URIASII DIN SCAIENI
Scaieni este o asezare straveche situata in muntii Buzaului, atestata ca obste mosnaneasca pe la 1600. Satenii spun ca, in vremuri de demult, pe cand zmeii se bateau prin fundaturile padurilor, acolo fusese o „asezare tatarasca“, adica locuita de uriasi. Necropola acelui sat pierdut in negura timpului este plina de schelete umane ce masoara in jur de 2,40 m.
In Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a uriasilor. Practic, fiecare zona a tarii are povesti despre eroi de staturi formidabile, novaci, cum li se spune in unele locuri. Dar nu numai legendele noastre vorbesc despre acestia.


NECROPOLA DE URIASI
Satul Scaieni este cel mai vechi din intreaga zona a Boziorului. Cateva case rasfirate pe o culme si coborand pe ulite atat de abrupte, incat greu te pastrezi drept, o imagine dezolanta a ceea ce a fost odata. Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul ca „povestile“ oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fata locului. Pana la „culmea“ unde fusesera plantati pomii, coboram in panta abrupta, pe o ulita inecata de noroi. O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: „Peste tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o capatana de om mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva. Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat aracii de vie. O namila de om fusese raposatu’. Noi stiam ca aici, demult, fusese un sat tatarasc, batranii vorbeau si de oameni inalti ca brazii, dar credeam ca e doar o vorba. Uite ca nu a fost doar vorba“.


MERELE CAT PEPENASII
Au gasit multe morminte. Unde sapau, dadeau de ele. Au scos doar cateva, restul le-au lasat sa se odihneasca in pamant, sapand randurile in asa fel incat sa le ocoleasca. Erau numai schelete? „Si cioburi“, ne lamureste nea Ilie. Adica fragmente de olarie. Nu a suscitat interes autoritatilor sau arheologilor? „Pai, in plan era sa se planteze livada. Am strans scheletele si cioburile si le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit ca au ajuns la Bucuresti. Au fost si masurate. Aveau in jur de 2,40 metri“. De atunci, nimeni n-a mai dat importanta necropolei de uriasi, de parca ar fi fost ceva obisnuit, la ordinea zilei. Pentru satenii din Scaieni, chiar nu mai reprezinta o curiozitate. S-au mai mirat ei la prima recolta de mere. „Desi erau un soi obisnuit, fructele s-au facut mari cat niste pepenasi. Ne-am gandit ca din cauza uriasilor ingropati aici“. Ilie Dragoi se ofera sa sape, sa ne arate si noua un schelet, dar trebuie sa urce iar ulita aceea abrupta, sa ia de acasa o lopata, un harlet. Cand sa plece, se intuneca din senin si incepe un vant aprig ce ne da fiori. Locul devine parca o imagine din filmele cu strigoi. Mai teama ne e de drumul desfundat care coboara in Bozioru. Daca incepea ploaia, aveam sanse sa ramanem pe acolo. Renuntam si, cum ajungem la drumul principal, vremea se indreapta la fel de brusc. Vantul se opreste si apare soarele. Ce sa fi fost asta? „Nimic“, ne linisteste nea Ilie. „Asa e pe aici“.



MOSNENII DIN SCAIENI
Mosnenii constituie o populatie foarte veche, organizata mai intai pe familii, apoi in obsti, care, in timp, a dat cele mai vechi familii de nobili autohtoni. De mosnenii stabiliti in partea superioara a raului Buzau pomenesc si cronicarii antici. Pliniu ii numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci si-i localiza langa tinutul colchilor ( astazi Colti, in vecinatatea tinutului vechilor mosneni). Locuintele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte inalte si aveau forma de turn, denumite astazi „cule“. Ele erau construite din trunchiuri intregi de copaci, taiati la o margine de padure. „Talpa“ turnului sau fundatia era formata din primii patru copaci doborati – carora din taiere li se dadea directia de cadere – sub care se asezau pietre mari. Si astazi satenii din Scaieni pastreaza acelasi mod de constructie a temeliei, fara sa se respecte canoanele stravechi, pentru care era nevoie de o forta deosebita, pe care numai uriasii o aveau. Familiile de mosneni au dat cei mai buni capitani lui Negru Voda, enigmaticul erou despre care exista o multime de legende, dar care nu a fost identificat. Se spune ca acest Negru Voda avea si el o inaltime impresionanta, judecand dupa „scaunele“ sale sapate in stanci, pe culmile muntilor din zona. Mosnenii ( sau muntenii cum li se spune astazi) erau pastratorii multor „tainite“.


STALPII TAINITEI
Fiind o zona des calcata de triburi cotropitoare, mosnenii organizasera un sistem foarte eficient de aparare, bazat pe puncte de supraveghere asezate pe cele mai inalte culmi, tuneluri subterane care ieseau in pesteri cu galerii mari, unde se puteau adaposti satenii cu vite cu tot si palcuri de calareti care stiau cum sa rasara ca din pamant asupra navalitorilor si sa dispara apoi ca inghititi de ceata. Reteaua de „tainite“ folosite de mosneni si de capitanii lui Negru Voda era foarte veche, dupa cum reiese din „Legendele plaiului“, povestiri din batrani culese de Ilie Mandricel, profesor de romana in comuna Bozioru. „Doua subterane construite sub niste stanci enorme dateaza de pe vremea tatarilor“. Vom vedea despre care „tatari“ este vorba. Pentru vechii locuitori, ascunzatorile ideale erau asezarile rupestre si padurile seculare, dintre care padurea Tainita, de pe muntele cu acelasi nume, era cea mai sigura, fiind si astazi foarte greu de strabatut. Aici se afla Stalpii Tainitei, „stalpi colosali de piatra care se ridica in forma de coloane in mijlocul padurii inaccesibile“ si care nu au putut fi cercetati, deoarece nu se poate ajunge pana la ei. Cine a sapat tunelurile prin piatra dura, cine a ridicat acei stalpi in inima padurii, cine a sculptat pe stanci, la mari inaltimi, „scaunele“ domnesti? Toti oamenii spun ca tatarii. Dar nu poporul de navalitori, ci „ceilalti“, care au trait mult inaintea mosnenilor si de la care acestia au preluat multe obiceiuri. Locurile unde se descopera vestigii ale acestei civilizatii preistorice sunt numite in popor „salisti tatarasti“. Cum este si Silistea Scaienilor.



„TATARII“
Herodot amintea de unul dintre cele mai glorioase si nobile triburi ale vechimii: teutarii, carora le mai spunea si tartari sau tatani. Din aceste denumiri deriva „tatarii“, cu intelesul de „tatani“, strabuni, neavind nici o legatura cu tribul nomad care a aparut in istorie multe secole mai tarziu. Acelor „teutari“ strabuni li se atribuie tumulele (movile tuguiate din pamant, care indica morminte) si fortificatiile muntilor Carpati, acele ziduri ciclopice ce se intind pe culmile muntoase, ale caror ruine se vad si astazi intre Turnu Rosu, Sibiu, Miercurea, Sebes, Orastie, Hateg, Vulcan si-n muntii Buzaului. Peste tot unde se gasesc aceste fortificatii, impreuna cu cioburi de vase purtand simboluri stranii, oamenii spun ca acestea au apartinut uriasilor sau tatarilor stravechi. Homer relateaza ca acestia erau „favoritii zeilor“ si ca ii intreceau pe toti in inaltime, forta si frumusete“, de aceea erau daruiti cu o viata mai lunga decat toti ceilalti oameni. Ei au fost cei dintai care au ridicat altare zeilor, iar aceste mese pentru ofrande erau enorme. Tot ei au fost cei care au inaltat dolmene si menhire si au confenctionat cel mai frumos cizelate unelte din piatra. Aristotel le atribuie cele dintai constructii sub forma de turnuri si fortificatiile ciclopice de aparare, ridicate pe culmi.

Diferite surse:
Haipa.ro
Ziare.Zaraf.ro
SalvatiRomania
Quadratus
Acasa.ro




Reblog this post [with Zemanta]