Space Night vol. 1 (1995)

1.Vangelis - Conquest Of Paradise (4:46)
2.Mike Batt - Caravan On The Move (4:00)
3.Paul Brannigan - Field And Stream (2:31)
4.Mike Oldfield - Hibernaculum (3:28)
5.Genesis - Carpet Crawl (5:09)
6.Steve Harley & Cockney Rebel - Sebastian (5:41)
7.City Of London Sinfonia - Pavane (6:18)
8.Rosenstein/Wagener - Clouds (6:43)
9.FAR Corporation - Stairway To Heaven (5:55)
10.B-Tribe - You Won't See Me Cry (3:54)
11.Electric Light Orchestra - Ticket To The Moon (4:05)
12.Hans Zimmer - Leaving Wallbrook/On The Road (2:49)
13.Phil Collins - Another Day In Paradise (5:20)
14.Paul Brannigan - Human Emotions (Warm, Evocative) (2:46)
15.Procol Harum - A Whiter Shade Of Pale (4:03)

http://rapidshare.com/files/80098284/1995_-_Space_Night_Vol.1.rar

Space Night vol. 2

1. Echtzeit
2. Amazing Discoveries
3. Nights Introlude
4. A Zed & Two L's
5. Sportif
6. Interstate (Doc Scott Rmx.)
7. Kinetic (Morley's Apollo Mix)
8. Endless... (Quigong Mix)
9. Piano For The Moment
10.Parnophelia
11.Taklamakan
12.Invoking The Spirit
13.Treatments/Fill 17
1. Wildflower
2. The Number Readers
3. 2 1/2 Orbits Later
4. Magic Morning
5. Earth (Gaia)
6. Song Of Life (Underworld Rmx.)
7. Supervision
8. Rhythmbreeze
9. Smokey
10.Strobe Light Network
11.14:31 (Reload Rmx.)
12.Introspection

http://rapidshare.com/files/80117316/1996_-_Space_Night_Vol.2.part1.rar
http://rapidshare.com/files/80143856/1996_-_Space_Night_Vol.2.part2.rar
http://rapidshare.com/files/80145078/1996_-_Space_Night_Vol.2.part3.rar

 

Manastirea rupestra Sinca Veche este un vechi lacas de cult ce se afla la Sinca Veche, in cotul format de Muntii Fagaras si Perisani, la 45 de kilometri de Brasov si la 22 de kilometri de Fagaras. Locasul de cult se gaseste langa comuna Sinca Veche, sub dealul Plesu. Localitatea in sine se afla in centrul tarii la 30 de kilometri nord de Zarnesti, intre Cocoasa Persanilor la nord si podul peste paraul Bungetu la vest.

In localitatea Sinca Veche se poate ajunge usor cu masina, localitatea fiind amplasata la cativa kilometri de localitatea Persani, pe DN 68, intre localitatile Brasov si Fagaras. Biserica rupestra se afla la circa doi kilometri de localitatea Sinca Veche - toti localnicii cunoscand drumul si putand sa va ofere indrumarile necesare.

 

La Sinca Veche se vine pentru legendele si misterul lacasului de cult sapat in piatra. Acestui lacas i s-a dus vestea de "Templul Ursitelor", "Manastirea Sapata in Piatra” sau "Templul de la Sinca Veche", loc de reculegere, de implinire a dorintelor bune, dar si de oaresce fenomene paranormale - dupa parerea unora.

Cunoscut mai mult sub denumirea de "Templul Ursitelor", locasul de cult din Sinca Veche se banuieste ca are o vechime de aproximativ 7.000 de ani si se presupune ca ar fi apartinut aceleiasi civilizatii care a intemeiat "Templul Alb" din Insula Serpilor.

 

Sinca Veche apare in acte incepand cu secolul al XII-lea si este cunoscuta, pe langa numeroasele vestigii arheologice inca nevalorificate, gratie istoricului si filologului roman Gheorghe Sincai, a carui famile isi are radacinile aici.

Dat fiind faptul ca Sinca a fost o localitate la granita intre Romania si Imperiul Habsburgic, aceasta a avut o istorie mai napastuita, influentata de comunitatile care s-au perindat in timp pe aici.

Manastirea rupestra nu a putut fi datata cu precizie, versiunea mai des intalnita accepta ca an al aparitiei 1742, moment cand bisericile ortodoxe sunt interzise. Sunt pareri care spun ca manastirea exista de cateva mii de ani, avand origini dacice sau chiar mai inaintate.

 

In anul 1789 pastorul reformat din Fagaras scria despre manastire: "Manastirea este taiata in intregime in piatra de cariera si deci nu are acoperis. Este sapata cu pricepere, cu o munca uriasa, demna de mirare. Ferestrele sunt taiate lateral, atat de inguste incat calugarii cand slujesc se plimba cu cartile dupa razele soarelui".

Controversele asupra lacasului sunt legate nu numai de imposibilitatea datarii si a stabilirii originilor sale, a autorilor insemnelor de pe pereti, ci si de arhitectura. Biserica are doua altare, ceea ce ii face pe multi sa sustina ca nu are o origine crestina. Altii sunt de parere ca in timp peretii s-au surpat si au fost unite cele doua biserici, care au existat atunci cand comunitatea de monahi si-a marit numarul.

 

 

Istoricii spun ca templul este unic in lume, insa locul este controversat, iar opiniile sunt diverse. A fost folosit ca loc de refugiu si rugaciune de catre calugarii ardeleni haituiti de Maria Tereza in anii 1700, pentru a trece la catolicism. Cu toate acestea, in nici una din incaperi nu exista vreun semn al crucii.

Deci, toata lumea e de acord ca avem de-a face cu ceva unic. Ascunsa privirilor de un palc de padure, descoperi o adevarata biserica subterana. Pangarita si partial distrusa, de-a lungul timpului, din cauza prostiei si a lacomiei.

 

Fenomene bizare la Sinca Veche :

Corul din cer

Pentru a ne putea forma o imagine mai clara asupra magiei acestui loc si a fenomenelor care se produc aici in rastimpuri, am studiat mai multe relatari ale unor oameni care au fost martori ai unor fenomene bizare. O descriere despre un asemenea fenomen, impresionanta prin claritatea si veridicitatea sa, va oferim in continuare:

"Eram in prima zi de dupa Sfanta Maria Mare, zi de duminica si zi splendida de vara fierbinte, cu cer complet senin, de un albastru intens. Copiii nostri au ales sa mearga la scaldat in apa Sincai, iar eu cu sotul meu si cu o prietena am mers la Manastirea Sapata in Stanca. Prietena mea era nerabdatoare sa ajunga la Templul de la Sinca. Mihai, sotul meu, a venit si el, ca sa nu fim singure. Ajunsi la manastire, ne-am petrecut un timp in interior, apoi eu m-am apucat sa fac putina curatenie, mai precis sa strang resturile de hartie, bidoanele de plastic si bucatile de lemn smulse din gardul de protectie.

Cand tocmai mi-am terminat multumita treaba, m-am intors involuntar si privirea mi s-a oprit direct pe un briceag infipt in gardulet. Ma miscasem mult pe acolo, doar facusem curat, si pana atunci nu stiu cum de nu-l vazusem. Mi-a venit sa zambesc, gandindu-ma ca asta trebuie sa fie "rasplata" pentru ca am ingrijit acel loc, care mie imi este foarte drag.

Am iesit din pestera si i-am propus Liviei, prietena mea, sa ne urcam pe stanca si sa privim in interiorul templului prin spartura de sus.

Dupa ce-am cotit insa pe carare, in dreptul unui bloc de piatra, am ramas amandoua pironite pe loc, caci in acea clipa s-a auzit de undeva, din vazduh (mie mi s-a parut ca de sus), un cor barbatesc, ca de patru-cinci voci, deosebit de melodios. Muzica parea bisericeasca, cuvintele erau foarte clare, dar, spre nedumerirea noastra, desi eram foarte atente, n-a fost chip sa prindem vreun cuvant cunoscut. Si totusi, nu pareau straine de limba romana. Era ceva arhaic. A durat cat o strofa. Apoi nu s-a mai auzit nimic. Mare ne-a fost mirarea!

 

Dupa ce am stat cateva minute deasupra templului, la intoarcere, cand am ajuns langa blocul de piatra de unde am auzit acel cor, am avut amandoua acelasi gand: "Oare nu se va mai auzi o data?". Nu, nu s-a mai auzit si am trecut destul de repede mai departe. Dar, culmea, dupa cativa pasi, s-a auzit din nou acelasi cor, fara nici o diferenta. Cand era aproape de final, mi-am adus aminte ca-l lasasem pe sotul meu la intrarea in templu, cioplind ceva cu briceagul gasit mai inainte. M-am repezit sa-l fac atent.

Da, auzise si el. Abia ce ne adunasem toti trei, cand apare o doamna tanara si extrem de frumoasa, urcand in graba dealul "sa vada calugarii". A fost surprinsa sa afle ca aici nu mai sunt calugari de trei sute de ani, doar auzise cantecul! La scurt timp, au aparut si sotul si baietelul ei, dar acestia nu auzisera nimic. Erau la masina, la baza dealului. Muzica era atat de limpede, atat de reala, de coplesitoare, incat atunci nu ne-am pus problema de unde vin acele armonii sonore.

Abia apoi ne-am intrebat daca nu cumva chiar exista un cor in zona, dar in locurile acelea se afla numai satul Sinca Veche, care nu a avut niciodata cor bisericesc, iar vocile veneau de sus. Si mai era un lucru: desi cunosc destul de bine mai multe limbi, cuvintele acelea, in ciuda faptului ca sunau extrem de familiar si se auzeau foarte clar, nu puteau fi intelese. De fiecare data, ne-am concentrat sa deslusim macar un cuvant, ca sa ne dam seama in ce limba canta, dar n-am recunoscut nimic.

Am ramas o vreme la templu cu noii sositi, care erau acolo pentru prima oara, oferindu-le detalii despre acel loc. Pentru a putea vedea ce este inauntru, am folosit bricheta sotului meu, pana i s-a epuizat gazul. Ne-am despartit de noile noastre cunostinte, lasandu-le numerele de telefon, ocazie cu care am aflat - vazand portvizitul tinerei femeii - ca lucra undeva in Ministerul de Interne (numele ei nu-l mai retin). Credeam ca lantul de fenomene inedite s-a sfarsit si ne-am continuat excursia prin valea inverzita de pe Paraul Cretu (unde se afla si manastirea).

Ultima surpriza a fost de proportii mai mici, dar intregeste magia acelei zile. Prin locurile izolate din aceasta vale, pe unde nu trec decat ciobanii, privirea ne-a fost atrasa de un loc din iarba, in care sclipea o bricheta perfect identica cu cea consumata de sotul meu cu o ora inainte. Parca rasarise din pamant.

Cunosc de zeci de ani aceasta vale, vin aici pe tot timpul verii, intrucat am o casa in apropiere, si nu stiu cine de prin sat ar fi putut lasa in acele pustietati o asemenea bricheta, repet: perfect identica cu cea pe care o consumasem inainte. Ce era sa mai zic? Cand e sa fie, este!".

 

Povestea aceasta are ca protagonisti doi doctori conferentiari universitari ai catedrei de matematica: conf. univ. dr. Livia Sangeorzan si conf. univ. dr. Tofan Doina, precum si un profesor universitar: dr. Tofan Mihai (considerat unul din cei mai competenti oameni de stiinta in domeniul mecanicii din Europa). Intrebati daca sunt de acord sa le declinam identitatea, spre uimirea mea, ei au fost de acord, spunand: "Asa a fost, asa ca nu avem nici o retinere".

Legende si mistere ale Manastirii Sapate in Stanca

Locul in care se implinesc dorintele

• Intr-una din incaperile manastirii, in locul in care patrund razele de soare prin cupola sapata in stanca, se spune ca se implinesc toate dorintele bune si curate. Acest templu era numit, de altfel, de unii localnici Manastirea Ursitelor sau, mai nou, Templul Ursitelor. Acum un secol, fetele de maritat si flacaii se urcau pe dealul Plesu, unde este sapata manastirea, si aruncau o roata cu paie in flacari, cu credinta ca, vazand desenele facute de foc si traseul rotii, isi vor afla "ursita" si se vor casatori in acel an.

• Cel mai bine este sa-ti spui dorintele si sa te rogi pentru implinirea lor in Manastirea Ursitelor in trei zile ale anului: Sfantul Gheorghe, Lasata Secului de Pasti si de Schimbarea la Fata. Unii localnici, printre care si un roman care traieste in Sua si care a copilarit pe aceste locuri, afirma ca - in anumite momente - viata lor a fost schimbata decisiv in bine de catre influenta acestui loc. Un moment relevant povestit de G. Moldovan a fost atunci cand, in 1953, era banuit de colaborare cu Rezistenta anticomunista din Muntii Fagarasului (care, intr-adevar, a actionat in acele locuri cu o darzenie si un curaj iesite din comun) si era cautat pentru a fi arestat. In acel moment, i-au aparut nopti la rand in vis fiinte de lumina, care ii dadeau indicatii ce sa faca, pe unde sa umble si unde sa se ascunda de urmaritorii securisti, care cu siguranta l-ar fi trimis in fata plutonului de executie sau intr-una din inchisorile mortii.

 

• O vizitatoare, Cecilia L. din Cluj, povesteste ca in timpul rugaciunii in manastire, a vazut "un sir de fiinte ca niste sfere albe, stralucitoare", urcand spre manastire, si in urma lor pe mama sa, pe care nu o mai vazuse de mult timp si de care ii era foarte dor. Pe moment, nu a stiut cum sa interpreteze aceasta viziune. Ajunsa acasa insa, a primit pe nepusa masa vizita mamei sale care venise s-o vada.

 

 

Globurile stralucitoare

Pe filmele aparatelor de fotografiat apar uneori imagini luminoase - care in momentul fotografierii nu erau vizibile cu ochiul liber - sub forma unor globuri stralucitoare, de dimensiuni diferite, cu un centru alb intens si cu margini translucide. Nu se poate spune prin ce fenomen apar aceste sfere de lumina, dar ele nu fac decat sa demonstreze ca aici se produc intr-adevar - in anumite momente - fenomene energetice inca necunoscute, comparabile cu cele din celebra padure Baciu, de langa Cluj.

Livia S. din Brasov povesteste ca, pe cand se afla intr-o stare de reculegere in interiorul pesterii, s-a speriat pur si simplu cand a fost cuprinsa de un val orbitor de lumina, venit din neant. Acelasi fenomen, dar de o intensitate mai mica, este povestit si de localnici, care spun ca au avut perceptii de acest fel, mai ales cand erau copii. Atunci, ei vedeau adesea globuri de lumina care pareau insufletite. Sa fie vorba de aceeasi lumina surprinsa si pe pelicula?

 

 

 

Cristale de comunicare cu lumea de dincolo

Se vorbeste foarte mult despre niste cristale de cuart, prin intermediul carora cei din vechime ar fi comunicat din aceasta pestera cu "lumi superioare" ori cu fiinte din alte dimensiuni. G. Moldovan afirma chiar ca, in mod periodic, din pamantul pesterii apar asemenea cristale de cuart, care insa sunt furate de catre turisti sau de catre amatorii de suveniruri din imprejurimi. Initial, am crezut ca aceste cristale sunt o pura fantezie (eventual cu nuante publicitare), dar ulterior am luat cunostinta de doua relatari venite din partea unor persoane de a caror buna credinta cu greu te-ai putea indoi, care au aruncat o alta lumina asupra situatiei.

Prima relatare, care a fost inclusa la momentul respectiv si in paginile unor publicatii (cum ar fi "Monitorul" de Brasov), apartine unui reporter al Tvr. In 1996, Lucian Babeanu a ajuns impreuna cu un grup in Manastirea Sapata in Stanca. La scurt timp dupa intrarea in incinta, camera de filmat a reporterului a inceput sa se comporte bizar: pornea si se oprea din inregistrare dupa bunul sau plac, neraspunzand la comenzi.

Se parea ca acest fenomen nu a fost insotit de alte urmari. Ajuns insa inapoi la studiouri si vizionand materialele inregistrate, reporterul a observat uimit imagini pe care nici el si nici ceilalti nu le vazusera in pestera la momentul filmarii. Pe banda apareau sfere de lumina, care straluceau intens, iar la un moment dat aparea chiar un obiect, pe care reporterul l-a definit ca "un diamant de o marime apreciabila".

Dupa o zi, inregistrarile acelea bizare, in total sapte minute, au disparut de pe banda, aparand in schimb o silueta invesmantata intr-o mantie inchisa la culoare, iar in planul indepartat vazandu-se "o mana luminoasa". Aceasta caseta a fost vizionata de mai multi martori, la momentul respectiv.

O alta relatare este a aceleiasi Doina T., care (in aceeasi zi in care a auzit si corul) a fost martora unui fenomen oarecum similar: "Eram in interiorul pesterii si am inchis pentru cateva minute ochii, pentru a ma reculege. Cand i-am deschis, vazul mi se obisnuise cu intunericul si pe tavanul incaperii in care ma aflam am vazut un cristal stralucitor, de dimensiuni mici (cativa milimetri). Se vedea foarte clar pe tavanul incaperii, fiind imposibil sa fi fost un efect de lumina".

In urma cu ceva mai mult de patru ani, am primit spre publicare un articol al unui domn care tocmai se intorsese din Romania si sustinea ca a facut o descoperire mai mult decit interesanta. Articolul se intitula "Miraculoasa descoperire arheologica de la Sinca Veche, judetul Brasov" si a fost publicat in numarul din Octombrie 1994 al ZUM - ului.

Domnul respectiv, Gheorghe Moldovan domiciliat in Parispanny, New Jersey, povestea ca in ziua de Craciun a anului 1993 a participat la slujba intr-o manastire de la Sinca Veche. Cu aceasta ocazie, domnia sa a descoperit o firida in spatele altarului in care se aflau sculptate cu mare maiestrie steaua lui David, in interiorul acesteia simbolul Yin - Yang si alaturi bustul lui Zalmoxis.

In sfirsit, cupola lacasului care ulterior fusese transformat in manastire, avea de fapt forma unei piramide cu virful taiat. Domnul Moldovan facea in articolul respectiv un apel la cititorii ziarului, cerind sprijinul acestora pentru salvarea templului - manastire de la Sinca Veche (care se afla in stare de degradare) si in acelasi timp, facea diferite supozitii pe baza celor doua simboluri care erau, chiar dupa spusele dinsului, "stravechi, apartinind a doua civilizatii diferite".

Ca sa fiu sincer, acum patru ani cind am vazut cele doua simboluri de la Sinca Veche, am ramas mai mult decit surprinsa si de atunci m-am gindit mult la istoria antica a romanilor. Raspunzind supozitiilor domnului Moldovan, as putea spune ca aceste doua simboluri apartin astazi unor civilizatii diferite. In trecutul indepartat insa, ele au apartinut unei singure civilizatii, civilizatia atlantida. Ignatius Donnelli, considerat astazi o autoritate clasica in subiectului Atlantidei, a scris in 1882 o carte interesanta si foarte documentata, "Atlantis - lumea ante-eluviana" in care face citeva dizertatii asupra fenomenului de migrare din continentul Atlantid. Pe scurt (spune acesta pe baza a nenumarate argumente lingvistice, religioase, mitologice, dovezi de civilizatie, etc) in Atlantis s-au dezvoltat trei rase: turaniene (care-i includ pe chinezi, japonezi, mongoli, tatari, finlandezi), semitice si aryene. Cele trei rase s-au raspindit prima oara atit in Asia, cit si in Europa, cu mult inainte de scufundarea Atlantidei in scopul colonizarii continentelor respective. Un al doilea val de migrare, de data aceasta fortat de evenimente, a avut loc in urma cataclismului final, cind oamenii au incercat sa se salveze de la moarte prin refugiul pe cele mai apropiate coaste continentale sau bucati de uscat.

 

Asa se explica, de exemplu, progresul pe care unele civilizatii antice l-au facut intr-un mod ultra-rapid. Spre exemplu, istoria chinezilor sustine ca in decursul a numai citeva sute de ani, in timpul celor cinci imparati mitici, au fost inventate alfabetul si scrisul, agricultura, zootehnia, stiintele medicale, matematica, astronomia, astrologia, armele, vehicolele de transport pe uscat si corabiile, busola, ceasul si instrumentele muzicale, greutatile si cintarul, scolile, casatoria monogama, samd.

 

 

Ori este imposibil ca toate aceste minuni ale civilizatiei sa fie "inventate" si implementate in decursul vietii a cinci oameni. Este clar ca ele au fost aduse de undeva. De fapt, mai spune Donnelli, insisi chinezii, in legendele lor timpurii, spuneau ca originea lor este legata de o civilizatie care a fost distrusa de potop si ca ei au sosit in China, venind din Nord-Estul continentului Asiatic. Rasele turaniene sint "fiul cel mare al lui Noe" din Vechiul Testament.

In concordanta cu Donnelli (ca si cu alti autori, de altfel), toata lumea antica a fost formata initial din colonii ale atlantizilor si mai tirziu, din refugiatii Atlantidei. Desi majoritatea autorilor si istoricilor sustin ca piramida lui Cheops a fost construita cu citeva mii de ani in urma, realitatea este ca atit aceasta, cit si Sfinxul au fost construite cu mai mult de 12.000 in urma, inaintea cataclismului care a scufundat Atlantisul. Sfinxul este cea mai veche constructie din lume, baza lui indicind clar ca acesta a suferit o eroziune masiva provocata de inundatii.

In mod similar, Donnelli argumenteaza in mod foarte plauzibil ca toti Zeii Greciei antice erau de fapt, regi, regine si conducatori ai tarii colonizatoare. Mitologia greaca vorbeste despre o rasa "asemanatoare cu cea a Zeilor care locuieste in Olympus, marea insula din mijlocul Oceanului Atlantic" si povesteste despre viata, legaturile de rudenie, geloziile si certurile acestora. In realitate, moralul corupt al Zeilor din Olymp nu este nimic altceva decit coruptia clasei politice conducatoare a Atlantisului.

In fiecare an se cheltuiesc tone de hirtie pe care fiecare incearca sa demonstreze ca Zeul X nu era "al alora", ci "al nostru" si "de-aia am fost noi 'naintea lor", ca noi "am inventat ce era de inventat" si tot asa. In realitate insa, exista un singur patrimoniu Universal, fiecare civilizatie preluind de la cele anterioare prototipurile clasice si adaugind eventual acestui patrimoniu elemente proprii. Zeus, de exemplu, a fost unul dintre ultimii regi ai Atlantisului care se pare ca a fost ingropat in Creta si ulterior zeificat. Demeter sau Ceres a fost fiica unui alt rege Atlantean, Cronos, care "a prescris" felul in care trebuie arat pamintul si semanat orzul, un fel de inginera agronoma, daca vreti. A fost ulterior zeificata. Dionysos, ne spun grecii, era nepotul lui Poseidon, alt rege Atlantid, si a fost trimis sa colonizeze India, unde i-a invatat pe localnici cum sa cultive vita-de-vie. Viticultura s-a extins peste tot si atit de mult le-a placut oamenilor vinul, incit si Dyonisus a fost zeificat si convertit ulterior la romani in Zeul destrabalat Bacchus. Cit despre tehnologia si inventiile care au permis un decalaj atit de mare intre civilizatia Atlantida si vecinii ei ramasi in stare de semi-salbaticie... multe dintre acestea au fost aduse si preluate de catre oameni de la civilizatii extra-terestre care au vizitat planeta in trecut.

 

In ceea ce-i priveste pe aryeni, Donnelli (ca si alti autori precum respectatul Max Muller, Lenormant si Chevallier, Winchell, etc) arata ca acestia au fost o rasa dezvoltata in a doua jumatate a istoriei de 800.000 - 1 milion de ani a atlantizilor, fiind reprezentati in Biblie de fiul cel mai mic al lui Noe. Ocupatia lor principala in Atlantis era agricultura, acestia fiind prin excelenta fermieri si plugari. Numele lor se trage chiar de la ocupatia pe care o aveau, adica de la plugarit. Ceea ce personal m-a frapat, a fost faptul ca in romaneste verbul a plugari se traduce prin "a ara". Ori, ne spune Donnelli, numele rasei aryene s-a tras de la "a ara".

 

Fiind fermieri prin excelenta, aryenii au fost trimisi sa colonizeze Europa si Asia. Primul grup a populat Europa, din el desprinzindu-se mai tirziu popoarele Indo-Europene. Exista o legenda foarte veche in rindul popoarelor Nord-Europene care spune ca "aryenii au fost fortati odata sa traiasca intr-o tara in care Soarele verii stralucea numai doua luni pe an". Al doilea grup a traversat, ceva mai tirziu, Europa si a populat Persia si India. Insusi marele Zeu al hindusilor, Varuna, nu este nimeni altcineva decit Zeul grecilor Ouranos care de fapt era, unul dintre regii atlantizi si fondatori ai dinastiei regale din Atlantis. In cadrul grupului colonizator din Europa, Donnelli si ceilalti autori ii citeaza pe traci. Aruncind o privire sumara asupra celor spuse mai sus, este de presupus ca si Zeul Zalmoxis al geto-dacilor a fost si el, intocmai ca alti Zei antici, tot un colonizator Atlantid.

Este absolut normal ca o populatie indigena aflata in stare de semi-salbaticie sa creada ca un Zeu a aterizat pe pamintul lor, mai ales daca acesta a sosit intr-un vehicol spatial ca cel al lui Pacal Votan descoperit la Palenque in Mexic. Nenumarate legende si texte antice vorbesc despre masinile zburatoare ale civilizatiilor apuse. Astfel, la Lasha in Tibet, s-au descoperit nu cu mult timp in urma documente sanskrite tinute ascunse de-a lungul veacurilor si mileniilor, care contin indicatii referitoare la construirea unor nave spatiale inter-stelare! Manuscrisele mai trateaza si alte doua mari subiecte si secrete importante in acelasi timp: "antima" sau "cum sa devii invizibil" si "garima" sau "cum sa devii greu ca un munte de plumb". In concordanta cu aceste documente, navetele spatiale numite in sanskrita "astra" puteau efectua zboruri inter-planetare avind la bord echipaje de oameni. Este descris totodata planul unei calatorii pe Luna, desi nu se specifica in final daca aceasta calatorie a fost facuta sau nu.

 

Un alt epic indian insa, Ramayana, confera amanunte asupra unei calatorii pe Luna care a fost facuta cu ajutorul masinilor zburatoare, numite "vimanas". Mai mult decit atit, in Ramayana se povesteste despre o lupta care a avut loc pe Luna intre vimanas si masinile zburatoare ale atlantizilor, numite "asvin". Vimanas aveau forma circulara, asemenea farfuriilor zburatoare si foloseau drept combustibil "un lichid alb-galbui" (despre care se crede ca ar fi fost un produs asemanator benzinei) si unii compusi ai mercurului. Ca forta de propulsie foloseau forta anti-gravitationala, acestea ridicindu-se vertical de la sol, fiind capabile sa stationeze in aer si zburind in sus, in jos, in fata si inapoi, in lateral, in orice unghi si directie dorea pilotul. Ceea ce apare insa si mai curios, este faptul ca un grup de cercetatori rusi au descoperit nu de mult in pesterile din Turkestan si desertul Gobi "instrumente din vremuri imemoriale folosite in vehicole pentru navigatia Cosmica". "Instrumentele" sint semi-sfere de sticla sau portelan care se termina intr-un con si mai pastreaza inca picaturi de mercur!

 

Pentru cei care dorresc sa faca o excursie pina in acele locuri magice, iata un sait care prezinta traseul :

Asezamantul Sinca Veche

 

Materialele pentru acest articol au fost preluate de pe internet, am folosit mai multe surse pentru documentare, printre care amintesc : 

 

 Egrota

EsotericWorld

Spiritus.ro

Formula AS

Astromagie

Adevarul

Octogonul

Rebelul Dac

Templul Iubirii Divine

Semn ca inca Traiesc

Traveling Maya

Sfinx

 

 

Tainele tăbliţelor de la Sinaia
Adrian Bucurescu

Cele peste 100 de tăbliţe de plumb, ce provin de la Sinaia, sunt cu siguranţă geto-dacice întrucât cuprind:
- un alfabet identic cu cel vechi romanesc, zis „chirilic”;
- nume de zei, regi, cetăţi, ape etc., ce fac parte din istoria cunoscută a Daciei;
- imagini cu personaje îmbrăcate exact ca Dacii de pe Columna lui Traian, de pe monumentul de la Adamclisi şi de pe alte monumente cunoscute ca aparţinând culturii şi civilizaţiei geto-dacice.
Un alt argument în favoarea atribuirii acestor tăbliţe Dacilor este limba în care sunt scrise, asemănătoare cu limba română şi cu cea albaneză, ultima fiind socotită de specialişti ca singura limba tracă vorbită în prezent.

Deşi s-a spus că ar fi false, nu există nici o dovadă în acest sens. În schimb, argumente în favoarea autenticităţii lor sunt foarte multe. Printre acestea se numără: relatarea unor fapte, a unor regi şi altor personaje necunoscute până acum nici din izvoarele antice, nici din alte inscripţii; informaţii foarte bogate despre religia zalmoxiană, cunoscută până acum doar după o scurtă relatare a lui Herodot, repetată după aceea, cu doar câteva mici modificări, de toţi ceilalţi autori greci şi romani; savanţii suspectaţi că le-ar fi falsificat, Haşdeu şi Densuşianu, nu menţionează aceste tăbliţe niciodată, fiind greu de crezut că le-ar fi „falsificat” fără să le exploateze în favoarea ideilor lor.
Inscripţiile, în marea lor majoritate, sunt uşor de citit, graţie acurateţei literelor, iar limba în care sunt scrise prezintă o foarte mare asemănare cu latina şi cu româna, fapt ce a dus şi la o oarecare uşurinţă în traducerea lor. Din inscripţii din afara Sinaiei aflăm că Geto-Dacii numeau această limbă ORO MANISA ori DRAGO MANISA, ambele sintagme însemnând „Limba Curată; Grai Divin”, de unde româna are neologismele român şi romanţă precum şi arhaismul dragoman, care înseamnă „traducător”.

Gramatica acestei limbi prezintă multe neregularităţi, ceea ce caracterizează limbile foarte vechi şi conservatoare. Ca un argument de moştenire directă din Oro Manisa, limba româna are şi ea o gramatică foarte neregulată. Vocabularul şi gramatica textelor de la Sinaia arată o profundă înrudire cu limbile zise „indo-europene” sau „indo-germanice”, în realitate atlantice.
Textele sugerează că Oro Manisa era graiul vorbit de Zeii Geţi la sfârşitul veacului al VIII-lea î.e.n. Această sugestie, precum şi neregularităţile gramaticale duc la concluzia că această limbă extrem de conservatoare este mult mai veche decât sanscrita şi alte limbi europene, ceea ce o plasează pe primul loc ca importanţă pentru studierea acestei familii lingvistice.

Din două texte de la Sinaia se înţelege că strămoşii noştri cei mai vechi au fost Atlanţii, model de înţelepciune şi virtute, ale căror precepte le-au studiat Zalmoxis şi Buerebuistas.
După Atlanţi, Dacia a fost şi centrul Imperiului Cerbilor, cunoscut sub numele de Troia, cu capitala pe ţărmul vestic al Marii Negre. „Cerbii”, cărora istoricii le spun Ionieni şi Dorieni, i-au zdrobit pe Aheii iredentişti, dar, mai târziu, Grecii au născocit „Iliada” şi „Odiseea”, atribuite lui Homer, ca să spele cumva ruşinea înfrângerii lor de către Troieni. La Cerbi şi Căprioare se referă şi câteva oraţii de nuntă, în versuri, consemnate în tăbliţele de la Sinaia, cu un conţinut perfect asemănător cu cel al oraţiilor de nunta româneşti, ceea ce demonstrează încă o dată ca mitofolclorul românesc este moştenit de la Geto-Daci.

Cele mai multe inscripţii de la Sinaia se referă la Gemenii Divini, născuţi în ţinutul Napailor, la Nord de râul sacru al Geţilor, Naparis „Cerescul”. Mama lor se numea Maria, cu atributele Leto, Oltea, Ledo, toate numele însemnând „Cea Măreaţă; Magnifica”.
Din aceleaşi inscripţii se înţelege că Apollon-Zalmoxis a fost săgetat de Scytii care stăpâneau atunci Ţara Geţilor şi că zeul ucis a înviat sau că a fost înviat de sora Lui. Regele Scytilor este numit în câteva inscripţii Pythagoras, ceea ce explică oarecum legenda lansată de Herodot, cum că Zalmoxis ar fi fost sclavul acestuia. O altă inscripţie spune că, mai târziu, Zeii S-au înălţat la ceruri.
Cele mai multe texte de la Sinaia sunt scrise în versuri, cu o măiestrie deosebită. Cel mai impresionant astfel de text, pe care l-am numit „Fiii Mariei”, este o adevărată capodoperă poetică. Pe lângă ritm, măsură, rime şi asonanţe, poemul se remarcă şi prin aliteraţii, specifice descântecelor româneşti.

Ca întindere, următoarele texte acoperă viaţa lui Buerebistas, numit în inscripţiile de la Sinaia Boerovisto sau Boeroviseto, cel mai important împărat geto-dac, poreclit şi Visica (Pisica). Aflăm că părinţii lui se numeau Remio şi Coeza, soţia se numea Genucla, cu care a avut şase copii.
Despre acest mare rege se spune că a avut o mare iluminare mistică şi că a vorbit cu zeii. Cea mai surprinzătoare informaţie, relatată în câteva inscripţii, este aceea că marele preot Deceneu l-a trădat. Din pricina intrigilor lui Deceneu, fiul cel mic al lui Boerovisto şi al Genuclei, Dapyx, s-a sinucis. Tot marele preot l-a dat pe Boerovisto pe mâna Romanilor, care l-au asasinat pe marele rege.

Inscripţiile de la Sinaia afirmă că Sarmizegetusa a fost ctitoria lui Boerovisto. Aceleaşi inscripţii confirmă că, în urma morţii lui Boerovisto, Imperiul Getic a fost împărţit între cei cinci feciori ai săi rămaşi în viaţă.
Urmează câteva texte referitoare la regele Cotiso, ale cărui fapte relatate de tăbliţele de la Sinaia sugerează că a fost unul dintre cei mai mari eroi ai Daciei, ceea ce reieşea şi din informaţiile rămase de la autorii antici străini.
Un mare număr de inscripţii se referă la domnia lui Decebal, numit autocrator, adică împărat. Se confirmă unele fapte relatate de istoricii antici, de exemplu că romanii le-au plătit tribut Dacilor, şi se aduc informaţii inedite despre familia lui Decebal.
Astfel, aflăm că Diegio şi Vezino erau copiii regelui, şi că pe sora acestuia o chema Geopyr, „Giuvaier”; sora lui Decebal lupta în fruntea femeilor dace, alături de bărbaţi, împotriva romanilor lui Traian.

Încă o informaţie foarte importantă: Decebal a fost împresurat şi s-a sinucis în Valea Jiului.
În textele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător dac de după Decebal, necunoscut de istoria noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de Ramunc şi Sigeher, ca duce al Valahilor. Acesta este eliberatorul Daciei, cel ce a iniţiat întoarcerea la vechile tradiţii ale ţării precum şi culegerea de legende divine şi mirene, fixate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru numele său sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi, una foarte importantă, SO LOMONIUS „Cel LUMINOS’.

Acest atribut este chiar dezlegarea enigmei textelor de la Sinaia, ce pot fi atribuite cu certitudine Solomonarilor, care, în mitofolclorul românesc fac parte dintr-un misterios şi mistic ordin, cu sediul în cetatea Babariului, care se află în Munţii Galareu sau Garaleu. Este limpede că numele românesc de Solomonari vine de la împăratul dac So Lomonius, care nu are nici o legătură cu regele biblic Solomon. În Ţara Moţilor, Solomonarilor li se spune Zgriminteşi.

Strania cetate a Babariului poate fi lesne pusă în legătură cu la fel de straniile stânci din Munţii Bucegi, numite Babele, mai ales că este atestată şi o cetate tracică numită Babule. Dacă, într-adevăr, cetatea mitică a Babariului era în Munţii Bucegi, atunci nu mai e de mirare că tăbliţele dacice de plumb provin de la Sinaia, oraş aflat la poalele acestor munţi. Nu numai atât: tot acolo se afla şi KOG-A-ION, „Capul lui Ion; Capul Magnificului”, cunoscut sub numele de Sfinxul Românesc.
Aşadar, tăbliţele de la Sinaia par a fi fost făurite de Solomonari, ucenici ai împăratului dac So Lomonius. În mitofolclorul nostru, Solomonarii învaţă după o Carte de Magie, ale cărei pagini ar fi putut fi chiar tăbliţele de plumb. Ei trec şi nişte probe fizice extrem de dure, iar dintre ei se aleg numai zece.

Conducătorul Solomonarilor se numeşte Omul Alb sau Uniila. Ei au puteri miraculoase, îndeosebi în chemarea sau alungarea ploilor cu grindină, slujiţi de balauri.
Din cercetări rezultă că Romanh sau So Lomonius este acelaşi cu Zenovius din celebra inscripţie de pe relicvariul de la Biertan, EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI, care poate fi tradusă astfel: Eu Dunărea pe duşmani i-am trecut. Pentru Zenovius cf. DANUBIUS, numele Dunării Superioare; pentru VOTUM „duşmani” cf. a vătăma; patimă; pentru POSUI „a trece” cf. a păsui; pas; a păşi.
Tăbliţele de la Sinaia sunt de o importanţă covârşitoare pentru istoria şi cultura noastră, fiind prima oară când aflăm ce spun Dacii despre ei înşişi şi despre duşmanii lor cei mai crunţi, Romanii. Importanţa lor constă nu numai în informaţiile istorice deosebit de valoroase ci şi în frumuseţea artistică, de multe ori la treapta de capodopere, literare şi plastice. De fapt, tăbliţele de la Sinaia alcătuiesc epopeea poporului daco-roman, Mioriţa fiind doar un rezumat al acesteia.

BIBLIOTHECA DACICA-TEZAURUL DE LA SINAIA-PLACUTELE DE PLUMB

Materialul a fost realizat folosind surse documentare de pe internet, exista mai multe variante, pe care le puteti descoperi singuri, ajutati fiind si de urmatoarele adrese :

Gardianul

Forum Santamia

Misterele Terrei

Forumul RUFON

 

 

In ultimele doua secole, in diferite locuri ale lumii au fost descoperite 12 cranii realizate din cristal, ametist, topaz, cuart si alte materiale dure. O veche legenda amerindiana spune ca ar trebui sa fie 13 pentru a se schimba complet lumea. Unii cercetatori spun ca cel de-al 13-lea si cel mai mare craniu a fost deja descoperit, altii afirma ca nu se stie inca nimic despre el.

De fapt, arheologii si cercetatorii incearca in zadar de multi ani sa afle motivul realizarii ciudatelor obiecte. Vechimea lor a fost estimata la aproximativ 1.000 de ani si nu ar putea fi realizate nici macar cu tehnologia prezentului. Cristalele si craniile constituie o alaturare ce a iscat numeroase presupuneri legate de existenta extraterestrilor.De-a lungul timpului, omenirea a utilizat puterea cristalelor si a pietrelor in scopuri diferite.

Cele mai vechi legende despre cristalele magice ne duc la Atlantida. Se presupune ca oamenii acestei rase avansate foloseau cristalele pentru a canaliza si utiliza energia macrocosmica.In practica medicala a multor culturi stravechi, se regaseste portul la git al amuletelor si talismanelor. Se foloseau diferite pietre, in functie de boala, pentru a obtine efectul tamaduitor dorit. Indienii americani si mayasii foloseau si ei cristalele pentru diagnosticarea si tratamentul diferitelor boli.Astazi, datorita dezvoltarii rapide a tehnologiei, cristalele sint folosite pentru a transmite si amplifica energiile in multe feluri.

Cristalele au fost considerate talismane magice inca din Evul Mediu si in prezent, pentru multi, puterea lor supranaturala este de necontestat.In acelasi timp, craniile simbolizeaza moartea si nenorocirea si sint folosite numai in practicile magiei negre. Imbinarea dintre cele doua simboluri a iscat numeroase presupuneri legate de existenta extraterestrilor sau a unei civilizatii pamintene superioara fiintei umane.

O legenda indiana a incitat numerosi cercetatori. In India circula singura legenda referitoare la craniile misterioase: Un cerc realizat din 12 pietre sau cranii, in mijlocul caruia se afla un al 13-lea craniu, cel mai mare dintre toate. Acestea sint pietrele cunoasterii, iar cind vor fi reunite toate in forma amintita, vor schimba complet lumea.

Obiectele au fost aduse din spatiu de 13 civilizatii diferite, care le-au dat spre pastrare diverselor popoare. Cind va sosi timpul, craniile vor fi redescoperite, prevesteste vechea legenda indiana.Intr-adevar, incepind din anul 1840, in diferite regiuni ale lumii au fost descoperite 12 cranii ciudate. La ora actuala, ele se afla in unele colectii particulare sau sint expuse in muzee din SUA, Franta sau Marea Britanie.

Desi la inceput au fost privite ca niste opere de arta create de stramosii nostri, dupa ce s-a aflat legenda indiana, numerosi cercetatori au inceput sa se intereseze mai indeaproape de aceste cranii.Cert este ca specialistii in prelucrarea cristalelor afirma cu tarie ca felul in care au fost taiate aceste obiecte este atipic.

Un cristal, indiferent de materialul din care se compune, creste pe trei planuri diferite, de-a lungul unor axe cristalografice. In functie de unghiul in care se afla aceste planuri, se formeaza fatetele pietrei. Atunci cind un cristal e prelucrat in sens invers axelor sale, se observa acest lucru foarte repede pentru ca materialul se sparge pur si simplu in bucati foarte mici.

Afirm cu tarie ca acest lucru este imposibil, avind in vedere mijloacele tehnice de care dispunem astazi, a afirmat John Rowen, seful catedrei de cristalografie si mineralogie de la Universitatea din Pasadena.Modul de faurire a craniilor releva o tehnica nemaiintilnita pe Pamint.

O alta constatare de senzatie este ca nici unul dintre craniile descoperite nu prezinta urme de slefuire: Dupa ce ca sint facute dintr-un singur bloc de cristal, nici nu se vede vreo urma pe care ar fi lasat-o, cu certitudine, orice obiect care ar fi fost folosit pentru modelarea craniilor.

Singura explicatie logica e ca aceste obiecte au fost realizate doar prin frecarea cu miinile, lucru posibil. Insa am calculat ca pentru modelarea unui singur craniu ar fi fost nevoie de cel putin 600 de ani, avind in vedere duritatea materialului si complexitatea obiectelor, a mai spus doctorul Rowen.Specialistii au incercat sa determine cu exactitate vechimea acestor obiecte misterioase. Insa fiecare metoda folosita a indicat o cu totul alta datare: de la 1.400 de ani, pina la 36.000 de ani.

Tot ce pot face cercetatorii este sa astepte si descoperirea celui de-al 13-lea craniu, care ar putea face lumina in acest mister. Unii spun ca el deja a fost descoperit, dar nu i s-a dat atentie, altii ca nu se stie inca nimic despre el. In opinia specialistilor, din punct de vedere tehnic, craniile de cristal sint obiecte care nu pot fi reproduse sau realizate in zilele noastre nici de cei mai priceputi sculptori sau ingineri.

Aceste teorii au dus la numeroase discutii contradictorii in privinta unui craniu de cristal studiat de exploratorul britanic Mitchell-Hedges. Acesta a prezentat craniul ca o descoperire a fiicei sale Anna, in 1924.Mitchell-Hedges a condus o expeditie la ruinele unei localitati mayase, Lubaantun, in Belize, cautind probe in ceea ce priveste existenta Atlantidei.

El a povestit ca fiica sa a gasit craniul de cristal, intre vechi ruine unde a presupus ca odinioara a existat un templu mayas. Craniului ii lipsea mandibula, care a fost insa descoperita trei luni mai tirziu, la citiva metri distanta. Mitchell-Hedges a relatat ca, initial, a refuzat sa ia craniul si l-a oferit preotilor de acolo, dar ca ei i l-au dat in dar, in semn de bun ramas.

Craniul a uimit prin faptul ca se asemana foarte tare cu un craniu uman, mai ales in ceea ce priveste structura maxilarului, mai precis mobilitatea mandibulei.Cercetarile de mai tirziu si studiile minutioase asupra craniului efectuate de catre specialistii de la British Museum i-au dus pe acestia din urma la concluzia ca povestea lui Mitchell-Hedges era fictiune si ca exploratorul a intrat in posesia craniului - fara a se sti prin ce metode - abia in 1943.

Unii sceptici afirma ca toata povestea descoperirii craniului este doar o inscenare facuta de cercetatorul Mitchell-Hedges, deoarece a vrut sa-i faca o bucurie fiicei sale adoptive, care, de fapt, in ziua descoperirii implinea 17 ani.La lumina, acest craniu pare sa-si schimbe culoarea, citeodata se abureste usor, existind chiar momente cind in interiorul sau pot fi vazute imagini stilizate de munti si temple.

Craniul a ramas mostenire fiicei lui Mitchell-Hedges, Anna, care a sustinut in continuare versiunea tatalui sau si, dupa ce s-a stabilit in Canada, a efectuat mai multe turnee in care incerca sa-i convinga atit pe oamenii de stiinta, cit si pe cei de rind ca intr-adevar acesta a fost descoperit in 1924, in vechiul templu mayas, si ca detine puteri miraculoase.Realizarea de catre oameni a craniului descoperit de Mitchell-Hedges este imposibila.

Craniul Mitchell-Hedges - cum a fost botezat - cintareste aproximativ 6 kilograme. Exceptind unele anomalii de la oasele pometilor, acest craniu este structurat din punct de vedere anatomic la fel ca un craniu uman. Din cauza dimensiunilor sale s-a ajuns la concluzia ca modeleaza, mai degraba, craniul unei femei.

Craniul Mitchell-Hedges a fost indelung studiat, una dintre cele mai amanuntite analize efectuindu-se in 1970, la laboratoarele Hewlett-Packard. Cercetatorilor li s-a parut cu atit mai misterioasa originea si modalitatea in care ar fi putut fi realizat acesta, cu cit toate indiciile le intareau convingerea ca acesta fusese sculptat impotriva axei cristalului.

Cercetatorii au concluzionat ca singurele unelte utilizate pentru cioplirea craniului au fost diamantele, iar finisarea s-a facut cu ajutorul unei solutii obtinute dintr-un amestec de nisip de siliciu si apa.Aceasta presupunere nu a devenit totusi certitudine, pentru simplul fapt ca ar fi fost nevoie de vreo 300 de ani pentru a finaliza lucrarea cu asemenea ustensile.Concluzia expertilor a fost ca realizarea de catre fiinta umana a unei forme atit de complexe si intr-o maniera desavirsita precum Craniul Mitchell-Hedges era practic imposibila.

Ei au afirmat ca, in timp ce craniul era luminat, acesta parea ca a luat foc, isi schimba culoarea si emana imagini si sunete stranii.Desi Craniul Mitchell-Hedges a fost considerat esenta acestui gen de creatii, au mai fost descoperite si alte cranii similare, care au ridicat mari semne de intrebare. Intre ele exista o inrudire stranie, nu doar din cauza similaritatilor structurale si compozitionale, ci prin faptul ca ele par sa ascunda un fel de energie care le face sa comunice intre ele atunci cind sint adunate la un loc. Acest lucru a dus la ipoteza ca misterioasele cranii ar fi facut parte din aceeasi familie, ca ar fi avut creatori comuni si ar fi servit unor scopuri comune.

Pe linga Craniul Mitchell-Hedges, printre cele mai celebre se numara Craniul de Cristal Britanic si Craniul de Cristal Parizian, istoricii sustinind ca ambele au fost aduse in Europa, in 1890, de catre mercenarii mexicani.Cele doua cranii se aseamana ca dimensiuni si forma si s-a presupus ca, de fapt, unul dintre ele reprezinta o copie a celuilalt.

Spre deosebire de Craniul Mitchell-Hedges, acestea doua nu sint sculptate cu o finete la fel de mare, unele trasaturi fiind superficiale si incomplete.Craniul botezat ET poate vindeca orice boala. Alte exemplare cunoscute sint reprezentate de Craniul de Cristal Mayas si Craniul Ametist, descoperite in 1900 in Guatemala, respectiv, Mexic si aduse in Statele Unite de catre un calugar.

Cele doua sint foarte asemanatoare, singura deosebire constind in faptul ca Craniul Ametist este realizat din cuart purpuriu.ET este un alt craniu de cristal ce a trezit interesul cercetatorilor, el fiind descoperit la inceputul secolului XX in America Centrala.Realizat dintr-un cuart cenusiu, ET face parte dintr-o colectia particulara a unei femei care crede ca acesta are puteri miraculoase, putind vindeca orice boala.

Ea a afirmat ca acest craniu a ajutat-o sa se vindece de o tumoare pe creier.Craniul care este cel mai aproape ca structura si realizare de Craniul Mitchell-Hedges este cel cunoscut sub numele de Craniul de Cristal din Cuart Roz, descoperit in apropiere de Honduras. Craniul este mai mare decit cel Mitchell-Hedges, insa tradeaza aceeasi finete a lucraturii si are, de asemenea, mandibula mobila.

Au existat si exista inca numeroase convingeri, conform carora cristalul este o materie extrem de puternica, ce poate transmite si absorbi vibratii, emanind totodata un fel de energie psihica. Exista persoane care au afirmat ca, dupa ce au vizitat de mai multe ori Craniul Mitchell-Hedges si au petrecut mai mult timp in preajma sa, s-au vindecat, chiar si de boli cronice.

Cea mai interesanta ipoteza privind craniile a fost aceea ca, craniile reprezinta un fel de banci de date despre o rasa superioara, care este posibil sa fi existat pe Pamint. S-a presupus ca aceste cranii au fost codificate si ca in ele s-au inmagazinat numeroase date valoroase cu privire la misterioasa rasa, precum si profetii ale evenimentelor din urmatoarele milenii si o istorie completa a vietii pe Pamint.Au existat numeroase incercari de a afla aceste presupuse informatii detinute de cranii, inventindu-se diverse metode.

S-a considerat ca persoanele cu capacitati paranormale puteau obtine date despre informatiile din interiorul craniilor doar meditind in preajma acestora, insa aceste incercari nu au adus rezultate concrete.Au existat si ipoteze conform carora craniile ar detine imagini despre fiinte extraterestre si istoriile altor civilizatii din univers, insa toate aceste teorii au ramas la stadiul de simple supozitii.In ciuda numeroaselor ipoteze, modul in care au aparut si au fost create craniile de cristal a ramas un mister. Nu a fost exclusa presupunerea ca aceste cranii ar reprezenta dovezile existentei Atlantidei.

A existat, de asemenea, si ideea ca cele 13 cranii contin date istorice despre o civilizatie inteligenta care ar trai undeva in adincul pamintului, ascunsa de privirile oamenilor.O alta explicatie a fost ca artizanii din America Latina ar fi sculptat chiar ei aceste cranii prin metode numai de ei stiute si care nu au fost niciodata divulgate.

Cei mai sceptici oameni de stiinta cred ca aceste cranii sint realizate intr-o perioada mult mai recenta decit s-a pretins si nu constituie decit incercarea de a-i pacali pe creduli ca ele reprezinta dovada unor puteri paranormale sau a existentei extraterestrilor. In ziua de Craciun a anului 1994, o femeie se plimba prin ferma sa din apropiere de Crestone, Colorado, in San Louis Valley. In aceasta zona au fost adesea vazute lumini ciudate, OZN-uri si animale mutilate.

O scinteiere de lumina produsa la nivelul solului i-a atras femeii atentia. Uitindu-se in jur, a vazut ceva ce stralucea in praf. A descalecat, a ridicat obiectul si l-a curatat. Parea sa fie un craniu facut din cristal sau sticla, dar deformat total, ca si cind cineva il topise si incercase sa-l refaca.Suprafata craniului era lucioasa si neteda. Pe de o parte avea ceva asemanator dintilor umani, iar de cealalta parte semana foarte bine cu profilul unui extraterestru. La baza, unde ar fi trebuit sa se afle gitul, era retezat.Femeia, care a dorit sa i se pastreze anonimatul, nu mai vazuse niciodata ceva asemanator.

Cind l-a aratat unor specialisti, ea avea sa afle ca nu era prima descoperire de acest gen.Vestea despre craniul de cristal din San Louis Valley s-a raspindit cu repeziciune, iar cea care l-a gasit le-a permis sotilor Al si Donna Koon, precum si fiicei lor, Alta Jamison, sa-l expuna in magazinul lor de roci din Moffat, Colorado. Obiectul a devenit o adevarata atractie populara, aducind vizitatori din toate colturile Americii. Alta Jamison spune ca oamenii inzestrati cu capacitati paranormale pot comunica cu craniul.

Unii chiar au simtit ca exista o legatura intre ei si craniu, despre care cred ca are constiinta si ca realizeaza conexiuni intre oamenii cu care vine in contact si o lume interioara a Pamintului.Altii afirma ca acest craniu culege informatii de la celelalte cranii descoperite pina in prezent si ca el ar putea fi cel de-al 13-lea si ultimul. Dar, conform legendei indiene, ar trebui sa fie mai mare si nu este foarte mare fata de celelalte.

Misterul persista, iar Al Koon spune ca energia craniului este pozitiva. De asemenea, el marturiseste ca nimeni nu a descoperit din ce mineral anume a fost confectionat craniul, insa banuieste ca ar fi din cristal.Altii sint de parere ca un OZN l-a pierdut sau l-a trimis intentionat in zona. Multi dintre cei care au meditat asupra craniului par sa simta ca obiectul este parte integranta din energia umana si extraterestra.

Nick Nocerino, un cercetator care a studiat craniul, a meditat asupra lui doua zile la rind si a simtit ceva nou, cu toate ca energiile emise de el se aseamana cu cele emise de celelalte cranii. Craniul aflat in custodia sotilor Koon poate fi imprumutat pentru meditatie intr-o camera separata.

Chiar si cele mai neincrezatoare persoane care au stat in preajma craniului au pretins ca au simtit o forma ciudata de energie, ce provenea din el, fiind relatate in acest sens si unele incidente bizare.

De pilda, un sceptic a scos craniul din magazin si s-a apropiat cu el de masina. Una din roti a explodat fara vreun motiv. Un alt caz este cel al unui cercetator care a intrat in magazin pentru a filma craniul, dar cind a ajuns linga el a constatat ca aparatul de filmat nu mai functiona.Ca si celelalte cranii descoperite in America Centrala, nici acesta nu pare sa prezinte vreo urma de cioplire sau topire. El constituie o importanta descoperire in afara Americii Centrale, fiind inzestrat cu doua fete: una umana si cealalta extraterestra.

Un documentar interesant pe aceasta tema, din pacate fara traducere in romana:

Mystery of the Crystal Skulls

2001 Karen Armstrong; (P)2001 Books on Tape, Inc.

* Publisher: Books on Tape, Inc.
* Publication Date: 2001-02-19
* Manufacturer: Books on Tape, Inc
* Studio:
* Average Rating: 4
* Total Reviews: 63
Audio Length: 6 hours and 32 min.
Version: Unabridged

This rich, timely, and highly original portrait of the Buddha explores both the archetypal religious icon and Buddha the man. In lucid and compelling prose, Armstrong brings to life the Buddha's quest, from his renunciation of his privileged life to the discovery of a truth that he believed would utterly transform human beings and enable them to live at peace in the midst of life's suffering. Buddha also expands to focus and meditate on the culture and history of the time, as well as the Buddha's place in the spiritual history of humanity, and the special relevance of his teachings to our own society as we again face a crisis of faith.

Amazon.com's Best of 2001:

Books on Buddhism may overflow the shelves, but the life story of the Buddha himself has remained obscure despite over 2,500 years of influence on millions of people around the world. In an attempt to rectify this, and to make the Buddha and Buddhism accessible to Westerners, the beloved scholar and author of such sweeping religious studies as A History of God has written a readable, sophisticated, and somewhat unconventional biography of one of the most influential people of all time. Buddha himself fought against the cult of personality, and the Buddhist scriptures were faithful, giving few details of his life and personality. Karen Armstrong mines these early scriptures, as well as later biographies, then fleshes the story out with an explanation of the cultural landscape of the 6th century B.C., creating a deft blend of biography, history, philosophy, and mythology.

At the age of 29, Siddhartha Gautama walked away from the insulated pleasure palace that had been his home and joined a growing force of wandering monks searching for spiritual enlightenment during an age of upheaval. Armstrong traces Gautama's journey through yoga and asceticism and grounds it in the varied religious teachings of the time. In many parts of the world during this so-called axial age, new religions were developing as a response to growing urbanization and market forces. Yet each shared a common impulse--they placed faith increasingly on the individual who was to seek inner depth rather than magical control.

Taoism and Confucianism, Hinduism, monotheism in the Middle East and Iran, and Greek rationalism were all emerging as Gautama made his determined way towards enlightenment under the boddhi tree and during the next 45 years that he spent teaching along the banks of the Ganges. Armstrong, in her intelligent and clarifying style, is quick to point out the Buddha's relevance to our own time of transition, struggle, and spiritual void in both his approach--which was based on skepticism and empiricism--and his teachings.

Despite the lack of typical historical documentation, Armstrong has written a rich and revealing description of both a unique time in history and an unusual man. Buddha is a terrific primer for those interested in the origins and fundamentals of Buddhism. --Lesley Reed

Book Description:

A world-renowned religious thinker contemplates one of the world's most sacred figures.
Karen Armstrong has been acclaimed for her scholarship and vision, in works The New York Times Book Review calls "penetrating, readable and prescient." Her rich, timely, highly original portrait of the Buddha explores both the archetypal religious icon and Buddha the man. Armstrong follows the Buddha-born Siddhama Gotama-as he leaves his wife, his young child, and his prominent caste position for a life of spiritual enlightenment.

Following his quest from renunciation to revelation to a wellspring of wisdom, Buddha expands the focus to meditate on its place in the spiritual history of humanity and its special relevance to our own society, as we again face a crisis of faith. It is a profound blend of biography, religion, history, and philosophy that will engage an audience that continues to be fascinated by Buddhism.

Technorati Tags: Karen Armstrong – Buddha

Series: Studies in Comparative Philosophy and Religion

Author: Adrian Kuzminski

Publisher: Lexington Books (2008)
Language: English
Pages: 173
ISBN-10: 0739125060
ISBN-13: 9780739125069
Format: PDF

Pyrrhonism is commonly confused with scepticism in Western philosophy. Unlike sceptics, who believe there are no true beliefs, Pyrrhonists suspend judgment about all beliefs, including the belief that there are no true beliefs.

Pyrrhonism was developed by a line of ancient Greek philosophers, from its founder Pyrrho of Elis in the fourth century BCE through Sextus Empiricus in the second century CE. Pyrrhonists offer no view, theory, or knowledge about the world, but recommend instead a practice, a distinct way of life, designed to suspend beliefs and ease suffering.

Adrian Kuzminski examines Pyrrhonism in terms of its striking similarity to some Eastern nondogmatic soteriological traditions-particularly Madhyamaka Buddhism. He argues that its origin can plausibly be traced to the contacts between Pyrrho and the sages he encountered in India, where he traveled with Alexander the Great.

Although Pyrrhonism has not been practiced in the West since ancient times, its insights have occasionally been independently recovered, most recently in the work of Ludwig Wittgenstein. Kuzminski shows that Pyrrhonism remains relevant, perhaps more than ever, as an antidote to today's cultures of belief.

In aceasta editie facem o mica incursiune in lumea astrologiei si deasemenea va prezentam si un scurt discurs legat de Geometria sacra - Floarea vietii, a lui Drunvalo Melchizedek.

Vizionare placuta!

Dictionary for Theological Interpretation of the Bible Summary:

Baker Academic | 2005-11-01 | ISBN: 0801026946 | 896 pages | PDF | 8,7 MB

For the pastor or serious layperson, the realm of biblical interpretation can be a confusing maze of personalities, communities, methods, and theories. This maze can often result in obscuring the main goal of interpreting Scripture: hearing and knowing God better.

The Dictionary for Theological Interpretation of the Bible is a groundbreaking reference tool that introduces readers to key names, theories, and concepts in the field of biblical interpretation. It discusses these approaches and evaluates their helpfulness in enabling Christians to hear what God is saying to the church through Scripture.

The contributors come from a variety of backgrounds, and the dictionary covers a broad range of topics with both clarity and depth. Enjoy this great book!

Homer Die Odyssee 21 CDs Summary:

Patmos | 1999 | ISBN: 3491910250 | MP3 128 kbs | 21 CDs | German | 838 MB

Note:

Odysseus, der göttliche Dulder, der listenreiche Trojabezwinger, der Abenteurer, Weltenbummler, Drachentöter, Riesenblender, Viehräuber, Liebhaber schöner Frauen, Nymphen und Halbgöttinen, Besucher des Totenreichs, Schiffbrüchiger, mörderischer Saustallreiniger und bei alledem seiner Penelope ergebener Gatte.

Dieses kraftvolle Schlitzohr ist das Urbild des Europäers. Unsterblich durch Homers Dichtung. Christoph Martin schmiegt seine dichte Prosa so hautnah in die Redefiguren, Sprachbilder und Gleichnisse der griechischen Verserzählung, daß moderne Leser hier dem Zauber epischer Spannung ebenso erliegen wie die alten Hellenen dem Gesang ihres blinden Rhapsoden. Dieter Mann (Erzähler)

Ghilgames Plangandu-si prietenul, Enkidu

Unul dintre poemele de referinţă ale lumii antice, care are în conţinutul său descrieri homerice ale vitejiei unui mare conducător al Urukului, este cel în care eroul principal este nimeni altul decât vestitul Ghilgameş.

Cu peste un mileniu şi jumătate înainte de a fi fost create poemele homerice, pe vremea când apele Tigrului şi Eufratului nu se împreunaseră încă - pentru ca într-o singură albie, cea a Shat-El-Arab-ului, să se verse în Golful Persic - în Mesopotamia, «ţara dintre cele două fluvii», scribii scrijeleau pe plăci de cărămidă arsă, în ciudata lor scriere cuneiformă, cea dintâi epopee a lumii.

Mai veche decât Iliada şi Odiseea, mai veche decât Biblia, epopeea care cântă vitejiile şi suferinţele lui Ghilgameş, legendarul rege al Urukului, avea să-şi ia locul de cinste - orânduită în douăsprezece tablete numerotate cu grijă - în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive, în cel dintâi veac înaintea erei noastre. Ea constituia pentru Asia Occidentală ceea ce aveau să fie poemele homerice pentru Grecia celui dintâi mileniu înaintea erei noastre şi, de pildă, Cântecul luiRoland'' pentru Franţa celui de-al Xll-lea secol: glorificarea unui erou, chintesenţă a bravurii poporului său.

Poemul nu-şi datoreşte însă valoarea universală numai vechimii, ci mai cu seamă deosebitelor sale merite care privesc deopotrivă calitatea şi caracterul operei. Amestec de întâmplări minunate, de multe ori dramatice, cu profunde învăţături morale, el ne înfăţişează pe cel dintâi erou tragic al tuturor timpurilor. Este, desigur, aceasta una din explicaţiile faptului că o poveste ale cărei izvoare se pierd în negura celui de-al treilea mileniu înaintea erei noastre are atât farmec şi atâta prospeţime, încât să poată fi citită - cu susţinut interes - până în zilele noastre, adică aproape cinci mii de ani după epoca creării ei.

Puternice şi neclintite au trecut dincolo de vreme - înfruntându-i istoria cu trufia trăiniciei lor - piramidele Egiptului, dar ele erau durate în piatră şi meşteşugit înfipte în scoarţa pământului. Care să fie taina neasemuitei vrăji ce a hărăzit atât freamăt de viaţă cântecului făurit cui aproape cinci mii de ani în urmă, pentru a fi străbătut până la noi, păstrându-şi| neatinsă frumuseţea?

Iată ce ne vom strădui să pătrundem şi să lămurim, răscolind: adâncurile istoriei ca şi pe cele ale literaturii, aşa cum arheologii au răzbătut prin negura ce-nvăluia începuturile civilizaţiei omeneşti, săpând şi răscolind" ascunsele straturi ale pământului. însemnatele descoperiri scoase la iveală dej săpăturile întreprinse în Egipt la începutul veacului trecut au incitat setea de cunoaştere a savanţilor, care şi-au îndreptat privirile şi spre răsărit. La fel cu hieroglifele, a căror cheie fusese găsită mai înainte, descifrarea scrierii cuneiforme putea da la iveală comori de frumuseţi nebănuite, aşa cum s-a şi întâmplat.

Din diversele poeme şi balade scrise în dialectele şi graiurile mozaicului de popoare ce s-au perindat în Mesopotamia - sumerieni, akkadieni, hittiţi, hurriţi, elamiţi şi cananeeni - s-a închegat opera cea mai de seamă a geniului semitic, pe care o constituie, fără îndoială, «Epopeea lui Ghilgameş».
Prin vigoarea şi autenticitatea eternului omenesc pe care-l oglindeşte, ea este pe drept cuvânt una dintre primele capodopere ale literaturii universale.

Lucrarea nu e lipsită deloc de un cert substrat istoric, cu tot nimbul legendar ce-o înconjoară. Ea reflectă interesanta epocă de tranziţie de la orânduirea comunei primitive la cea sclavagistă, epocă ce s-a desfăşurat în tot cursul mileniilor IV şi III î.e.n. în Egipt şi Mesopotamia, când a început procesul de diferenţiere socială prin dezvoltarea forţelor de producţie. E o perioadă în care se tinde hotărât către noile relaţii, sclavagiste, în timp ce mai stăruie, destul de puternice, şi vechile relaţii. E, în acelaşi timp, epoca în care viaţa culturală începe a se dezvolta mai viu, în istorie apărând - penam prima dată - scrierea ca mijloc de comunicare, pe bază pictografică, evoluând apoi spre cea ideografică.

Epopeea lui Ghilgameş oglindeşte cu fidelitate tocmai perioada de care vorbim, deşi nu într-un mod limpede, dată fiind tendinţa ei general-fantastică. Ghilgameş însuşi e un rege care a trăit efectiv, cetatea Urukului în care se desfăşoară acţiunea a existat realmente, căci zidurile i-au fost dezgropate de sub cele ale oraşului Warka de astăzi, tot aşa după cum relaţiile sociale pe care le întâlnim în epopee sunt cele ale momentului istoric mai sus pomenit.

Lucrarea ni-l reprezintă pe Ghilgameş ca rege. Deşi încă legat de obştea din care a purces şi ale cărei sfaturi, prin Adunarea Bătrânilor, le mai primeşte - ceea ce indică stadiul patriarhal al orânduirii sclavagiste a timpului - Ghilgameş s-a diferenţiat prin forţă, vitejie şi înţelepciune, aşa cum ni se spune în epopee, şi a ajuns să se impună, până la tiranie, semenilor săi.

Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameş se poate numi drama existenţială a omului, lupta lui cu forţele oculte şi perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia şi raportul de prietenie între oameni, teama de moarte şi setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii şi destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizaţia urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.

Anul acesta a constituit momentul in care interesul umanitatii fata de fenomenul OZN a fost determinat de numarul mare al aparitiilor misterioase care a atins in unele locuri un numar record.

Deasemenea anul aceste reprezinta si anul in care sau facut si se fac dezvaluiri oficiale despre cazuri OZN de catre mai multe guverne printre care SUA, Brazilia, Marea Britanie, Rusia si Uruguay.

In aceasta editie incercam sa va prezentam o mica parte din dezvaluirile oficiale cat si o parte din "Proiectul Dezvaluirea" (Disclosure Project) initiat de Dr. Greer.
Vizionare placuta!

Baird T. Spalding s-a nascut in Anglia intr-o familie de negustori care, timp de trei secole, a facut comert cu India. A fost dus acolo la varsta de patru ani. Inca din tinerete a fost atras de probleme religioase.

Dupa efectuarea studiilor, a devenit specialist in mine. La o varsta tarzie s-a hotarat sa publice Vietile Maestrilor, opera sa de capatai. A trecut in lumea umbrelor in 1953, la Tempe, Arizona, la varsta de nouazeci si cinci de ani.

Douglas K. Vorss, editorul sau, il cunostea probabil pe Spalding mai bine ca oricine datorita prieteniei lor care dura de ani de zile. Iata un extras din alocutiunea rostita de acesta la 22 martie 1953, la Tempe, la slujba celebrata in memoria lui Spalding:

"Spalding era un rabdator si umil slujitor al tuturor celor pe care-i intalnea. Oricare ar fi fost imprejurarile, el nu ingaduia sa fie prezentat auditoriului ca o personalitate ce a realizat lucruri deosebite. Din 1935, am avut sansa unica de a calatori cu el prin mai mult de doua sute de orase ale Americii de Nord.

Cu toate ca am trait in stransa comuniune cu el douazeci si patru de ore pe zi in toti acesti ani, va pot spune cu toata sinceritatea ca, dupa parerea mea, nimeni nu a inteles cu adevarat acest mare spirit, deoarece avea activitati foarte diverse, pe diferite planuri... In timpul ultimului sfert de secol, traia cu te miri ce, ca o pasare. Atinsese un nivel de la care viata materiala nu mai avea nici un fel de insemnatate. Nici eu, nici tovarasii mei, nu stiam cat castiga. Poseda putine bunuri materiale.

Marea mostenire ce ne a lasat o a fost descoperirea unica a invataturii lui Iisus. Spalding n-a scris nici un rand si nici n-a rostit conferinte in vederea vreunui profit banesc. Era ca un canal deschis pentru toate sumele ce i parveneau, caci le impartea imediat celor aflati in nevoie. Habar nu aveam cat de intinsa a fost reteaua lui filantropica, caci toti cei lipsiti, apeland la el, primeau pe loc tot ce avea asupra lui.

In consecinta, a fost intotdeauna un om prosper; intr-adevar, in aceasta privinta, nu cunosc pe altcineva care sa fi fost mai bogat ca Spalding. Multi dintre noi il invidiam pentru realizarea exceptionala la care ajunsese printr-o intelegere atinsa de timpuriu. Sunt saizeci si cinci de ani de cand, spre sfarsitul secolului XIX, Spalding a dezvaluit pe Iisus si viata Marilor Maestri.

Baird T. Spalding – Vietile Maestrilor

Oamenii vor afla ca Duhul Sfânt, sau Spiritul Divin, le vorbeste acum ca în timpurile stravechi. Daca îi vor auzi glasul si nu li se vor împietri inimile, vor descoperi ca ei sunt lumina lumii si ca oricine urmeaza aceasta lumina nu umbla prin întuneric. Ei vor fi poarta prin care toti vor intra în lumina vietii; vor afla pacea eterna si marea bucurie.

Ei vor descoperi ca timpul potrivit pentru a porni pe aceasta cale este acum. Maestrii nu au facut decât sa deschida poarta marilor suflete. Alchimia interioara este cea care transfarma si distruge toate bolile. Ea purifica viata muritoare de efectele pacatelor si o absolva de orice vinovatie. Ea ilumineaza sufletul cu lumina desavârsita a Întelepciunii. Ea face sa dispara toate partile întunecate ale vietii umane, le elibereaza, le transforma în lumina de viata.

“Vietile Maestrilor” nu este altceva decât transcrierea unei calatorii întreprinsa în Tibet de Baird Spalding, în fruntea unei expeditii americane. Datorita extraordinarelor întâmplari relatate, autorul era întrebat adesea daca aceasta carte este o fictiune sau rezultatul unei calatorii reale.
Spalding raspundea întotdeauna: “Fiecare sa ia din cartea mea ceea ce este bun pentru el, si sa creada ceea ce convine gradului sau dee volutie”.

Drumuri ce strabat tinuturi mirifice suspendate între cer si pamânt; întâlniri cu Maestri detinatori ai unor puteri ce depasesc cu mult capacitatile omului obisnuit; prezentarea unor doctrine iluminatoare apartinând unui tezaur de întelepciune necunoscut oamenilor din Occident; fapte extraordinare ce pot fi socotite adevarate miracole – iata doar câteva aspecte prezentate în aceasta carte memorabila.

Lucrarea a aparut în nenumarate editii în America, si, dupa o prima traducere în franceza, a fost primita cu entuziasm de cititori din peste 40 de tari.

Cu acordul autorului, va prezint ultima carte a domnului Octavian Sarbatoare, aparuta in Sidney (Australia), de asemenea, cartea a aparut si in cetatea zeilor – DEVA, la Editura “Flori Spirituale”.

First published in Australia in May 2009 by Sarbatoare Publications, Sydney, NSW
For other publications SEARCH ‘Octavian Sarbatoare’ at National Library of Australia: http://www.nla.gov.au/ sarbatoare@hotmail.com
Copyright (Drept de Autor) © 2009 and subsequent years by Octavian Sărbătoare (Australia). Această lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul ca lucrarea să fie publicată, copiată şi distribuită, integral sau parţial, în orice formă, cu condiţia să rămână nemodificată şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.

Pe Calea lui Zamolxe -

Australian National Library Cataloguing-in-Publication entry:
Sărbătoare, Octavian.
Pe calea lui Zamolxe : Trezirea străbunilor
ISBN 978 0 9803392 8 4.
I. Title.
859.335
Typeset by Sarbatoare Publications
Printed and bound in Australia
Corectare text: Ileana Speranţa Baciu
Pe coperta a patra: Imaginea chipului regelui Decebal sculptată pe Columna lui Traian
Octavian Sărbătoare
Pe calea lui Zamolxe
Trezirea străbunilor
Colecţia Deceneu
Sarbatoare Publications

Sydney

Prefaţă

Prezenta lucrare beletristică face trecerea tematică a scrierilor mele dinspre proza indianistică înspre cea de factură zamolxiană, în care tradiţia hindusă se îmbină cu cea a moştenirii zamolxiene, prezentă la străbunii daco-geţi şi existentă încă în arealul carpatin.

Similitudinile de idei dintre hinduism şi zamolxianism sunt cele caracteristice religiilor primare ale umanităţii în care simbioza existenţială om-natură joacă un rol esenţial.

Tema cărţii reia idei mult discutate de românii de azi care îşi doresc renaşterea unei spiritualităţi autohtone. Prezint o lume reflectată şi revelată în a cărei realitate plauzibilă poporul român îşi descoperă rădăcinile sufleteşti.
Octavian Sărbătoare, 2009, Sydney, Australia

Iar mai jos, va prezint “Balada lui Zamolxe” – versuri populare, muzica Gheorghe Zamfir.

Icons of Horror and the Supernatural: An Encyclopedia of Our Worst Nightmares ( Vol1&2 ) - S.T Joshi 4.33MB/PDF

Horror and the supernatural have fascinated people for centuries, with many of the most central figures appearing over and over again across time and cultures. These figures have starred in the world's most widely read literary works, most popular films, and most captivating television series. Because of their popularity and influence, they have attained iconic status and a special place in the popular imagination. This book overviews 24 of the most significant icons of horror and the supernatural. Included are alphabetically arranged extended entries on the icons. Each entry is written by a leading authority on the subject and is accessible to students and general readers. Among the icons discussed are:

The Alien

The Angel and The Demon

The Cosmic Horror

The Curse

The Cthulhu Mythos

The Devil

The Doppelganger

The Ghost

The Ghoul

The Haunted House

The Immortal

The Monster

The Mummy

The Psychic

The Sea Creature

The Serial Killer

The Siren

The Small Town Horror

The Sorcerer

The Urban Horror

The Vampire

The Werewolf

The Witch

And The Zombie. Each entry discusses the central qualities of the icon and its lasting influence. Included are illustrations, sidebars of interesting information, and extracts from key texts. Entries list works for further reading, and the Encyclopedia closes with a selected, general bibliography. Features and Benefits:

Overviews a wide range of supernatural lore.

Entries are written by leading authorities on horror and the supernatural.

Substantially longer than traditional encyclopedia entries, but not as lengthy or intimidating as books, the essays are the perfect size for student research.

Serves as a port of entry and starting point for students writing papers.

Entries include sidebars and cite works for further reading.

Includes a bibliography of important works on horror and the supernatural.

Spans a broad period of time, from the classical epics of Homer to the novels of Stephen King.

Illustrations help students visualize the topics of the entries.

Covers a vast range of cultures.

Helps students understand a lengthy literary and cultural tradition.

Fosters an appreciation for cultural diversity.

Encourages students to research topics of popular interest.

Helps students and general readers understand contemporary film, television, and culture.

Supports the literature curriculum by helping students relate commonly taught literary works to contemporary culture.

 

Va prezentam o noua editie a emisiunii "Dincolo de limite", o editie in care va prezentam cateva din misterele din Egypt.

Graham Hancock - FINGERPRINTS OF THE GODS 7.54MB/PDF

Graham Hancock, a reporter for the Economist and Sunday London Times, has done what many of us only dream about, he visited the ruins of many ancient cultures from around the globe and came up with some startling findings and theories. His journeys included: Machu Picchu in Peru, the Mayan ruins of Central America and Mexico, the Aztec ruins near Mexico City, the city of Teotihuacan, and the Egyptian ruins of Giza, the Pyramids, Heliopolis, Saqqara, and Abydos.

He begins the book with a chapter introducing us to an ancient map of Antartica, made in AD 1513. It is called the Piri Reis map drawn up in Constantinople. It is an enigma because the 'modern' world only "recently" discovered Antartica in AD 1818. Graham Hancock ends his book with more information and theories about the reason Antartica may have shifted about 2,000 miles south of its original location, believed to be a subtropical climate, similar to that of the Meditarranean. Antartica is believed to have been situated about 30 degrees north of its present position on the planet.

The explanation for its movement is based on an idea endorsed by Albert Einstein who wrote of it in 1953 *before* the scientific community had yet formulated the continental drift theory or the earth-crust shift theory. Graham Hancock provides numerous references from science and archeology to support his theories and conclusions.

Graham Hancock knows how to weave scientific facts and theories, ancient myths and legends, his own personal diary and the photographs his wife took ... into a seamless tapestry which divulges plausible explanations for the origins of the magnificent structures built by ancient civilizations. He is a phenomenal writer who knows how to build suspense and intrigue. He keeps the reader hanging on the edge of his or her seat, anticipating what "hidden" messages of the past will be revealed next. Most astonishing are his revelations of special numerical relationships which were built into the structures of the pyramids in Egypt and Teotihuacan.

Most amazing also is the fact that these special numbers are mentioned in numerous myths and legends from different cultures around the world. Dr. Carl Gustav Jung might call it "synchronicity" but if he had read this book he would more than likely call it 'intention'. The author contends the builders of these monuments and structures were trying to leave us, the future generation of the human race ... a message. They did this through archeological, mathematical, and scientific evidence, along with information passed down in myths and legends. Once started, this book is difficult to put down.

Although it is not easy reading, it keeps the reader totally engaged and hooked, right from the beginning. Graham Hancock manages to connect catastrophic global events of the past, which scientists agree occurred about 10,500 years ago B.C. to the ancient monuments and ruins that are still standing. There are predictions that similar catastrophic events may again occur ... unless mankind changes their behavior on a global scale. This is one book I would give more than 5 stars to if I could. *Very* highly recommended.

The Lost Realms - Zecharia Sitchin 3.39MB/PDF

The Lost Realms is one of the most speculative and interesting books in Sitchin's Earth Chronicles series. The ruins and structures of Egypt and the Near East have been wondered at and studied for centuries, and there is a veritable wealth of information from Near Eastern papyri, stelae, monuments, and similar artifacts. The ruins of Mesoamerica have largely been rediscovered only in the past couple of hundred years; indeed, unknown wonders surely remain hidden by South America's dense jungles.

The immensely important records and artifacts of New World societies such as the Mayan, Inca, and Aztec civilizations were for the most part lost and destroyed at the hands of greedy Spanish conquistadors, and further site degradation has resulted from the pilfering of ancient stones by recent natives of the area for use in the construction of their own buildings.

Thus, the earliest history of the lower Americas remains frustratingly impossible to understand. We are left with giant edifices with significant similarities to Near Eastern constructions in size, orientation, and purpose, many of them seemingly containing very advanced structures built for unknown purposes. Even the age of the artifacts is hotly debated, with many scientists refusing to believe scientific findings point back to as early as 2000 B.C.

Sitchin's arguments fit very nicely with the history of Sumeria, Egypt, and the Near East that he laid out in his earlier books. Basically, he argues that the Americas were exploited by the gods for the production of gold and other metals such as tin, which the Andean mountains in particular hold in abundance. Metals were refined here and shipped back to the Near Eastern lands long before Columbus ever sailed the ocean blue.

Sitchin believes that the Olmecs, of which very little is known besides what has been gleaned from the artifacts they left behind, particularly in the form of large stone blocks representing men of obvious African descent, did indeed come from Africa very early on--in fact, it was the Egyptian god Thoth who brought his followers here when he was displaced by Marduk. While the Olmecs mysteriously disappeared, other societies were formed by white gods and giants from across the sea.

The traditions of the diverse Indian groups all shared a common mythology, including the story of a Great Flood; they also possessed amazing arts, technologies, and sciences (particularly astronomy) very similar to those of Sumeria and Egypt. The inadequacy of artifacts in the Americas necessarily hinder any scientist studying their earliest histories, but Sitchin constructs a remarkably compelling timeline in which the story of Mesoamerica fits very neatly into the history he has gleaned of the Annunaki and their relationships with mankind in its earliest days.

Even if Sitchin were dead wrong on everything he suggests, this book would still be worth reading just for the information about the amazing ancient cities and monuments built in the lower Americas that are only now emerging from their jungle tombs. The Olmecs, Toltecs, Mayans, Incas, and Aztecs are more mysterious than the Near Eastern cultures, and the suggestion that men traveled from the Old World and Africa centuries before Columbus is as compelling as it is fascinating.

The illustrations in this book are sometimes rather grainy and hard to examine closely, but the images they convey, such as that of the giant stone heads left by the Olmecs, do much to enhance Sitchin's theories. This is thought-provoking, educational, stimulating material.

 

 

 

When Time Began - Zecharia Sitchin 10.32MB/PDF

 

They came to Earth thousands of years ago to usher in mankind's first New Age of scientific growth and spiritual enlightenment. Under the guidance of these ancient visitors from the heavens, human civilisation flourished - as revolutionary advances in art, science and thought swept through the inhabited world. And they left behind magnificent monuments -- baffling monoliths and awesome, towering structures that stand to this day as testaments to their greatness.

In this extraordinarily documented, meticulously researched work, Zecharia Sitchin draws remarkable correlations between the events that shape our civilisation in millennia past - pinpointing with astonishing accuracy the tumultuous beginning of time as we know it . . . and revealing to us the indisputable signature of extraterrestrial god indelibly written in stone.

Once again Zecharia Sitchin uses his broad-based knowledge of history, science and religion to advance our understanding of fundamental concepts. This book is not an "easy read". Sitchin is not afraid to use mathematics to make his point at times, and make it he does. If you crave a deeper understanding of calendrical and astrological principles and their origin, you need to read this book. But, be ready to spend some time getting a grasp of the fundamentals! It is helpful to be thoroughly familiar with the rest of the "Earth Chronicles", there are many subjects that overlap. Highly recommended.

 

Va prezentam o noua editie a emisiunii "Dincolo de limite", o editie in care va prezentam mai multe
teorii si profetii legate de evenimentele posibile din anul 2012.

The 12th Planet - Zecharia Sitchin 4.17MB/ZIP ( 2 PDF files English & Spanish )

Sitchin, if you didn't know it already, is one of the leading figures in alternative archaelogy and science in general.
These days, and especially the last 30-40 years, a "new wave" of scientists and non scientists alike has risen with the intention of re-examining what we as a species consider "knowledge", knowledge about what we are, and where we come from.
Sitchin, being one of the few people in the world who can actually read Sumerian, has spent his life examining our origins, and his conclusions have little to do with apes descending trees and miraculously evolving into humans.

In the "12th planet", his most famous of his alltogether 9 books, he suggests that we are actually the creation of an alien race which landed on earth more than 450 millenia ago, and who created us as slave labor for their purposes on this planet back then. From then on, and through a myriad interdevelopments and influences, we developed to what we are today.
Sure, this sounds controversial, and to most people content with swallowing mainstream teachings for "facts" this might seem as pure science fiction. You would have to read this book before you term it as such though.

It is an exhausting book too, as the author needs to use literally 100s of quotes on original translations he's made in order to make his argument and this isn't just any argument, you understand...
Exhausting as this book might then be at times, the reward is immense, to put it very mildly. Even if Sitchin happens to be wrong on half of his conclusions what he suggests is mind blowing and shatters to bits most of our current beliefs.

More importantly, Sitchin can serve you as a gateway to new paths of thinking. It is impossible -i would think- to read the "12th planet" and emerge the same person afterwards, providing of course that you read it with an open mind. All new knowledge recquires an open mind to begin with. This does not mean that you will necessarily agree with Sitchin if you do read it with an open mind, but the evidence he offers is important and solid enough to make you think in a way you've never thought before.

You ever wondered why we are the only species on this planet that definately does not fit in with its environment? Or why we have so many grey areas and disagreements about where we originate from and how? Or why the word "anthropos" (a greek word) means "the creature that always looks up"? Or even why the root word of the word "earth" comes from the ancient Sumerian (the word e.ri.du) and means "a home far away"?
The "12th planet" will provide you with some spectacular answers.

This is the first book of "The Earth chronicles" series in which Zecharia Sitchin tears the man's origins apart and puts them in a whole new perspective. Author is one of the top scholars in field of the ancient languages and offers his vision of extraterrestrial origins of Homo sapiens on Earth. His main point is that all ancient documents are written on the base of observations and facts and should not be taken symbolically. As we presume today, civilization has originated in Mesopotamia, but no one can really explain the fact that right from its start it was highly developed, that it blossomed virtually out of nothing and created incredible works, which we are not capable of performing even to date.

Sitchin quotes many ancient documents, mostly Bible and Epic of Gilgamesh (which he read in Akkadian and Babylonian) and offers more sensful translation of these scripts. He also explains discrepancies of single/plural God in the Genesis and shows how the extraterrestrial wisdom has spread over other countries (Egypt, Greece, India...). Gods came from planet Nibiru (or Marduk in Babylonian), which has been created for special task: to bring order in our, at the time overcrowded solar system.

After crushing Tiamat and forming Earth and Moon, planet Nibiru went on his comet-like journey, returning to the Sun in every 3,600 years. Life has formed and developed on it and some 450,000 years ago they noticed that our planet has some resources they desired. So they established settlements on Earth in range of Mesopotamia, because it is very rich with fuels, needed for space travelling. Man was created with genetic manipulation after their image (they mixed hominid's genes with their own in order to obtain higher IQ level) to do the mining work for them.

In sitchin's light some very confusing and presumably highly imaginative texts suddenly seem very realistic. He explains why such monumental works like ziggurats, pyramids and other vast temples have been made and for what purposes they were used. The most monumental event in Earth's "modern" history was the Deluge, the Great Flood, found written and known everywhere around the world. Sitchin explains how Gods knew that it's going to happen and why Noah (or Ziusudra or Utnapishtim) was chosen to survive.

After the waters flew away (the Deluge was coincided with the end of the Ice Age and the gravital pull of the passing Nibiru, therefore it lasted for a year), Gods gave many different technologies to people and they spread all over the Earth again. The book is very well written - if you don't accept the theory inside, it's still interesting piece of science fiction for you. I think Sitchin knows what he writes and the evidence written inside is sure enough for me. I already look forward what volume 2 will bring. And - if you disagree, maybe you know better?