În cazul personajelor dostoievskiene numite de tine, lucrurile stau aproximativ la fel, cu deosebirea că dacă pentru Nietzsche, Dumnezeu a existat, a avut o existenţă concretă dar cu timpul rolul său s-a încheiat misiunea sa fiind preluată de către Supraomul aflat în postura de gropar al divinităţii, pentru aceste personaje damnate (posedate), Dumnezeu nu a existat niciodată şi nici nu va exista vreodată; pentru ele totul nu este decât o invenţie a religiilor şi prin urmare omul este singurul în măsură să judece totul, astfel că deviza lor favorită se constituie sub forma “totul este permis”.

Înainte de a mai stărui asupra acestor probleme vreau să te mai întreb ceva, şi anume, care crezi tu că este diferenţa dintre un om amoral şi unul imoral ?.

- Cred că un om amoral este acela care nu are nici o morală, sau mai corect spus, este persoana care nu acceptă nici o morală impusă din exterior şi care-şi creează propria sa morală, care-şi respectă propriile legi, într-un cuvânt el îşi trasează singur limitele.

În ce priveşte omul imoral, acesta e tipul de om care una spune alta face, este cel care afirmă cu tărie că el este moral în tot ceea ce face şi propovăduieşte ori de câte ori are ocazia toate acele lucruri considerate în societate ca fiind drept morale; în acelaşi timp însă, el este primul care calcă în picioare toate preceptele morale când este vorba să le pună el însuşi în practică.

E adevărat că în societate acest al doilea tip uman este mai des întâlnit decât primul. În general societatea se mândreşte cu astfel de inşi sfătoşi care sunt mieroşi la vorbă şi prefăcuţi, ba mai mult, se pare că societatea din timpurile noastre are o şi mai mare nevoie de astfel de oameni decât societăţile de odinioară; se simte chiar o nevoie acută de astfel de măscărici, astăzi mai mult ca oricând sunt la mare preţ toţi acei farisei pentru care doar vorbele contează, nu şi faptele.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "