transformă în praf şi pulbere

Toate descoperirile sale, toate misterele pier odată ce-au fost dezvăluite

Şi totul reîncepe din nou, iar şi iar la nesfârşit, dincolo de eternitate,

Pentru el nu există iluzia numită timp, răstignit pe crucea tainică a ignoranţei

Satan pare o victimă a mândriei şi slavei deşarte, transformat din călău în victimă

Pentru singura vină, singura sublimă dorinţă, de a fi propriul său călăuzitor.

Artist desăvârşit în arta întrebărilor fără de răspuns, filosof al cruntei disperări

Răbdător ucenic al decăderii morale şi maestru în arta ratărilor, eternul revoltat

Nihilist până în măduva oaselor, se zbate între viaţă şi moarte fără să poată

Aproba odată în viaţă, măcar cu un simplu gest, negându-se până şi pe sine

Devine neant, cuprins de beţia propriei îndumnezeiri devine vidul suprem

Iluzia supremă, lovit de daimonul nebuniei înlocuieşte pe Dumnezeu cu Sinele

Şi astfel devine fiinţa veşnic pierdută în propriile-i iluzii, dincolo de Purul Adevăr …

Omul, această făptură plăpândă, zămislită din împreunarea energiilor celor doi Demiurgi, Satana şi bunul Dumnezeu, trebuie să aleagă între cunoaştere şi inocenţă

Între simplitate şi paradox, între o fericire searbădă şi o tristeţe melancolică.

Plângându-şi soarta, Omul descoperă că nefericirea-i nu este singulară, că în tot

Universul viaţa se zbate între lumină şi întuneric, odihnindu-se pentru o clipă

Adormit în tainicul vis al Creatorului, Omul, plângând pe Satan realizează misterul

Creaţiei, misterul dualităţii universale, Dumnezeu şi Satan sunt două chipuri ale

Uneia şi aceleaşi fiinţe, Abraxasul nemuririi noastre, infinitul finitudinii noastre.

Robert TRIF - din Volumul " Triumfătorul "