- Ei ce să-i faci, poate cam exagerezi, dar orişicum rămâne valabilă afirmaţia aceea conform căreia "timpul le rezolvă pe toate". În ce priveşte spiritul Indiei, pot spune că n-am renunţat nici măcar o clipă să mă gândesc cu drag la acea Indie fabuloasă şi misterioasă, la acel spirit al Orientului care nu va înceta niciodată să atragă mulţimile de oameni dornice să cunoască Absolutul şi Sublimul. Pentru mine impactul cu spiritualitatea indică n-a fost decât un magic periplu iniţiatic, o escală în drumul spre culmile Everestului spiritual.

Dar, ca să ne reîntoarcem la Dumnezeu, nu pot să spun decât că-mi vine greu să vorbesc despre El, cuvintele cu greu ar putea să exprime măreţia atotcuprinzătoare a fiinţei divine, cu toate acestea încerc să-ţi descriu cât pot eu de bine şi cu mijloacele pe care le am la dispoziţie, misterul splendorii divine.

Despre Dumnezeu nu se poate vorbi decât în parabole, deoarece el se află dincolo de înţelegerea noastră "obişnuită"; este nevoie de o nouă logică, o "metalogică" pentru a putea înţelege paradoxiile fiinţei sale.

Dumnezeu e un veşnic "dincolo" şi cu toate acestea el este mereu aproape, mereu prezent în toate fiinţele şi în tot ce e viu în univers. Mereu prezent în lume şi totuşi departe de ea, adică mereu imanent şi totuşi veşnic transcendent, iată cum mi se înfăţişează mie fiinţa divină. Dumnezeu e aşadar paradoxul paradoxurilor.

Mereu imuabil şi de neclintit în esenţă, Dumnezeu e totuşi mereu schimbător şi mereu în mişcare prin manifestările sale. Aşadar, unu şi neschimbător în esenţă-i, multiplu şi divers în manifestare; Dumnezeu e mereu acelaşi si totuşi un altul, diferit.

- Ei bine, eu unul nu prea înţeleg ce vreţi să spuneţi, cred că nu sunt decât pure speculaţii afirmaţiile dumneavoastră privind divinitatea.

- Uite, chiar tu Raul, câteodată mă iei cu dumneavoastră aşa ca adineaori, iar alteori îmi spui simplu pe nume, Stelian.

- Asta-i cu totul altceva Stelian.

- Bine, fie precum spui tu. Atunci hai să-ţi dau nişte exemple ca să te lămuresc în privinţa divinităţii. Filosofii antici au căutat fiecare să găsească principiul ultim al lucrurilor, şi fiecare a găsit altfel de răspunsuri ; unii au găsit de cuviinţă să spună că apa este principiul ultim deoarece apa era văzută ca fiind izvorul vieţii, alţii au crezut că focul este principiul ultim, focul înţeles desigur ca flacără creatoare, ca spirit, şi tot aşa pe rând au fost considerate aerul, pământul şi eterul drept principii ultime.

Şi unii şi alţii aveau oarecum o mică doză de adevăr în spusele lor, desigur nu pe deplin.

Căci într-adevăr, Dumnezeu e prezent în toate aceste elemente, atât în foc cât şi în apă, pământ sau aer; cu toate acestea nici unul dintre aceste elemente nu reprezintă acel principiu ultim al lucrurilor pe care-l căutau cu ardoare înţelepţii antichităţii. Căci esenţa divinităţii, fiinţa ca fiinţă, substanţa eternă, unică şi nepieritoare, neclintită şi neschimbătoare, a rămas nedescoperită.

Dumnezeu este într-adevăr prezent în toate elementele, dar aceste elemente nu sunt decât diverse manifestări ale uneia şi aceleaşi substanţe sau esenţe, depinde de cum vrei s-o numeşti.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "