Bătrânul părinte avea peste optzeci de ani, deşi cei care nu-l cunoşteau mai îndeaproape nu i-ar fi dat cu siguranţă atâta căci arăta foarte bine, doar părul alb ca neaua trădându-i vârsta înaintată. Avea o faţă blândă şi senină ca a unui copil, iar ochii de un albastru deschis ca cerul îi dădeau un uşor aer de superioritate. După o scurtă pauză, timp suficient pentru a se studia reciproc din priviri, bătrânul părinte rupse primul tăcerea adresându-se lui Raul cu o voce calmă cristalină :

- Într-adevăr, cunosc întreaga poveste a vieţii domnului profesor Radu Timofte care acum poartă numele de fratele Stelian, de asemenea pot spune că-l admir pentru deosebita sa inteligenţă dar şi pentru extraordinarul său talent artistic. E un mare gânditor şi în acelaşi timp un mare artist, iar cu toate păcatele sale pot spune că e şi un bun creştin. Trebuie să şti că sunt chiar duhovnicul său, aşa că cunosc mai bine decât oricine sufletul acestui om, care chiar dacă gurile rele susţin tot felul de poveşti aiurite scornite pe seama sa, eu unul cred că e mai dreptcredincios decât mulţi alţii. Se pare că demonul invidiei nu ocoleşte deloc aşezământul nostru monahal, ba chiar pot spune fără răutate că aici dă târcoale mai abitir ca-n alte locuri. Dar destul cu vorbăria nu de alta dar după aceea o să crezi că aici la noi, la mănăstirea Lainici, e ca-n romanul acela a lui Eco în care se întâmplau tot felul de grozăvii. Nu trebuie să te sperii, aici la noi este linişte şi nu se întâmplă mai nimic deosebit. Am să te conduc mâine dimineaţă sus la schit şi o să-l cunoşti personal pe fratele Stelian, în rest sper să te descurci mai bine ca ceilalţi.

“ Ce a vrut oare să spună părintele prin cuvântul ceilalţi ? O fi adevărat că fratele Stelian are câţiva discipoli pe care-i iniţiază în fel de fel de taine ?. Oare ceilalţi au dat greş, să nu fi fost ei la înălţimea maestrului lor ? “ – iată întrebările ce frământau cugetul tânărului Raul. Îşi amintea acum de cartea lui preferată “ Milarepa – marele yoghin tibetan “ în care marele yoghin a trebuit să treacă prin tot felul de încercări care mai de care mai grele înainte ca maestrul său Marpa să-i ofere învăţătura promisă. Dar oricum nu era cazul lui, căci nu pentru asta venise până aici. Aşa gândise înainte de a ajunge la Lainici, dar acum începuse să aibă îndoieli cu privire la scopul întâlnirii sale cu profesorul. Dar la ce altceva se putea aştepta dacă nu la unele sfaturi, îndrumări, încurajări şi altele asemenea.

Şi totuşi, ce spera să obţină de la întâlnirea cu fostul profesor ?. Credea cu străşnicie că mai era şi altceva, ceva nedefinit pe care nu putea să-l înţeleagă dar de care era sigur că nu se înşelase, şi credea de asemenea că acest ceva era mai important decât restul.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "