Heraclit din Efes

Heraclit din Efes este una dintre cele mai interesante figuri din istoria culturii antice grecesti. Caracterul si puternica lui individualitate ni se descopera in stilul sau clar in expresii si adinc de sens. Scrisul lui are ceva profetic si mistic, el este bogat in imagini grandioase si nespus de indraznet in comparatii, caci acest spirit mare nu gindeste in abstractii, ci in intuitii concrete si in imagini plastice.


Heraclit a trait si a gindit la sfirsitul secolului al Vl-lea si la inceputul secolului al V-lea i.Hr. Veacul in care traieste Heraclit este veacul puternicelor individualitati ale culturii antice grecesti, veacul razboaielor cu persii, in care geniul unui Temistocle devine salvatorul elenismului de catastrofa care-l pastea de a ajunge in sclavia asiatica.


Heraclit din Efes, dupa cum am spus, una dintre cele mai interesante figuri de ginditori pe care a produs-o cultura antica greaca, descindea din vechiul grup al lui Androcle, urmas al Codrizilor. Familia sa a dat Efesului generatii de-a rindul de Basilei, care, la inceput fruntasi politici, cu timpul functiile lor au fost limitate la atributii preotesti, legate de cultul Demetrei eleusine. Semnificativ este insa faptul ca Heraclit renunta la functia sacerdotala in favoarea fratelui sau si se dedica studiului naturii. Pasiunea pentru stiinta l-a facut sa se tina departe de viata politica. Solicitat de efeseni sa le intocmeasca legislatia, el refuza sa faca acest lucru si aceasta din resentimentul pe care-l nutrea fata de regimul democratic. Retras cu totul din viata politica, el s-a ocupat exclusiv cu stiinta, ceea ce a facut pe contemporanii sai sa-l numeasca filozoful "tinguitor".


Heraclit reia intrebarea pusa la Milet, ce anume persista de-a lungul schimbarii? Si raspunde: schimbarea insasi. Schimbarea este modul de a fi al lucrurilor. De la Heraclit nu ni s-au pastrat decat cateva fragmente, adesea misterioase. Opera sa, cu titlul "Despre natura", a fost elaborata de marele efesan in plina maturitate. Ea s-a pierdut, dar ni s-au pastrat totusi circa 130 de fragmente, conservate ca citate, mai mult sau mai putin autentice, in operele urmasilor, care adesea se refereau la ideile lui Heraclit.


Inca din Antichitate, era numit “Heraclit Obscurul”, Heraclit pune accentul pe contrarii si declara: Tot ceea ce exista nu exista decat gratie contrariilor. Pentru ca un lucru sa poata exista, contrariile trebuie sa se uneasca. Heraclit considera contrariile ca fiind conditia tuturor lucrurilor, o spune insa in termeni metaforici, mitici: “Razboiul e tatal tuturor lucrurilor”. Aici nu e vorba catusi de putin de o justificare a razboiului, sensul formulei fiind ca tensiunea dintre contrarii este cea care da nastere realitatii.





Vom regasi urma acestei idei, peste veacuri, in epoca moderna in filosofiile ce se intemeiaza pe lupta contrariilor, in dialectica unui Hegel, sau lupta de clasa a unui Marx. La Heraclit insa, avem de-a face cu o gandire total metafizica, in sensul unui “dincolo de natura”. Este vorba de a regasi originea: natura, realitatea fizica isi datoreaza existenta unei infruntari ce se desfasoara dincolo de ea, dincolo de contrariile ei. Tocmai infruntarea genereaza realul. Realul este deci lupta, devenire.


Curgerea necontenita, schimbarea insasi sunt temeiul lucrurilor supuse schimbarii. Heraclit a subliniat cu vigoare experienta schimbarii: “Totul curge….”; “Nu te poti scalda de doua ori in acelasi rau”. Cand vii a doua oara, apa de mai inainte este deja departe; gasesti un alt rau, o alta apa.


La Heraclit exista insa, dincolo de aceasta lupta si de aceasta curgere neincetata, un principiu de ordine si de echilibru. Lupta, miscarea nu sunt lasate la voia intamplarii, la Heraclit unul dintre elemente domina: focul. Nici aici nu este vorba de focul pur material ca fenomen de combustie, ci de un foc care pentru el este in acelasi timp logosul. “Logos” e un cuvant grecesc care inseamna “ratiune”, “logica”, “limbaj”, “lege”. Logosul face sa domneasca un fel de echilibru, El vegheaza ca , in lupta dintre contrarii, nici unul sa nu biruie definitiv – pentru ca in acest caz totul ar inceta sa existe.


Sa retinem, asadar, ca Heraclit pune accentul pe multiplu, pe contrarii, pe schimbare, pe lupta, pe curgere. Singura substanta este pentru el schimbarea insasi, exista insa un principiu regulator – logosul.