Dimineaţă la ora cinci fix, părintele Nicodim îl trezise pe Raul aşa cum dealtfel îl avertizase de cu seară, după care au luat masa împreună şi imediat după aceea s-au îndreptat amândoi spre mănăstire.

- Înainte să plecăm spre schit aş vrea să-ţi arăt ceva ce cred că te-ar interesa. Este vorba despre picturile realizate de fratele Stelian.

Îl urmă pe părintele Nicodim şi-n clipa imediat următoare se aflau în biserica cea nouă, deoarece aflase că aici existau două biserici, una mai mică şi veche în care acum nu se mai ţineau slujbe dar care era păstrată pentru importanţa sa istorică şi pentru vechimea ei considerabilă, şi o altă biserică mult mai mare şi mai încăpătoare decât prima şi-n care intraseră cei doi oaspeţi.

- Cred că va fi o mare surpriză pentru dumneata să afli despre picturile pe care văd că le admiri cu plăcere, că sunt toate create de mâna unuia şi-aceluiaşi artist-fratele Stelian. Şi pentru noi a fost o adevărată surpriză, dar după primii trei ani de şedere

la mănăstire, se pare că fratele Stelian şi-a descoperit o nouă vocaţie-aceea de pictor.

La început nici stareţul Ioan, cu care s-a aflat de prima dată de când a venit la noi în bună înţelegere, nu i-a dat crezare. A fost pus prima dată să picteze o icoană a Sfintei Fecioare, pe care iat-o aici în stânga altarului şi rezultatul fiind cel pe care-l vezi şi dumneata, a obţinut până la urmă aprobarea să picteze pereţii interiori ai noii biserici care fusese atunci de curând terminată. Astfel că împreună cu încă doi ucenici, fratele Stelian şi-a început lucrarea pe care avea să o termine după aproape un an de muncă asiduă, după care fără nici o explicaţie avea să se retragă sus la schit în singurătate. Am auzit că de curând, sub nu ştiu ce imbold divin, fratele Stelian s-a apucat iar de pictat şi că în acest sens şi-a amenajat sus la schit într-o chilie părăsită un adevărat atelier. Dar ce-i cu dumneata, mi se pare mie sau nu prea eşti atent la ceea ce-ţi povestesc ?

- Nu părinte, numai că această icoană a Sfintei Născătoare de Dumnezeu îmi aduce aminte de cineva drag mie. Şi-ntradevăr, lui Raul i se părea că acel chip al Sfintei Fecioare semăna aşa de mult cu chipul mamei sale încât aproape că-i dădeau lacrimile.

- E timpul să mergem, haide tinere, spuse în şoaptă părintele Nicodim.

Peste numai cinci minute se aflau deja pe drumul ce urca sus la schit. Urcau pe nişte cărări şerpuitoare ce treceau prin mijlocul unor bătrâne păduri de fagi. Priveliştea era înălţătoare, arborii, iarba, stâncile, toate erau parcă decupate dintr-un tărâm de vis. În clipa imediat următoare un val de linişte îi cuprinse întreaga fiinţă. După aproape o oră şi jumătate de mers prin pădure, cei doi au ajuns în fine în apropierea schitului ce se afla într-o minunată poiană…

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "