- Daţi-mi voie părinte să mă prezint, sunt Raul Teodoru student la filosofie în cadrul Universităţii Bucureşti, şi am venit la dvs. cu gândul de-a mă întâlni cu fostul profesor de istoria religiilor, domnul Radu Timofte, care acum bănuiesc că are un alt nume, dar nu mă îndoiesc că domnia voastră cunoaşteţi povestea lui, nu-i aşa ?

- Bine tinere, atunci urmează-mă, doar n-ai de gând să rămâi afară, răspunse puţin cam stingherit părintele, nu înainte de-aşi lua rămas bun de la domnul Medrea şi familia acestuia, după care o luă la dreapta îndreptându-se spre locul unde se afla mica sa chilie.

Între timp, Raul mulţumi şi el domnului Medrea pentru ajutorul acordat după care se despărţi de acesta urmându-l pe părintele Nicodim. Chilia respectabilului părinte era foarte aproape de mănăstire, undeva în colţul din dreapta bisericii vechi, aşa că în mai puţin de cinci minute cei doi se aflau deja în ea. Părintele îl pofti să ia loc pe un scăunel din lemn, singurul ce se afla în mica odaie ce servea drept aşezământ celui pe care călugării de la mănăstirea Lainici îl porecliseră “schimnicul de gardă”.

Această poreclă, părintele Nicodim o primise pe bună dreptate, căci era un fel de părinte bun la toate, mereu prezent acolo unde era neapărată nevoie, mereu neobosit în ciuda vârstei respectabile. El era de fapt sufletul întregii aşezări monahale, iar cuvântul său avea o deosebită greutate, aşa se explică probabil acceptarea de către ceilalţi călugări a ciudatului frate Stelian pentru care părintele Nicodim avea o adevărată slăbiciune.

Raul se aşezase cuminte pe scăunel după care începu să privească pereţii chiliei. Pe cel din dreapta sa se afla o icoană a Mântuitorului, iar dedesubtul acesteia scânteia o mică flăcăruie a unei candele, singura ce lumina întreaga încăpere. Între timp părintele Nicodim se aşezase şi el pe un pat improvizat, nu înainte însă de-a mai aprinde o mică lumânare ce o aşeză pe o măsuţă, probabil pentru a lumina mai bine încăperea. Acum, cei doi se studiau din priviri încercând să înţeleagă fiecare ce vroia celălalt şi care era cu-adevărat scopul întâlnirii lor.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "