- Nu mă supără deloc, ba dimpotrivă, tot ceea ce fac e să mă minunez de extraordinara dumneavoastră memorie.

- Aş, nici chiar aşa, şi gata cu laudele că acuş se luminează de ziuă şi nu mai apucăm să ne terminăm discuţia.

- Un lucru mă uimeşte la dumneata, faptul că sunteţi convins de deplina libertate a omului. Nu de alta, dar mie îmi vine greu să cred în acea libertate absolută a omului; în sensul filosofic prezentat de domnia voastră, şi asta deoarece omul acţionează nu numai sub imperiul unei constrângeri exterioare ci şi potrivit necesităţii sale lăuntrice.

Cum ar zice Schopenhauer: "un om poate să facă, ce-i drept, ce vrea, dar nu să voiască ceea ce vrea".

- Toata mirarea ta provine dintr-o mică neînţelegere a stării de fapt, şi anume, un lucru extrem de simplu dar pe care unii îl neglijează ori din prostie ori din obişnuinţă, omul este în acelaşi timp o fiinţă solitară şi socială. De aici toată neînţelegerea ta. Acum nu vreau să mai insist asupra acestui fapt, totuşi te rog să meditezi serios şi adânc la ceea ce ţi-am spus acum.

- M-aţi pus serios pe gânduri şi vă promit că o să meditez îndelung asupra acestei probleme hotărâtoare în destinul umanităţii.

- Ei, haide, nu mai fi atât de categoric în afirmaţiile pe care le faci, şi nu mai afişa o mină aşa serioasă de fiecare dată când mă-ntrebi ceva. Nu de alta, dar zău mă şi sperii cu figura asta a ta posomorâtă. Fii şi tu mai destins, lucrurile nu sunt chiar aşa de grave, nu trebuie să vezi totul în negru.

Iată un sfat duhovnicesc pe care mi la transmis părintele Nicodim, de fiecare dată când mă vedea abătut şi-ngândurat obişnuia să-mi spună :"fi fericit când poţi şi suferă când trebuie".

- Vă mulţumesc pentru sfat, am să mă conformez întocmai. Ce bine vă pricepeţi dumneavoastră să pătrundeţi în interiorul sufletului meu şi s-alungaţi din el orice undă de tristeţe.

- Înainte de a începe să vorbim despre ultima problemă, dar şi cea mai dificilă, problema dumnezeirii, să-ţi fac cunoscut următorul fapt: cel mai frumos lucru pe care-l putem face noi oamenii este acela de a trăi tainicul dinlăuntrul nostru şi misteriul ce ne înconjoară din toate părţile.

Acum cred că e timpul să facem o mică pauză, aşa că hai să ne aşezam lângă copacul acela bătrân şi să ne odihnim câteva clipe.

Am stat nemişcaţi aproape o oră, timp în care mărturisesc că m-a furat puţin somnul, apoi m-am trezit foarte odihnit, aşa că am reluat dialogul.

- A mai rămas puţin timp până la ivirea zorilor, aşa că hai să amânăm discutarea problemei dumnezeirii, nu de alta dar pentru a vorbi despre fiinţa supremă şi modurile ei de a se manifesta în lume, este nevoie de mult mai mult timp.

Trebuie să recunosc că am amânat intenţionat discutarea acestei delicate probleme, deoarece sunt conştient de importanţa şi în acelaşi timp dificultatea ei. Aşa că în scurtul răgaz pe care-l mai avem la dispoziţie, hai să ne gândim la altceva. Ai de făcut vreo propunere în acest sens, Raul, sau vrei să te mai odihneşti ?.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "

Technorati Tags: ,,