Dan Puric (n. 12 februarie 1959) este un actor și regizor român care a jucat atât în teatru, cât și în film. Spectacolele sale - Toujours l'amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote - au fost reprezentate în mai multe țări. În film, a jucat rolul principal în coproducția româno-sârbă Broken Youth, iar spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt și RTL Luxemburg. A mai jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția. (Sursa – Wikipedia).

Cuvintele de mai sus, reprezinta doar o farama dintr-un tot unitar ce formeaza o personalitate de exceptie. Urmarindu-l pe Dan Puric nu poti fi decat uimit, nu stiu daca “reprezentatiile” sale din interviurile si aparitiile TV, sunt pregatite asemeni rolurilor din teatru, sau pur si simplu sunt o stare de a fi.

Inclin sa cred ca este starea existentiala a unui artist desavarsit, si cand spun artist nu ma refer la actorie ci la sensul imediat si profund al artei, acea punte de legatura intre divinitate si lume, chipul infinitatii reflectat in oglinda magica a devenirii.

Am fost profund impresionat de starea launtrica a domnului Dan Puric, acel optimism debordant cu privire la destinul poporului roman, desi ancorat in realitatea dura a zilelor noastre; asadar un optimism care nu vine dintr-o stare de visare ci dintr-o nedeslusita stare a firii, Dan Puric a reusit sa ramana racordat adanc la seva poporului roman, nepierzandu-si astfel odata cu originea milenara, nici traditiile, nici speranta si inevitabil nici credinta.

Poate ca denumirea de intelectual din titlul postarii sa nu convina, datorita demonetizarii numelui, si implicit demonizarii sensului initial al termenului de catre o sleahta de parveniti, cocotati in varful unui imens Turn Babel dambovitean, asezati in fruntea norodului intr-un mod sfidator si nefiresc al lucrurilor, dincolo de multimile de rand, aureolate de ei cu sintagme pline de scarba, dispret si batjocuri.

Cu toate acestea, Dan Puric poate fi acel intelectual veritabil, care prin puterea cuvantului duhovnicesc, sa fie purtatorul de speranta si renastere al neamului romanesc. El nu-si dispretuieste neamul, semenii si dusmanii, dimpotriva, cuprins de harul credintei in Hristos devine portavocea dumnezeirii intr-o lume parelnic pierduta si surghiunita de nonvalori autentic stramosesti.

La fel precum Petre Tutea, care se misca intre Dumnezeu si neamul sau, Dan Puric este luminat de harul lui Hristos si memoria inaintasilor, asadar intr-o lume aflata intr-o ametitoare viteza spre neant si deznadejde, omul acesta apeleaza la calmul providential al taranului roman infratit cu natura si divinul, alegand senin sa se increada in forta acestui neam, dincolo de goana galopanta a celorlalti spre o Europa globalizata.

Robert TRIF