2168075663_d4b220f0e7_o

Cum să pot crede în infinit când totu-n lume piere

Iar al meu suflet chinuit prin spaima morţii trece,

Când însuşi Dumnezeu e un vis stupid, nălucă efemeră

Nu îmi rămâne decât să mă sinucid, sau să devin himeră.

De nu voi fi fiind un biet nebun, ce altceva-mi rămâne de făcut

M-am săturat de tot ce-i bun, nu vreau o viaţă doar de împrumut,

Nu vreau să mai fiinţez iluzii, mai bine să hrănesc cu trupu-mi

Doar viermii cei hulpavi ce-abia aşteaptă să se înfrupte din belşug,

Cu viaţa-mi cea săracă ce nu putut-am s-o trăiesc aşa cum se cuvine

Şi cine ştie dacă nu aşa-i cu mult mai bine.

Blasfeme_DevourMyHeartBiting_by_Tinebra

Nu vreau să cred în viaţă, şi strig în gura mare a mea nemulţumire

Să se termine cu mulţimile de rând, cu proştii înmulţindu-se în neştire.

Ce Dumnezeu scârbavnic o fi având nevoie doar de oştiri supuse

De preoţi ce proclamă ascultarea, de saltimbanci ce râd, dar nu pe-ascunse ?

Ba eu, umilul spectator, să mai declar că sunt chiar fericit

Că mi s-a dat răgazul să trăiesc printre lighioane,

Şi să declar că-s singurul tâmpit, de nu voi crede totul fără cercetare.

Să-mi vând şi sufletul acelui idol care, pesemne s-a scrântit, se pare

De prea multă iubire poate, de milă pentru cei săraci cu duhul, oare ?

Nu vreau să mă încred în falşii zei ai lumii, mai bine tainica însingurare

Să mă cuprindă pentru totdeauna, iar libertatea fie-mi călăuză-n continuare.

Desigur, se va spune că-s credul, naiv, prostit de propriu-mi vis

Dar dacă singur visul este adevărul, cel mai presus de orice fire

Şi nu-i chiar totul pe acest pământ doar crudă amăgire ?

Atunci chiar eu sunt Dumnezeu şi tot ce este închipuire

Îmi aparţine numai mie, singurul viu din întreaga omenire.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "